14.8 C
Chișinău
joi, mai 26, 2022

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” vernisează expoziția de carte, derulare de filme și evocări „Măslinul oglindit”, în amintirea scriitorului Ion VATAMANU la 85 de ani de la naștere

În cadrul „Miercurilor literare”, Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” vernisează expoziția de carte, derulare de filme și evocări „Măslinul oglindit”. În amintirea scriitorului Ion VATAMANU la 85 de ani de la naștere.

Evenimentul va avea loc miercuri, 11 mai 2022, ora 14.00, în Sala de expoziții nr. 1,  Casa cu tei a Fundației regale, str. Alexie Mateevici 79.

La eveniment vor participa membrii familiei lui Ion Vatamanu, scriitori, istorici literari, muzeografi, oameni de cultură. Intrarea este liberă.

***

Ion VATAMANU (n. 1 mai 1937, Costiceni, RSS Ucraineană – d. 9 august 1993, Republica Moldova) a fost poet și publicist, doctor în chimie, om politic din Republica Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. Absolvent al școlii medie din satul Vancicăuți, regiunea Cernăuți (1954); studii superioare (1955-1960) la Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Chimie. Doctor în chimie (1971) cu o teză susținută la Universitatea din Liov, Ucraina. A activat un timp îndelungat în domeniul cercetărilor științifice chimice, publicând o serie de lucrări de referință. A fost unul dintre cei mai activi însuflețitori ai mișcării de eliberare națională a basarabenilor. În anii 1989-1991, împreună cu poeta Leonida Lari, a coordonat publicarea ziarului „Glasul”, primul ziar în grafie latină din perioada postbelică în Republica Moldova, tipărit în Letonia. În anii 1991-1993 a fost director al revistei „Columna”. În anul 1990 a fost ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova și a deținut funcția de președinte al Comisiei Parlamentare pentru Cultură și Culte. A semnat Declarația de Independență a Republicii Moldova.

***

OPERA (selectiv)

A debutat ca poet în anul 1962 cu volumul de poezii „Primii fulgi”.

A mai semnat:  „Monologuri” (1964), „Aventurile lui Atomică” (1966), „La mijlocul ierbii” (1967), „Pasăre Eu” (1968), „De ziua frunzei” (1977),  „Viața cuvântului” (1980), „Culegerea Teiul” (1980), „Iubire de tine” (1981), „Măslinul oglindit” (1983), „A vedea cu inima” (1984), „Izvoraș cu ochii verzi” (1985), „Dimineața mărului” (1986), „Nimic nu-i zero” (1987), „Dialoguri banale sau trist și vesel despre oameni” (1988), „Atât de mult al pământului” (1990) ș.a.

VERDELE POETULUI

Verde, numai cer,

Verde, numai șes,

A căzut poetul

Stea în univers.

A iubit poetul

Tara lui de frunze,

O iubire verde

Ierbile pe buze.

A strigat poetul:

Mamă, scump pământ!

Verde, numai iarba,

Verde, numai vânt.

A trecut poetul,

Verde, numai șes,

A șoptit poetul

Frunzele în vers.

REFERINȚE CRITICE

„Ion Vatamanu se exprimă liric în limitele unei biografii cu asprimi și luminișuri; această biografie este și o biografie a vremii. Istoricește – versurile lui Vatamanu exprimă contemporaneitatea. Este un semn de talent.” (Nicolae COSTENCO, prefață la cartea de debut Primii fulgi, Chișinău: Cartea Moldovenească, 1962, p. 2)

„Ceea ce este important la Ion Vatamanu, în majoritatea cazurilor, e că el nu forțează limbajul, meditează așa cum este firesc să se exprime, fără a se lega de un ritm anume, de obsesia rimelor abracadabrante, preferă formele libere ale poeziei. Tendința lui se îndreaptă în albia unei atmosfere intime, de confesiune. Și când are ce spune, grav și adânc, încheagă o lume proprie, multicoloră și cu răsunet în cititori.” (George MENIUC, Foc la căpătâie, prefață la vol. Ion Vatamanu, La mijlocul ierbii. Chișinău: Cartea moldovenească, 1967)

„Două motive – frunza și pasărea – par să domine scrisul lui Vatamanu. Una simbolizând statornicia sufletească, spirituală, cealaltă- cântecul, zborul liber al său. Iar întregul act liric al poetului nu este altceva decât expresia unei iubiri depline, până la capăt.” (Grigore VIERU, Cine iubește până la capăt … , prefață la vol. De ziua frunzei. Chișinău: Literatura artistică, 1977, p. 6)

„Eseurile, medalioanele literare ale lui Ion Vatamanu (…) – întocmai ca un niște semințe încolțite în palmă, – continuă și completează în mod concludent genul ca atare. Scrise de un poet înzestrat, luminate sunt de legitățile armoniei și ale frumosului, de cultura susținută a expresiei alese, privegheate în același timp de sentimentul acut al răspunderii.” (Pavel BOȚU, Ochiul ager al cugetului, prefață la vol. Viața cuvântului. Chișinău: Literatura artistică, 1980)

„Poezia este, în cazul lui Ion Vatamanu, rostire esențială – heideggeriană – a Ființei, și totodată rostire esențială – barthesiană – despre poezia însăși, poetul fiind chemat, de daimonionul său lăuntric în primul rând, să înțeleagă ce este poezia, apropiindu-se de ființa ei, de statutul ei ontologic. Cele două ființe convorbesc printr-o conștiință a unității, printr-o coborâre în sine și printr-o coborâre în forul intim al poeziei, căci are și ea unul.” (Mihai CIMPOI, Ion Vatamanu – o po(i)tică a „sufletului”, prefață la vol. Ion Vatamanu, Surâsul tăcerii. Opere. Ediție îngrijită de Elena Curicheru-Vatamanu. Iași: Tipo Moldova, 2013)

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,530AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente