Ionela Bologan este o tânără în vârstă de 20 de ani, căreia, precum și altor mii de moldoveni, i-a fost sortit să ajungă să trăiască peste mări și țări, departe de Moldova.
În căutarea unui trai mai bun, Ionela s-a stabilit împreună cu familia sa în Veneția, oraș care a fost pe bună dreptate cândva numit drept „stăpâna Mediteranei”. La început, Veneția nu a primit-o cu brațele deschise. Cu timpul, comportamentul reținut al orașului s-a preschimbat, el primind-o pe fată cu o intensitate înzecită, multă ospitalitate, totodată călindu-i caracterul. Cu toate acestea, Ionela nu a uitat niciodată de Moldova, mândrindu-se mereu de originile sale și de faptul că este moldoveancă.
– Locuiești în Italia de mai mult de nouă ani, iar cei de acolo deja te consideră o adevărată venețiană. Cât de greu ți-a fost să te adaptezi?
– M-am mutat în Veneția când aveam 11 ani. Primul lucru neobișnuit la care a trebuit să mă adaptez a fost că totul este pe apă și nu sunt mașini, doar bărci și vapoare. Cel mai greu mi-a fost să încep totul de la zero, să-mi schimb viața. Prima zi de școală a fost foarte stranie fiindcă toți voiau să mă cunoască, dar din motiv că nu știam limba italiană, mă uitam la ei și le ziceam că nu-i înțeleg. Mă simțeam oribil că nu pot comunica cu ei, dar cu timpul am început să învăț limba italiană. Îmi aduc aminte cum la început încercam să comunic cu profesorii vorbind în limba română și ei înțelegeau ce încercam să le zic. Primul an școlar a fost cel mai greu pentru mine, fiindcă atunci am întâlnit o profesoară și niște copii rasiști. Chiar dacă majoritatea profesorilor și colegilor mă susțineau, oricum comportamentul acelei profesoare mi-a rămas imprimat în suflet. Uneori mă simțeam judecată și atunci mă închideam în baia de la școală și plângeam. Însă am fost norocoasă că am avut și profesori care m-au susținut din prima zi. Ei sunt cei care mi-au dat putere să nu mă las învinsă de ceea ce gândesc alții. Per general nu mi-a fost greu sa mă adaptez la viața de aici. În câteva luni m-am adaptat la tot, în același timp redescoperindu-mă și cunoscând lucruri noi. Mă simt norocoasă că am suferit din cauza rasismului doar primul an, fiindcă cunosc cazuri în care „stranierii” sunt jigniți ani la rând. Spre fericirea mea – acum sunt înconjurată doar de persoane minunate.
– Care dintre obiceiurile/tradițiile modului de viață italian ți-a dat la început cele mai mari bătăi de cap?
– Am observat de la bun început că mentalitatea italienilor este foarte diferită de cea a moldovenilor. Eu fiind o fire timidă – mă simțeam straniu văzând cât de libere sunt persoanele să facă ce vor, neavând frică de ce vor spune alții. De când mă aflu aici am observat că sunt multe persoane fățarnice și la început acest lucru mă deranja, dar cu timpul am înțeles că trebuie doar să aleg cu mare atenție persoanele cu care comunic. Cred că Moldova stă mai bine la acest capitol: acolo majoritatea persoanelor spun în față tot ce au de zis și sunt directe. Cu excepția acestui fapt, nu am avut alte dificultăți în a accepta modul de viață italian. Mai mult decât atât, consider că noi, moldovenii – avem multe de învățat de la italieni: să fim mai liberi, să nu judecăm, să nu fim invidioși, să nu ne fie frică de ce vor spune alții și să-i ajutăm pe cei din jurul nostru. Trăind aici – eu am putut sa îmi înving timiditatea.
– Vara trecută ai fost repartizată de către liceul în care îți faci studiile să lucrezi la Cannes. Ce poți să ne relatezi despre această experiență?
– Îmi fac studiile într-un liceu de limbi străine, liceu care în cinci ani mi-a oferit o mulțime de oportunități. Una dintre acestea a fost să petrec o lună la Cannes pentru a-mi perfecționa limba franceză. Vara trecută am zburat la Cannes, unde am locuit într-o familie franceză și am lucrat într-un restaurant în calitate de chelneriță. Familia în care am locuit a fost excepțional de amabilă, iar localnicii erau foarte educați și mereu cu zâmbetul pe buze. Timp de o lună lucrată în restaurant am cunoscut persoane de toate naționalitățile. Deoarece cunosc mai multe limbi, pot să zic că nu mi-am perfecționat doar franceza, ci și toate celelalte limbi pe care le știu. Am întâlnit chiar și moldoveni acolo, toți ei fiind nespuși de fericiți că pot vorbi cu cineva în limba natală. După lucru mergeam la mare, care se afla chiar lângă restaurantul în care lucram. Deseori eram obosită după lucru, dar marea îmi readucea toate puterile. În weekend aveam excursii organizate și împreună cu colegii de liceu am vizitat toate orașele din Riviera Franceză. Am văzut locuri fermecătoare. M-am îndrăgostit de Côte d’Azur: cum ar zice francezii – „c’est magnifique”! Această experiență îmi va ramâne în inimă pentru toată viața.
– Dintre toate țările în care ai călătorit, care ți s-a întipărit cel mai mult în suflet?
– Îmi place să călătoresc și să vizitez locuri noi. Călătorind eu învăț cultura și tradițiile altor țări. Fiecare țară pe care am vizitat-o mi-a lăsat ceva în suflet. Însă dacă ar trebui să aleg o singură țară care mi s-a întipărit cel mai mult – cu siguranță aș alege Olanda. Cu un an în urmă am fost la Amsterdam împreună cu o prietenă. Amsterdamul m-a fermecat cu florile sale. Eu sunt obsedată de flori, în mod particular de lalele, iar această țară este plină de lalele! Am ales să vizitez Amsterdamul în luna aprilie, deoarece în acestă perioadă încep să înflorească copacii și florile. În fiecare an în luna aprilie se deschide parcul Keukenhof. Acest parc are mai mult de 7 milioane de flori și este nespus de frumos. Vizitând acest parc mi s-a îndeplinit un vis! Mi-am dorit întotdeauna să vizitez acest loc. Mă voi întoarce cu cea mai mare plăcere la Amsterdam de câte ori voi avea ocazia.
– Chiar dacă ai vizitat zeci de țări, în comparație cu alți compatrioți, tu mereu te reîntorci cu cea mai mare plăcere în Moldova. Cum explici acest atașament?
– Iubesc Moldova și sunt mereu nerăbdătoare să mă întorc acasă. Chiar dacă are multe neajunsuri, asta este țara în care m-am născut și am crescut. Primul motiv care mă face să mă întorc des acasă este că doresc să-mi revăd rudele și prietenii. În acești ani am cunoscut multe persoane noi, dar în inima mea oricum continuă să ocupe un loc aparte persoanele alături de care am crescut. Este o fericire mare pentru mine să-i îmbrățișez pe cei dragi după mult timp petrecut la distanță. Iubesc tradițiile Moldovei, în special mâncarea tradițională. Toate persoanele care mă cunosc știu că primul lucru pe care îl fac atunci când ajung în Moldova este să mănânc mămăligă cu tocăniță și brânză. Știind că îmi place la nebunie mâncarea tradițională, rudele și prietenii mă întâlnesc cu toate bucatele mele preferate. Când sunt peste hotare mereu mă gândesc cât de mult aș vrea să am măcar un restaurant moldovenesc lângă mine. Un alt motiv pentru care mă întorc este că în Moldova mă simt așa cum nu m-aș simți nicăieri în lume – mă simt ACASĂ. Mergând pe străzile unde am copilărit îmi amintesc multe momente frumoase și deseori mă emoționez. Niciodată nu voi înceta să vin în țara mea, chiar dacă mă voi stabili în străinătate. Îmi pare rău pentru compatrioții care au uitat unde s-au născut și preferă să nu-și mai viziteze baștina. Chiar săptămâna asta trebuia să zbor în Moldova, dar din păcate acest virus teribil nu ne permite să ne deplasăm. Sper mult ca toată situația în care ne aflăm acum să se termine cât mai curând și să pot reveni la Chișinău.
Reporter: Victoria Romaniuc
Imagini: Arhiva personală
