7.2 C
Chișinău
vineri, aprilie 19, 2024

Raisa Ambros: Revenirea la pictură, expoziții și culmi atinse

Personalitate multilateral dezvoltată, originară din satul Călugăr, raionul Fălești și devenită cunoscută peste hotarele țării – Raisa Ambros. La vârsta de 19 ani a obținut o bursă de studii la Academia de Teatru și Film în România, destinul însă a dus-o spre tărâmul media, acolo unde a atins cele mai înalte performanțe. În anul 2019 s-a reîntors la una dintre marile pasiuni – pictura, acolo unde se regăsește cel mai bine și unde a reușit, în scurt timp, să devină o figură prezentă la marile expoziții de la Paris, Londra și altele.

Când a fost momentul în care ați simțit chemarea spre pictură?

De la studiul artei și primele încercări stilistice au trecut aproape 25 de ani. Am plecat în străinătate pentru studii, ca să investesc în mine și în calitățile mele. De fiecare dată când am optat pentru o țară cu mai multe posibilități, a fost ca să fac o schimbare în mai bine, mânată de setea de cunoaștere, de a acumula experiență, de a putea mai mult, de a mă dezvolta mai mult. Prețul a fost, însă, că de fiecare dată a trebuit să o iau de la capăt cu limba, cu istoria, cu tradițiile, mentalitatea, prietenii, serviciul, casa, etc. Și cu adaptarea și integrarea. Noi destinații, noi greutăți de depășit, căci niciodată nu mă aștepta nimeni acolo. 

Când am arătat primele tablouri unui curator de artă la Londra, mi-a spus: „Lasă absolut totul și apucă-te de pictat serios. Asta e viitorul tău”. Așa și am făcut, anul 2019 mi l-am dedicat artei și rezultatele nu au întârziat să apară. Din octobrie până acum am la activ 10 expoziții internaționale de grup și urmează prima expoziție personală în SUA.

Am fost descoperită de către Galerie Événementielle din Paris pe un grup de Abstract pe Facebook – în prezent toți căutătorii de talente sunt online , care m-a invitat să expun în cadrul unei expoziții internaționale. În urma succesului la public, m-au invitat să organizăm și expoziția personală în acest an.

Chemarea a fost dintotdeauna, dar momentul în care am fost gata să încep serios să mă dedic a fost în 2019, când am făcut unele lucrări în timpul ședințelor de art therapy cu clienți privați și au plăcut mult la persoanele la care le-am arătat. Asta m-a încurajat să fac diverse lucrări. 

În calitatea de jurnalistă, într-un interviu spuneați: „cea mai mare satisfacție a meserii este să intrați în consonanță cu persoanele pe care le intervievați și să scoateți la suprafață lucrurile minunate”. Care sunt satisfacțiile pe care vi le oferă pictura?

Dacă e să facem o comparație cu jurnalismul, satisfacția e foarte asemănătoare. Este absolut necesar să intri în consonanță cu opera, să fii pe aceeași lungime de undă, în același câmp energetic și procesare de informații. Tabloul devine una cu tine în timpul creației: este o armonie între conștient și inconștient care transpune pe pânza informații, sentimente, energie, stări prin intermediul corpului. Dacă nu se ajunge la acea stare de beatitudine în timpul creației, lucrarea va fi statică, fără viață. În plus, eu simt mult formele, armonia culorilor, intervin până sunt satisfăcută, până e complet. Uneori aștept zile întregi, îl privesc mereu și mă întreb ce îi mai trebuie să fie perfect? Până într-o zi când apare soluția.

Care au fost cele mai răsunătoare opinii, aprecieri care v-au dat imboldul de a continua în pictură?

Am avut 3 persoane importante care mi-au dat recenzii oficiale la opere. Și care au fost foarte convingătoare. Cred că secretul este să te convingi pe tine însuți că ai talent, ca merită, că lucrările tale fac persoanele să se simtă bine, să le schimbi ziua, starea, să-i inspiri. Dar trebuie să îmi placă mai întâi mie, să treacă examenul la mine, care sunt foarte exigentă. Apoi să treacă examenul profesorului Mihai Bandac, care îmi dă note la opere, ca în facultate. De altfel, a mai fost o întâmplare când mai mulți clienți vroiau aceeași lucrare și unul dintre ei a oferit mai mult ca să o aibă. 

Povestiți-ne mai multe detalii despre participarea în cadrul Salonului Internațional de Artă Contemporană de la Paris. La Salonul Internațional de Artă Contemporană de la Paris am participat fiind reprezentată de Nazira, unul dintre curatorii mei personali. Ea reprezintă un mare grup de artiști din Kazakhstan și Uzbechistan, dar și din alte republici ex-sovietice. Ne promovează foarte mult și sunt sigură că cel puțin în Franța, prin intermediul ei și cu susținerea Ambasadei Moldovei, voi fi foarte cunoscută în curând. Până unde au ajuns picturile pe care le-ați făcut?La Paris am avut patru expoziții de grup, dintre care două în galerie, una la Ambasada Kazahstanului, a patra la Salonul Internațional de Artă Contemporană Art3f (31 ianuarie -2 februarie). La Londra au fost 3 expoziții de grup, dintre care una curată de către galeria Art Number 23, care m-a invitat apoi să expun la Praga și la Atena. În ianuarie s-a întâmplat să am 4 expoziții concomitent.Apoi grupul Itsliquid din Italia m-a descoperit vizitând site-ul meu. Au exprimat admirația și dorința de a expune la Veneția pentru o lună începând cu 13 februarie la Palazzo Că’ Zânardi în cadrul unei mari expoziții internaționale de artă contemporană.Dar realizarea cea mai mare este prima expoziție personală la Los Angeles 14-16 februarie. 

În viitorul apropiat, unde pot fi admirate lucrările tale?După mai multe expoziții de grup în Europa, visul meu era să expun în America. Lucrările mele au fost apreciate cel mai mult de americani în grupurile de abstract online, de asta voiam să am deschidere directă la publicul din SUA. Voi merge o săptămâna la New York unde voi avea câteva Private view cu potențiali clienți, pentru a purta dialog cu posibili curatori și galerii, să vizitez cele mai importante muzee și expoziții. Apoi la Los Angeles, unde vor avea loc trei târguri de artă.În paralel cu expozițiile de grup, voi pregăti alte expoziții personale la Paris, Milano, Roma, Chișinau, București, Moscova, Budapest, Londra. Și apoi vom vedea ce îmi rezervă soarta după expoziția solo din Los Angeles. Sunt sigură că îmi va purta noroc, și îmi va deschide multe uși. Visul meu este să expun la New York.

Fotografii: Arhiva personală
Reporter: Paulina Gușan-Polschi

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,720AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente