15.2 C
Chișinău
sâmbătă, mai 4, 2024

„Creativ Caffe” – centrul care inspiră femeile din Oxentea, Dubăsari, să creeze

Cu talent câștigi multe, dar prin muncă și perseverență obții tot!  Convinse de acest deziderat, beneficiarele Centrului Comunitar de Creație „Creativ Caffe” din satul Oxentea, Dubăsari reușesc să creeze adevărate opere de artă, dar și să reînvie meșteșuguri date uitării. Centrul își deschide larg ușile pentru femeile din localitate, îndrăgostite de frumos și dornice să coase, croșeteze, brodeze și împletească covorașe în bumbi.

Centrul de socializare „Creativ Caffe” a fost fondat de Asociația Obștească Clubul Femeilor „Inspirație”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Suediei, în cadrul unui unui proiect implementat de Fundația Est-Europeană

La cei 74 de ani pe care-i are, Ana Bujor continuă să promoveze frumosul prin intermediul lucrărilor pe care le confecționează. Cel mai mult îi place să brodeze icoane din  mărgele. „Este foarte util acest centru, pentru că, noi femeile vârstnice, nu prea avem ce face acasă. În decursul iernii am confecționat  10-12 icoane. Fiecare lucrare presupune foarte multă muncă, trebuie să alegi cu grijă fiecare detaliu”,  afirmă pensionara. 

Femeia spune că niciodată nu este prea târziu să dobândești aptitudini noi. Este pasionată și de confecționarea covorașelor în bumbi. „Eu toată viața m-am condus de regulă că orice nu ai face, trebuie să lași ceva util în urma ta. La „Creativ Caffe” am învățat multe lucruri noi, unele le știam încă de la mama, care era croitoreasă și cosea pentru oamenii din sat. Mă bucur că am descoperit tehnica împletitului în bumbi, este foarte veche, dar foarte frumoasă”, adaugă Ana Bujor. 

În total, 20 de femei din Oxentea, Dubăsari au învățat sau și-au îmbunătățit cunoștințele despre croitorie, broderie și împletit, datorită atelierelor organizate de „Creativ Caffe”, la care participă și cinci eleve din localitate. În lumea creației, beneficiarele sunt ghidate de Rodica Buzila, coordonatoarea de proiecte a Asociației Obștești Clubul Femeilor „Inspirație”, organizație care a fondat centrul. „Noi am dorit să creăm un centru de creație, meșteșugărit, lucrări hand made, pentru a oferi o platformă de socializare persoanelor de vârsta a doua, mamelor care stau acasă și au nevoie de interacțiune, pentru a învăța ceva nou”, spune Rodica Buzila. 

Eleonora Petraș, o altă locuitoare a satului Oxentea, spune că atelierele de meșteșugărit au ajutat-o să-și dezvolte abilitățile de croșetat, dobândite de la mama sa. Confecționează rochițe și jucării pentru cei trei nepoți pe care-i are. Acum, femeia de 45 de ani se gândește la o afacere în acest domeniu. „Toate atelierele la care am participat mi-au plăcut foarte mult. Așteptam cu nerăbdare zilele în care trebuia să ne adunăm la centru. Multe dintre lucrările pe care le confecționez obișnuiesc să le dăruiesc. Mă gândesc însă că ar fi și o sursă suplimentară de venit. În urma atelierelor la care am participat, m-am convins, că ar fi bine de deschis o mică afacere în acest domeniu. Eu le voi insufla nepoților mei dragostea față de aceste meșteșuguri”, afirmă Eleonora Petraș. 

„Creativ Caffe” colorează, în special, zilele persoanelor cu dizabilități. Aici, ele reușesc să uite de probleme. Din cauza maladiei incurabile de care suferă de la vârsta de 15 ani, Oxana Leca a venit la centru doar de câteva ori. Stă izolată în casă, între patru pereți, luni întregi. Rodica Buzila este însă cea care merge la beneficiară centrului pentru a o învăța să croșeteze și să brodeze cu mărgele. 

„Eu sufăr de mielofibroză, o boală foarte complicată și grea, care îmi afectează oasele. Nu pot să mă deplasez fără ajutor și nici nu pot sta mult timp în picioare. Din cauza oaselor fragile, am multe fracturi, iar perioada de reabilitare este foarte lungă, uneori depășește și jumătate de an. Aștept cu nerăbdare zilele în care doamna Rodica Buzila vine la mine. Aceste activități sunt ca o alinare, o mângâiere, mă ajută mult și îmi alungă gândurile rele. Astfel, pot să câștig și o sursă de venit. Am înțeles că pentru a face o lucrare reușită, trebuie să depui mult suflet, dar și multă răbdare”, spune Oxana Leca. 

Lucrările beneficiarelor au fost scoase la vânzare pe internet. Unele au fost vândute la Târgul de Crăciun din capitală și alte iarmaroace din țară. „Asociația Obștească „HelpAge International” ne-a facilitat accesul la Târgul de Crăciun, în baza colaborării frumoase pe care o avem. Încurajăm beneficiarele să-și vândă lucrările. Este important să înțeleagă că pasiunea lor poate să le aducă nu doar o satisfacție sufletească, dar și o sursă de venit”, spune Rodica Buzila. 

Asociația Obștească Clubul Femeilor „Inspirație” a decis să fondeze Centrul „Creativ Caffe” după ce a beneficiat de un grant de 15.500 de euro din partea Uniunii Europene și Suediei, cu ajutorul Fundației Est-Europene.

„Datorită acestui suport, am renovat cosmetic spațiul în care ne desfășurăm activitatea și pe care-l închiriem, a fost procurat mobilier, utilaje și materialele necesare pentru activitățile practice. Totodată, am efectuat și o vizită de documentare, am fost la meșterul popular Tatiana Popa din Călăraș, specializată în confecționarea covoarelor în bumbi”, precizează Rodica Buzila. 

Reprezentanta A.O. Clubul Femeilor „Inspirație” mai consideră că astfel de centre ar trebui să existe în fiecare sat din Republica Moldova, pentru a promova tradițiile. „Este de datoria noastră să transmitem valorile strămoșești din generație în generație, pentru că fără trecut nu există viitor”, punctează Rodica Buzila.

(Videografic) Proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”: Întreprinderile sociale

În cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării” finanțat de către Uniunea Europeană și co-finanțat de Suedia, au fost create cincisprezece întreprinderi sociale. Administratorii întreprinderilor sociale sunt reprezentanții societății civile care au beneficiat de instruiri în domeniul gestionării afacerilor, iar beneficiarii direcți ai întreprinderilor sociale sunt persoanele din categorii defavorizate.

Fundația Est-Europeană a susținut întreprinderile sociale, le-a ghidat și a monitorizat gestionarea acestora. Rezultatele acestor 15 întreprinderi sunt prezentate în acest videografic.

Cele mai vândute 10 cărți ale Editurii Cartier în 2020

Editura Cartier prezintă topul celor mai vândute 10 cărți din anul 2020.

Top 10. Cele mai vândute cărți ale Editurii Cartier în 2020:

1.      Grădina de sticlă (roman, ediția a IV-a), de Tatiana Țîbuleac (colecția Cartier popular)

2.      Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin (ediția a III-a), de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov (colecția Art)

3.      Lumea lui Zaharia (ediția a II-a), de Nicolae Pojoga și Victor Galușca (colecția Art)

4.      Vara în care mama a avut ochii verzi (roman, ediția a VIII-a), de Tatiana Țîbuleac (colecția Cartier popular)

5.      Dependența (roman),de Constantin Cheianu (colecția Rotonda)

6.      Pâinea noastră cea din toate filele (antologie de poeme), de Vasile Romanciuc (Cartier popular)

7.      Woldemar (roman, ediția a II-a), de Oleg Serebrian (Cartier popular)

8.      Singur în fața dragostei (roman, ediția a IX-a), de Aureliu Busuioc (Cartier popular)

9.      Frunze de dor (roman, ediția a XIV-a), de Ion Druță (Cartier popular)

10.  Cântecul mării (roman, ediția a II-a), de Oleg Serebrian

EUROPA VIZUALĂ ACASĂ | Cetățeanul și comportamentul civic

Democrația este atunci când știu să se autoguverneze și oamenii, și grupurile de oameni, și țările.

Iar această autoguvernare are de to-ATE:

Libertate, Egalitate, Responsabilitate, Dreptate…

Prin urmare, abilitatea de a ne organiza ca parte a unui grup sau a unei țări ne definește comportamentul civic.

Iar a fi cetățean și a avea un comportament civic se află într-o legătură foarte strânsă.

CIVIC este ceea ce aparține cetățenilor, ceea ce îi privește pe cetățeni, adică cetățenesc.

Comportamentul civic este dreptul și obligația fiecăruia dintre noi de a fi conștienți.

Învățăm cu sârguință.

Alegem o viitoare profesie în mod conștient.

Votăm informați.

Lucrăm cu responsabilitate.

Iar un comportament civic responsabil pornește de la lucrurile care ni se par mici. De exemplu, de la modul în care parchezi mașina.

Libertatea ta se termină exact acolo unde începe libertatea altuia.

Deci, nu trece peste drepturile și libertățile altuia nici cu un cuvânt, nici cu roțile mașinii parcate.

Doar prin respectarea normelor vom putea locui împreună – în ARMONIE – cu colegii de școală, de facultate sau de serviciu, cu vecinii de peste gard sau cu vecinii de bloc, cu alți consăteni și cu alți concitadini.

Atunci când vorbim despre o comunitate atât de mare și de diversă cum este vecina noastră – Uniunea Europeană, putem spune că doar respectând atât normele legale, cât și tradițiile, vom putea păstra diversitatea fără a aduce daune unicității.

Tu aleg ce fel de comportament civic îți atribui ca cetățean al unei țări și/sau a unei uniuni de state.

Uniunea Europeană optează pentru un comportament civic responsabil, tolerant și empatic.

Responsabilitate ține de simțul de răspundere față de obligațiile sociale.

Toleranța include îngăduința.

Iar empatia este capacitatea unui om de a înțelege și de a împărtăși sentimentele altei ființe.

Toate acestea împreună sunt pilonii unui comportament civic acasă, în Uniunea Europeană.

Iar într-o bună zi vor fi și aici.

EUROPA VIZUALĂ ACASĂ.

* * * 

Acest video a fost produs în cadrul proiectului „Europa vizuală acasă”, realizat de Asociația „URMA ta” și finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, în cadrul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

Acest video a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Europa vizuală acasă”, implementat de Asociația „URMA ta” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

#dezvoltmd #EuropeanUnion #CivilSociety #EuropaVizualaAcasa

EUROPA VIZUALĂ ACASĂ | Cetățean competent

Se spune și se cântă: „A fi om e lucru mare!” Dar oare, a fi cetățean e o întâmplare?

Să încercăm împreună să căutăm răspunsul la această întrebare, nu însă înainte de a ne opri asupra unei definiții.

Cetățean este persoana care aparține unui stat. Iar această apartenență îi permite să se bucure de drepturile civile și politice, dar îi cere și obligații.

Știm acum ce înseamnă cetățean. Dar ce înseamnă să fii cetățean competent?

Să ne amintim, mai întâi, de copilărie și de grădiniță. Erai tu copilul acela care aranja jucăriile pe raft după ce v-ați jucat?

A fi cetățean competent înseamnă să respecți libertatea și drepturile altor cetățeni.

Atunci când mergi la școală, te poți bucura de prietenia colegilor tăi și mai știi deja că trebuie să-ți pregătești temele pentru acasă. În plus, mai ai și datoria de a face curățenie la tine pe masă sau în cameră, de exemplu.

A fi cetățean competent înseamnă, deci, să beneficiezi de drepturile tale, dar să nu uiți și de obligații.

Ești student și, dacă ai o reușită școlară înaltă, te bucuri de un loc de studii la buget sau de o bursă.

Un cetățean competent are astfel mai multe posibilități de a se dezvolta.

Într-o zi ajungi părinte și deja de tine și de copilul tău depinde dacă el sau ea va aranja jucăriile pe poliță la grădiniță și acasă.

A fi cetățean competent înseamnă să fii responsabil – responsabil pentru propria viață și pentru soarta celor care îți urmează exemplul în familie.

Uniunea Europeană – care este o mare familie – oferă cetățenilor săi un set mai mare de drepturi și obligații.

Prin urmare, un cetățean european respectă legile țării sale și regulile stabilite de Uniunea Europeană.

Pare o responsabilitate dublă?

Însă mai multe responsabilități îți oferă și mai multe drepturi, deci oportunități.

De mai multe decenii, Uniunea Europeană urmărește să asigure pacea și prosperitatea cetățenilor săi și să le protejeze drepturile – politice, sociale și economice.

A fi cetățean competent al Uniunii Europene înseamnă a te simți în siguranță și armonie cu întreaga familie europeană.

La fel cum cetățenia europeană completează cetățenia națională, fără a o înlocui, drepturile și obligațiile unui cetățean european se completează reciproc cu cele ale statului din care fiecare dintre noi face parte.

Poți fi cetățean competent oriunde! La grădiniță. Acasă. La școală. La serviciu. Sau în vacanță.

Participă!

Implică-te!

Contribuie la dezvoltarea comunității din care faci parte! Și atunci a fi cetățean nu va mai fi o întâmplare.

Un cetățean competent înseamnă un viitor prosper!

Acasă, în Europa.

EUROPA VIZUALĂ ACASĂ.

* * * 

Acest video a fost produs în cadrul proiectului „Europa vizuală acasă”, realizat de Asociația „URMA ta” și finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, în cadrul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

Acest video a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Europa vizuală acasă”, implementat de Asociația „URMA ta” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

#dezvoltmd #EuropeanUnion #CivilSociety #EuropaVizualaAcasa

Gleb Zaițev, fondatorul Roler Park Moldova – despre sportul pe role, cum s-a dezvoltat acesta, dar și ideea creării unei școli destinată patinajului pe role

Cultura urbană este un fenomen din ce în ce mai întâlnit pe străzile Chișinăului. Tinerii se adună pentru a petrece timpul într-un mod distractiv, păstrând elementele acestei culturi. Roller Park Moldova este primul rollerdrome profesionist din Moldova și unica școală de patinaj pe role din țară, iar despre specificul acesteia ne-a vorbit Gleb Zaițev, președintele Federației de Sporturi pe Role și fondatorul Roller Park Moldova.

– Vă descrieți ca fiind primul roller drome profesional din Moldova. Cum a apărut această idee și cum s-a transformat de fapt în realitate?
– Ideea a apărut din cauza că în Moldova nu prea ai unde să te plimbi cu rolele. Pentru sportivi, dar și pentru amatori nu există terenuri speciale unde ar putea să se antreneze. Cam așa a apărut ideea creării spațiului Roller Park, iar după aceasta, pas cu pas, ea a devenit realitate și ne putem mândri că suntem primul patinoar profesionist pentru role. A fost dificil la început, am primit multe acreditații din partea federațiilor mondiale, am creat singuri terenul și ne-am consultat mult cu opiniile sportivilor. Însă faptul că noi la fel suntem implicați direct în acest sport, ne-a ușurat cumva procesul.

– Unde se antrenau toți sportivii până la crearea acestui spațiu?
– Până a fi construit acest spațiu noi ne antrenam afară – vară și iarnă. Vara era cald. Iarna – frig și umed. Toamna – pur și simplu umed, dar uneori și frig. Noi desigur căutam spații uscate unde am putea să ne antrenăm. Mergeam frecvent pe balconul Teatrului de Operă și Balet, desigur că eram alungați de acolo, dar noi mereu ne întorceam. În grupuri, pe rețelele sociale, mereu comunicam. Dacă în centru spre exemplu era vânt puternic, atunci ajungeam la concluzia că peste ceva timp asfaltul va fi uscat și vom putea patina. Mai târziu deja a apărut ideea de a crea această școală – pentru copii și adulți, după care am înființat echipe de sport, federații, ca într-un final să aducem patinajului pe role titlul de sport cu drepturi depline.

– Ce categorii de persoane se arată cele mai interesate de patinajul pe role? Copiii, tinerii sau chiar adulții.
– În anul 2008 aș spune că erau tinerii – mă număram și eu printre ei, cu toții eram de vârstă asemănătoare. Mai aproape de anul 2015, când a fost înființată Federația de Sporturi pe Role și a apărut ideea unei școli de patinaj pe role – acest sport se bucura de popularitate printre copii, care aveau interes de a frecventa această școală. La momentul de față, însă, pot spune că toate categoriile de vârstă sunt oarecum interesate de acest sport. Copiii au început a povesti părinților despre farmecul patinajului, părinții au obosit să alerge după copii prin parc, singuri încalță rolele – vin la instruiri, iar vara se plimbă deja împreună prin parcuri. Iar în 2020 limita aceasta de vârstă s-a extins și vin să patineze pe role și persoanele vârstnice.

– Cât de popular este acest sport în țara noastră? Și cât de repede s-a dezvoltat?
– A apărut greu, dar s-a extins destul de rapid. Dacă să vorbim despre amatori, cred că este imposibil de spus un număr exact, dar în plan profesional, anume sportivii care se antrenează pentru competiții – respectând toate regulile și fiind jurizați, în urmă cu cinci ani erau în număr de 15-20. Acum, însă, la fiecare competiție participă minim 100-150 de sportivi, doar din Moldova.

– Cum percep oamenii patinajul pe role? Îl tratează ca pe un tip de sport sau doar ca pe o modalitate distractivă de a petrece timpul liber?
– Mulți sunt surprinși că patinajul pe role este un tip de sport profesional și că acesta are o mulțime de categorii. Inițial oamenii vin cu cuvintele „Noi pur și simplu vrem să învățăm a patina, nimic mai mult”, ca mai apoi, peste o lună sau două, să ne întrebe când vor avea loc următoarele competiții. Anume din acest motiv noi ne străduim să predăm atât amatorilor care doresc doar să învețe a patina, cât și sportivilor profesioniști, pregătindu-i de competiții. Totodată, noi organizăm competiții pentru diverse categorii – spre exemplu pentru cei care abia au urcat pe role sau dacă să luăm după vârstă avem și competiții pe categorii precum 50+, 45-50 ani și desigur pentru copii.

– Ați menționat despre categoria 50+, cât de popular este acest sport în rândul persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani?
– În rândul persoanelor vârstnice abia devine popular. Dacă la început se intimidau, acum participă cu mare drag la competiții. Chiar dacă sunt doar cinci persoane la număr, ele oricum vin și se antrenează regulat.

– Cine și cum poate contribui la dezvoltarea patinajului pe role, anume în calitate de tip de sport cu drepturi depline? Cum poate fi promovat și dezvoltat, întrucât la moment el pare a fi foarte restrâns?
– Adevărat, este foarte restrâns, dar nu există atât de multe persoane care ar putea și ar dori cumva să contribuie la dezvoltarea acestui sport. Noi, spre exemplu, în calitate de federație ne străduim să facem tot posibilul pentru a dezvolta patinajul pe role. O mare problemă este lipsa spațiilor pentru antrenament. La noi, din păcate, acest tip de sport este crud. Ministerul ne ajută cum poate, dar acesta oricum încă este crud. Dacă alte tipuri de sport au început a se dezvolta prin anii ’90, patinajul pe role și-a luat avânt abia în 2015 – anume ca tip de sport profesionist, cu drepturi depline. De aceea, unica soluție este de a organiza mai multe competiții, mai multe activități sociale – precum am organizat o zi de patinaj pe role pentru o casă de copii, iar uneori organizăm antrenamente gratuite. Cam acestea ar fi golurile: aspectul social, competițiile și spațiile pentru desfășurarea antrenamentelor.

– Care sunt avantajele acestui tip de sport? Dacă sunt.
– Desigur să sunt. În primul rând, la copii, dezvoltă coordonarea. Este sportul care servește drept pistă de pornire pentru cei ce vor să plece la munte. După stăpânirea rolelor, copiii foarte repede se adaptează pe schiuri și snowboard-uri. Acest sport este definit ca fiind unul de echipă, respectiv necesită comunicare. Copiii colaborează în timpul antrenamentelor, iar în rezultat își fac prieteni pe viață. Și mai este o curiozitate – patinajul pe role este unicul tip de sport care poate contribui la micșorarea mărimii piciorului. Chiar sunt fete care vin anume cu acest scop. Iar timp de un sezon, mărimea piciorului unui sportiv se poate reduce cu una sau chiar două mărimi.

Natalia Zagura – moldoveanca stabilită cu traiul de opt ani în Canada, fără să piardă legătura cu cei dragi de acasă

Natalia Zagura este o moldoveancă stabilită de opt ani în Canada împreună cu familia. În acest material, Natalia ne-a povestit cum este să locuiești în această perioadă peste hotare.

„Am plecat în Canada în anul 2012 împreună cu soțul și fiul nostru și am început o nouă viață acolo. Suntem stabiliți în orașul Quebec, care este și capitala provinciei. Aici eu lucrez în domeniul contabilității, am făcut studii profesionale în Canada pentru a avea această profesie. Sistemul lor de învățământ se bazează pe faptul că dacă ai învățat, o să dai”, povestește Natalia Zagura.

Canada este o țară stabilă unde oamenii se ajută reciproc, spune Natalia.

„Canada este o țară cu o stabilitate economică și politică foarte bună. Noi putem să fim siguri că în această țară orice nu s-ar întâmpla Guvernul nu ne va lăsa la nevoie. Una dintre obligațiile cetățenilor canadieni este să facă voluntariat, de aceea oamenii sunt solidari în orice situație și te pot ajuta cu un cuvânt bun sau chiar cu ceva financiar, material”, afirmă moldoveanca.

Despre cum își exprimă canadienii nemulțumirile, Natalia a spus că din cauza că mulți și-au pierdut lucrul sau afacerea sunt nemulțumiți, dar Guvernul vine cu un sprijin pentru toți. Cel mai mult suferă bătrânii care locuiesc în casele de bătrâni, deoarece nu pot fi vizitați din motive de securitate. De Paști locuitorii din regiunea unei case de bătrâni au organizat un mic spectacol în stradă care a fost foarte apreciat. De Crăciun oamenii scriu scrisori acestor bătrâni, deși par lucruri mici pentru unii oameni fiecare gest contează și sunt recunoscători.

Perioada de pandemie a influențat negativ stilul de viață al familiei, aceștia fiind nevoiți să se adapteze noilor provocări.

„Eu și soțul nu ne-am pierdut locul de muncă, doar că eu lucram de la distanță, iar el mergea la serviciu pentru că compania pentru care lucra oferea servicii esențiale. Cel mai greu a fost atunci când un elev din clasa copilului mai mic, care are șapte ani, s-a îmbolnăvit de noul virus. În acest caz, am stat două săptămâni acasă și copiii continuau să facă în fiecare zi lecțiile online. Este greu când ai și serviciu la domiciliu și mai trebuie să supraveghezi și copilul”, explică Natalia.

Deși sunt stabiliți în Canada din anul 2012, familia păstrează legătura cu cei de acasă, cu rudele din Republica Moldova.

„Noi am plecat din Moldova în perioada când tehnologiile informaționale erau dezvoltate, de exemplu Skype-ul era o metodă bună de comunicare online pe atunci. La moment este și mai ușor, folosim Viber sau Messanger și putem comunica cu cei dragi în orice moment. Desigur că comunicarea virtuală și interacțiunea fizică nu este același lucru, dar mă bucur că putem să ne vedem și să ne împărtășim veștile bune sau mai puțin bune și să ne susținem reciproc”, a concluzionat moldoveanca.

Fotografii: Facebook

Zinaida Capațina

(Videografic) Proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”: Centre de învățare pe parcursul vieții

În cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării” finanțat de către Uniunea Europeană și co-finanțat de Suedia, au fost create centre de învățare pe parcursul vieții.

Beneficiarii direcți ai acestor inițiative sunt persoanele în etate și adulții care doresc să învețe în continuu. Fundația Est-Europeană / East Europe Foundation – Moldova, în colaborare cu HelpAge International, a susținut inițiativele la nivel local și a monitorizat implementarea acestora. Rezultatele activității acestor centre sunt prezentate în videograficul de mai jos.

Anastasia Nichita – sportiva moldoveancă care a cucerit aurul la Cupa Mondială de la Belgrad

Luptătoarea Anastasia Nichita a cucerit medalia de aur la Cupa Mondială de la Belgrad. Sportiva de 21 de ani a obținut trei victorii în categoria de greutate 57 kg.

Sursa: arhiva personală

În urma victoriei, tânăra a venit cu un mesaj de mulțumire către persoanele care i-au fost alături și au susținut-o în tot acest drum. „Astăzi am reușit, dar niciodată nu avea să o fac de una singură. În spatele acestei munci stau multe persoane cărora le sunt recunoscătoare. Un mare mulțumesc persoanelor dragi și apropiate, familiei – care îmi sunt alături și mă susțin, mulțumesc antrenorului meu Tudor Cîrlan, dar și domnului Anatol Guidea pentru că sunteți disponibil să ne ajutați și ne învățați multe, mulțumesc tuturor celor care au contribuit și care s-au bucurat de această medalie și desigur mulțumesc Domnului căci mi-a dat putere sa ajung până aici!”, a scris Anastasia pe pagina sa de Facebook.

Sursa: arhiva personală

Totodată, cu un mesaj de felicitare în adresa tinerei sportive a venit și președinta aleasă, Maia Sandu. „Astăzi am trăit bucuria unei vești minunate – sportiva Anastasia Nichita a cucerit aurul la Cupa Mondială de la Belgrad. Efortul și dedicația Anastasiei reprezintă o realizare extraordinară a țării și a oamenilor noștri, care reușesc în pofida tuturor greutăților. Îți mulțumim, Anastasia, că ne faci mândri și că ai adus Moldova pe primul loc. Felicitări și multe victorii înainte”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Ecaterina Guică – tânăra pentru care judo a devenit un stil de viață

Ecaterina Guică este o tânără pasionată de judo de la cinci ani. De origine româncă, dar stabilită în Canada de la vârsta de un an și jumătate cu părinții. Anul acesta a cucerit prima medalie de aur pentru selecționata Canadei la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021.

Pasiunea pentru judo o are din copilărie de la tatăl său care este antrenor pentru acest tip de sport.

„Tatăl meu este antrenor de judo, de la el vine pasiunea mea pentru acest tip de sport. Eu practic judo de 21 de ani. Tatăl meu și-a deschis propriul club și acolo ne antrenam eu și sora mea. El mă susține foarte mult în ceea ce fac și mă încurajează”, povestește Ecaterina Guică.

Pe parcursul carierei sale sportive, timp de 21 de ani a avut mai multe momente remarcabile.

 „Au fost multe momente remarcabile, dar în mod special participarea la olimpiada de la Rio. Olimpiada a fost remarcabilă pentru că era un vis pentru mine,  de când am început judo priveam televizorul și speram că într-o zi o să ajung și eu acolo. Judo este o luptă în picioare și la sol unde trebuie să arunci adversarul pe spate cu diverse tehnici. Un practicant de judo trebuie să fie într-o formă fizică bună și să aibă rezistență musculară”, a spus luptătoarea.

Ecaterina Guică s-a calificat cu locul întâi la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021.

„Campionatul este un turneu mare și important pentru calificarea pentru olimpiadă, de mulți ani aveam ca obiectiv să câștig, dar luam numai argintul sau bronzul, deci eram bucuroasă că am reușit anul acesta să ies campioană. Turneu-ul a mers foarte bine, făcusem o pregătire foarte bună. Un sfat pentru tinerii pasionați de judo este să fie disciplinați și să meargă constant la antrenamente. Practicarea acestui sport îți oferă posibilitatea să călătorești peste tot în lume, să interacționezi cu diferiți oameni și să legi prietenii”, a concluzionat tânăra.

Fotografii: Arhiva personală

Zinaida Capațina