2.2 C
Chișinău
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Pregătiți să devină voluntari: 65 de tineri din raioanele Căușeni și Anenii Noi au beneficiat de o pregătire specială în desfășurarea activităților de animație socio-educativă pentru copii

Un eveniment de recunoaștere a calității de voluntari și de consolidare a capacităților de echipă a avut loc la 24 februarie curent, unde 65 de tineri din raioanele Căușeni și Anenii Noi și din satele Grădinița, Bulboaca și Gura Bîcului, au avut ocazia să își etaleze abilitățile și cunoștințele dobândite în urma unui parcurs de formare și informare, asigurat de Asociația „Amici dei Bambini – Moldova”.

Instruirea tinerilor s-a axat pe 8 sesiuni tematice, în care tinerii au beneficiat de o pregătire ghidată cu privire la desfășurarea misiunii de voluntar în teritoriu, în special în activitățile cu copiii. Astfel, pe parcursul a 40 ședințe totale de lucru cu cele cinci echipe de viitori-voluntari comunitari, au fost abordate subiecte ce țin de: identificarea factorilor stresanți, acceptarea și gestionarea emoțiilor, managementul conflictului, comunicarea eficientă, dezvoltarea stimei de sine, lucrul în echipă și, nu în ultimul rând Politica de Protecție a Copilului.

Pe lângă suportul teoretic, în cadrul sesiunilor au fost prevăzute și discuții în grupuri mici și în comun, simularea jocurilor de rol și analiza studiilor de caz – momente care au contribuit la o asimilare mai eficientă a informației învățate.

În context, psihologul Rodica Bunescu-Chilimciuc, care a ghidat ședințele cu tinerii, a menționat că pe parcursul celor 5 luni de formare și informare în cadrul programului de suport psiho-social „…. elevii au dezvoltat bune competențe pentru o relaționare eficientă – printre acestea: comunicarea asertivă, ascultarea activă, empatia, cooperarea, crearea relațiilor bazate pe încredere și respect reciproc. Tot la acest program au participat și adolescenți care s-au refugiat în țara noastră din Ucraina, procesul de integrare a acestora fiind facilitat de semenii lor din Moldova. Astfel, am avut un mediu sigur și incluziv în care participanții s-au implicat în mod egal și s-au bucurat împreună de succesele comune”.

La sfârșitul ultimei sesiuni de lucru, tinerii au semnat Declarația privind Politica de Protecție a Copilului promovată de Asociația „Amici dei Bambini – Moldova”, asumându-și astfel angajamentul de a respecta principiile de salvgardare și de a adopta o conduită corectă și corespunzătoare în relația cu grupurile de copii și (pre)adolescenți cu care vor interacționa în calitate de voluntari.

La evenimentului de consolidare a echipelor de voluntari, tinerii au participat la un atelier de lucru, unde și-au schițat și prezentat planurile de activități pe care le vor implementa, în viitorul apropiat, în propriile comunități. 

Activitățile sus-menționate au fost organizate de A.O. Amici dei Bambini, Moldova în cadrul proiectului „Ludobusul pentru Pace”, care face parte dintr-un proiect mai amplu de „Răspuns Umanitar Integrat pentru Ucrainenii Afectați de Conflict și Cetățenii din Țările Terțe din Ucraina, Polonia, România și Moldova”, implementat de Alianța ONG-urilor Active în Domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF). Proiectul este finanțat de Ministerul Federal de Externe al Germaniei (AA) prin intermediul Diakonie Katastrophenhilfe (DKH).

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente