Gleb Zaițev, fondatorul Roler Park Moldova – despre sportul pe role, cum s-a dezvoltat acesta, dar și ideea creării unei școli destinată patinajului pe role

Cultura urbană este un fenomen din ce în ce mai întâlnit pe străzile Chișinăului. Tinerii se adună pentru a petrece timpul într-un mod distractiv, păstrând elementele acestei culturi. Roller Park Moldova este primul rollerdrome profesionist din Moldova și unica școală de patinaj pe role din țară, iar despre specificul acesteia ne-a vorbit Gleb Zaițev, președintele Federației de Sporturi pe Role și fondatorul Roller Park Moldova.

– Vă descrieți ca fiind primul roller drome profesional din Moldova. Cum a apărut această idee și cum s-a transformat de fapt în realitate?
– Ideea a apărut din cauza că în Moldova nu prea ai unde să te plimbi cu rolele. Pentru sportivi, dar și pentru amatori nu există terenuri speciale unde ar putea să se antreneze. Cam așa a apărut ideea creării spațiului Roller Park, iar după aceasta, pas cu pas, ea a devenit realitate și ne putem mândri că suntem primul patinoar profesionist pentru role. A fost dificil la început, am primit multe acreditații din partea federațiilor mondiale, am creat singuri terenul și ne-am consultat mult cu opiniile sportivilor. Însă faptul că noi la fel suntem implicați direct în acest sport, ne-a ușurat cumva procesul.

– Unde se antrenau toți sportivii până la crearea acestui spațiu?
– Până a fi construit acest spațiu noi ne antrenam afară – vară și iarnă. Vara era cald. Iarna – frig și umed. Toamna – pur și simplu umed, dar uneori și frig. Noi desigur căutam spații uscate unde am putea să ne antrenăm. Mergeam frecvent pe balconul Teatrului de Operă și Balet, desigur că eram alungați de acolo, dar noi mereu ne întorceam. În grupuri, pe rețelele sociale, mereu comunicam. Dacă în centru spre exemplu era vânt puternic, atunci ajungeam la concluzia că peste ceva timp asfaltul va fi uscat și vom putea patina. Mai târziu deja a apărut ideea de a crea această școală – pentru copii și adulți, după care am înființat echipe de sport, federații, ca într-un final să aducem patinajului pe role titlul de sport cu drepturi depline.

– Ce categorii de persoane se arată cele mai interesate de patinajul pe role? Copiii, tinerii sau chiar adulții.
– În anul 2008 aș spune că erau tinerii – mă număram și eu printre ei, cu toții eram de vârstă asemănătoare. Mai aproape de anul 2015, când a fost înființată Federația de Sporturi pe Role și a apărut ideea unei școli de patinaj pe role – acest sport se bucura de popularitate printre copii, care aveau interes de a frecventa această școală. La momentul de față, însă, pot spune că toate categoriile de vârstă sunt oarecum interesate de acest sport. Copiii au început a povesti părinților despre farmecul patinajului, părinții au obosit să alerge după copii prin parc, singuri încalță rolele – vin la instruiri, iar vara se plimbă deja împreună prin parcuri. Iar în 2020 limita aceasta de vârstă s-a extins și vin să patineze pe role și persoanele vârstnice.

– Cât de popular este acest sport în țara noastră? Și cât de repede s-a dezvoltat?
– A apărut greu, dar s-a extins destul de rapid. Dacă să vorbim despre amatori, cred că este imposibil de spus un număr exact, dar în plan profesional, anume sportivii care se antrenează pentru competiții – respectând toate regulile și fiind jurizați, în urmă cu cinci ani erau în număr de 15-20. Acum, însă, la fiecare competiție participă minim 100-150 de sportivi, doar din Moldova.

– Cum percep oamenii patinajul pe role? Îl tratează ca pe un tip de sport sau doar ca pe o modalitate distractivă de a petrece timpul liber?
– Mulți sunt surprinși că patinajul pe role este un tip de sport profesional și că acesta are o mulțime de categorii. Inițial oamenii vin cu cuvintele „Noi pur și simplu vrem să învățăm a patina, nimic mai mult”, ca mai apoi, peste o lună sau două, să ne întrebe când vor avea loc următoarele competiții. Anume din acest motiv noi ne străduim să predăm atât amatorilor care doresc doar să învețe a patina, cât și sportivilor profesioniști, pregătindu-i de competiții. Totodată, noi organizăm competiții pentru diverse categorii – spre exemplu pentru cei care abia au urcat pe role sau dacă să luăm după vârstă avem și competiții pe categorii precum 50+, 45-50 ani și desigur pentru copii.

– Ați menționat despre categoria 50+, cât de popular este acest sport în rândul persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani?
– În rândul persoanelor vârstnice abia devine popular. Dacă la început se intimidau, acum participă cu mare drag la competiții. Chiar dacă sunt doar cinci persoane la număr, ele oricum vin și se antrenează regulat.

– Cine și cum poate contribui la dezvoltarea patinajului pe role, anume în calitate de tip de sport cu drepturi depline? Cum poate fi promovat și dezvoltat, întrucât la moment el pare a fi foarte restrâns?
– Adevărat, este foarte restrâns, dar nu există atât de multe persoane care ar putea și ar dori cumva să contribuie la dezvoltarea acestui sport. Noi, spre exemplu, în calitate de federație ne străduim să facem tot posibilul pentru a dezvolta patinajul pe role. O mare problemă este lipsa spațiilor pentru antrenament. La noi, din păcate, acest tip de sport este crud. Ministerul ne ajută cum poate, dar acesta oricum încă este crud. Dacă alte tipuri de sport au început a se dezvolta prin anii ’90, patinajul pe role și-a luat avânt abia în 2015 – anume ca tip de sport profesionist, cu drepturi depline. De aceea, unica soluție este de a organiza mai multe competiții, mai multe activități sociale – precum am organizat o zi de patinaj pe role pentru o casă de copii, iar uneori organizăm antrenamente gratuite. Cam acestea ar fi golurile: aspectul social, competițiile și spațiile pentru desfășurarea antrenamentelor.

– Care sunt avantajele acestui tip de sport? Dacă sunt.
– Desigur să sunt. În primul rând, la copii, dezvoltă coordonarea. Este sportul care servește drept pistă de pornire pentru cei ce vor să plece la munte. După stăpânirea rolelor, copiii foarte repede se adaptează pe schiuri și snowboard-uri. Acest sport este definit ca fiind unul de echipă, respectiv necesită comunicare. Copiii colaborează în timpul antrenamentelor, iar în rezultat își fac prieteni pe viață. Și mai este o curiozitate – patinajul pe role este unicul tip de sport care poate contribui la micșorarea mărimii piciorului. Chiar sunt fete care vin anume cu acest scop. Iar timp de un sezon, mărimea piciorului unui sportiv se poate reduce cu una sau chiar două mărimi.

Articolul precedentNatalia Zagura – moldoveanca stabilită cu traiul de opt ani în Canada, fără să piardă legătura cu cei dragi de acasă
Articolul următorEUROPA VIZUALĂ ACASĂ | Cetățean competent

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.