25.2 C
Chișinău
joi, mai 2, 2024

Coerența labirintică, de Vasile Gribincea, la Librăria din Centru: 6 iulie 2023

Joi,  6 iulie 2023, la ora 18:15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea cărții Coerența labirintică, de Vasile Gribincea, apărut la Editura CARTIER în colecția Rotonda, coordonată de Emilian Galaicu-Păun.

Preț promoțional în ziua lansării.

Sesiune de autografe.

Alături de autor vor vorbi: Vasile Romanciuc, Nina Corcinschi, Lucia Țurcanu, Șerban Axinte

Moderator: Em. Galaicu-Păun

„De la primii săi pași în ale scrisului, Vasile Gribincea a beneficiat de clauza tânărului poet cel mai favorizat – câștigă olimpiade la română; este invitat să vorbească la lansări de carte; susține rubrici la Contrafort și Revista Literară; publică versuri la Vatra, Familia, Orizont ș.a.; nu în ultimul rând, editorul îi cere manuscrisul volumului de debut.

În tot acest timp, își lucrează Cartea, cu pricepere de arhitect(-text) și măiestrie de șef de orchestră, cu o economie de mijloace invers proporţională viziunii de ansamblu, grandioasă – „împreună/ am văzut/ ce n-a văzut/ fiecare” –; totul, sub ochiul veghetor („eu sunt un fel de a privi/ în tine, prin tine, spre orice”) al unui operator de limbaj omniscient („îți vorbesc în măsura în care îmi vorbești –/ vorbeşti prin mine, îţi vorbesc// (…) te pot/ face să spui/ ce nu știai că ai/ de spus”). Nu găsesc o formulă mai cuprinzătoare pentru a-i defini scrisul decât acest vers al lui Odysseas Elytis: „Iar ca sentiment un cristal”.

Altfel spus, Vasile Gribincea îşi redactează (de fapt, „ridică însumarea”!) – ca odinioară Wittgenstein, celebrul său Tractatus logico-philosophicus – propriul Tratat lirico-poetic, în baza cifrei 7, aparent ermetic („la ieşirea noastră/ cheia a tras în ea lacătul”), dar odată deschis, cât se poate de primitor („fiecare e mai/ mult în/ celălalt// mai mult celălalt”).
O carte la cheie (), tocmai bună de locuit: „Intraţi, şi aici sunt Zei” – sau, de la Vasile Gribincea citire:
„Nu-mi spune că nu vrei să plec.
Fă-mă să rămân
sau vino cu mine”. (Em. Galaicu-Păun)

VASILE GRIBINCEA s-a născut pe 7 iulie 1997, la Chișinău, într-o familie de intelectuali.

A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, specializarea Română-Engleză, și Masteratul de Studii literare din cadrul aceleiași instituții.
În prezent, este redactor la Muzeul Național al Literaturii Române și doctorand la Facultatea de Litere a Universității din București.

A publicat poeme, studii, eseuri, cronici de carte și de film, interviuri în mai multe reviste din Republica Moldova și România.

A avut lecturi publice la Festivalul Internațional de Poezie „Gellu Naum” (2018, 2021) și la Cenaclul „Republica” (2021).

Printre altele, este laureat al Premiului pentru cea mai bună lucrare de licență în domeniul Științelor Umaniste la Gala Premiilor Senatului Universității din București din 2019 și al Premiul Național pentru Tineret în domeniul Culturii, oferit de Guvernul Republicii Moldova.

Vasile ROMANCIUC este poet. Cel mai recent volum: Toate întâmplările se prefac în cuvinte, Editura Cartier, 2021.

Nina CORCINSCHI este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Realitatea ca hologramă, Editura Cartier, 2022.

Lucia ȚURCANU este critic litar. Cel mai proaspăt volum publicat este Antologie de poezie tânără din Basarabia, Editura Arc, 2022.

Șerban AXINTE este critic literar și poet. Cel mai recent volum: Împotriva lui Dumitru Crudu, Editura Junimea, 2023.

Emilian GALAICU-PĂUN este scriitor și traducător, redactor-șef al Editurii Cartier. Cele mai recente cărți publicate: Cărțile pe care le-am citit, cărțile care m-au scris, Editura Junimea, 2020 și sanG d”encre, Editura Cartier, 2020.

Coerența labirintică, de Vasile Gribincea, (Rotonda). Broșată, 172 pag. Preț: 33 RON/139 MDL

Poți procura cartea și online, oriunde ai fi. E simplu. Intră pe Cartier.ro sau Cartier.md.

În colecția Rotonda au apărut:

Legată cu funia de pământ, de Lorina Bălteanu

Casa mai multor primăveri (roman), de Alexandru Bordian

Perfect nemulțumită (proză scurtă), de Irina Brumă

Jurnal precar, de Tamara Cărăuș

Claus (roman), de Gelu Diaconu

Alt continent (roman), de Ghenadie Postolache

Canon (roman), de Ghenadie Postolache

Singurătățile unei femei frumoase (proză scurtă), de Adrian Marcu

Ard pădurile (roman), de Paula Erizanu

Hotel California (proza scurtă), de Constantin Cheianu

Dependența (roman), de Constantin Cheianu

Era lumină, era vânt (proză scurtă), de Mariana Codruț

Margareta noastră (roman), de Dumitru Crudu

Idei și fantasme. Lecturi în hialin (eseu), de Adrian Ciubotaru

Realitatea ca hologramă (eseu), de Nina Corcinschi

Narațiuni ale erosului (eseu), de Nina Corcinschi

Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian, ziarist la “Cuvîntul”, deLaszlo Alexandru

Fete pierdute (eseu), de Alexandru Cistelecan

China mea din viață și din cărți (eseu), de Tatiana Ciocoi

Cel care așteaptă (eseu), de Arthur Suciu

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,720AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente