6.6 C
Chișinău
vineri, aprilie 19, 2024

(VIDEO) Maria Șatravca, antreprenoarea care și-a dezvoltat afacerea cu suportul Uniunii Europene

Maria Șatravca este fondatoarea atelierului „Casa Maria”, unde coase diverse piese vestimentare și diferite articole, folosind broderia computerizată. Încurajată și susținută de soțul ei, a participat la programului raional „Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Orhei”, datorită căruia și-a dezvoltat pasiunea într-o afacere.

„Am început să cos cămăși manual, după care am plecat în România unde m-am angajat la o firmă de broderie, unde produceam costume naționale și cumva de acolo a apărut ideea de a-mi dezvolta propria afacere în acest domeniu. Afacerea o promovez on-line, prin intermediul paginii de facebook și de asemenea ne promovează clienții fideli”, spune Maria Șatravca, fondatoarea atelierului „Casa Maria”. 

Un pas important în dezvoltarea afacerii sale l-a constituit participarea în cadrul Programului raional „Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Orhei”, un program al Fundației Est-Europene care susține tinerii antreprenori. 

„Proiectul Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Orhei a fost o inițiativă a unui grup de tineri care își doreau foarte mult să sporească numărul de afaceri printre tinerii din raionul Orhei, dar nu oarecare afaceri, dar a celor de antreprenoriat veritabil care să aducă un plus valoare în comunitatea noastră”, povestește Corina Erhan, coordonatoarea Fondului de Antreprenoriat pentru Tineri Orhei.

„Cu grantul obținut în urma participării la programul „Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Orhei” am procurat o mașină industrială de cusut, softul, un manechin, mașină de acoperire și programul de broderie cu ajutorul căruia putem realiza orice model de broderie. Acest suport a fost foarte important, deoarece mi-a redus timpul de lucru, în special mașina de cusut industrială. Noi ne ocupăm cu broderia computerizată, asta este de bază și în ultimul timp am început să realizăm produse și cu broderie personalizată”, explică tânăra antreprenoare.

„Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Orhei” este un proiect implementat de Asociația Obștească „Agenția de Dezvoltare Rurală Centru” din Orhei, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene.

Imagini: Alex Gurduza

Zinaida Capațina

Zinaida Erhan
Zinaida Erhan
Zinaida este cea mai tânără membră a echipei Știri Pozitive. Îi place să învețe lucruri noi, să facă poze și să meargă la interviuri. Dacă ar putea, ar face câte un stand-up pentru fiecare reportaj.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,720AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente