Moldoveanca Ana Cazacu a notat încă o victorie în portofoliu. Pe data de 1 iunie, a participat la cea de-a 10-a ediție a Campionatului Internațional de Triatlon „X-Man România 2019”, desfășurat în Oradea, România. În cadrul competiției au participat sportivi profesioniști și amatori din România și străinătate, cât și din Republica Moldova.
Sportiva din Republica Moldova, Ana Cazacu, a obținut rezultate foarte bune. Tânăra a depășit distanța lungă a campionatului în 14 ore 19 minute și 11,64 secunde, plasându-se pe locul 2 în categoria de vârstă 18-29 ani.
Tânăra sportivă a mărturisit și primele impresii după ce a fost premiată în cadrul Campionatului.
„Cel mai frumos moment al unei curse este trecerea liniei de finiș. Într-un moment când credeam că nu mai pot mi-a fost suficient sprijinul unui coleg de cursă care mi-a zis „hai că mai poți”. Îi sunt recunoscătoare pentru aceste cuvinte care mi-au deschis a doua respirație pentru a continua. Mulțumesc tuturor pentru gânduri bune și pentru că sunteți mereu alături”, spune Ana Cazacu.
Anna Cazacu este ambasadoarea Federației de Triatlon din Republica Moldova și prima femeie din țara noastră, care a reușit să depășească de două ori distanța totală a triatlonului și să obțină titlul de „Ironman”. În anul 2018, la Campionatul internațional de triatlon din Tallinn, dânsa a depășit distanța completă în 12:47:27, ocupând locul al doilea în categoria sa de vârstă, potrivit Federației Naționale de Triatlon.
Ana Cazacu nu se oprește aici, ci își continuă antrenamentele pentru cursa cea mare, care va avea loc în luna August.
Fotografii: Arhiva personală