Echipa „URMA ta” a dat startul prezentării seriilor de podcast-uri în cadrul proiectului „Jurnalismul Comunitar: Comunicare pentru Comunitate”. Podcast-ul de inițiere a fost prezentat în fața a 12 tineri și tinere din raionul Orhei, care își doresc să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte.

La începutul evenimentului, asistenta de proiect, Zinaida Capațina a venit cu un mesaj de salut către tinerii din Orhei: „Vă mulțumim că sunteți alături de noi, activitatea de astăzi are drept scop instruirea dumneavoastră în ceea ce înseamnă jurnalismul comunitar și cum vă puteți implica în viața localității din care faceți parte, cum să identificați soluții la anumite probleme”.

În cadrul activității tinerii au ascultat un podcast despre jurnalismul comunitar și ulterior și-au exprimat opiniile despre ce înseamnă acest concept în viziunea lor:

„Atunci când problemele unei comunități sunt discutate într-un grup pentru a fi rezolvate, asta înseamnă jurnalismul comunitar”, a spus participanta la eveniment, Ranim Zayed.

„Jurnalismul comunitar înseamnă informare despre o problemă, un fenomen, întâmplare care s-a produs în comunitatea ta”, a spus participantul la eveniment, Ion Borsci.

„Jurnalismul comunitar este atunci când spui, ceri și când faci ceva pentru oamenii din localitatea ta, când ești interesat de viața comunității din care faci parte”, a spus participanta la eveniment, Ana Lopata.

Proiectul „Jurnalismul comunitar: comunicare pentru comunitate” are drept scop promovarea bunelor practici de jurnalism comunitar prin implicarea tinerilor jurnaliști și activiștilor comunitari din localitățile rurale și urbane ale țării, abilitându-i cu cunoștințe și capacități de a aborda prin intermediul unor instrumente și platforme media probleme cu care se confruntă cetățenii și de a identifica împreună cu comunitățile și autoritățile soluții la aceste probleme.

#jurnalismcomunitar #spune #cere #faceva

* * *

Această activitate a fost produsă în cadrul proiectului „Jurnalismul Comunitar: Comunicare pentru Comunitate”, realizat de către de Asociația „URMA ta”, cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aici aparțin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

Igor Rotaru din satul Covurlui, raionul Leova, s-a născut cu o deficiență vizuală, care în timp a progresat. Acum, bărbatul vede doar 10 %, acesta fiind un impediment în dezvoltarea abilităților sale. Este cunoscut prin talentul său muzical, dar și prin iscusința de a face masaj. De 13 ani face minuni cu ajutorul mâinilor sale dibace. Prin intermediul masajului tratează anumite maladii și dureri. Foarte mulți oameni, în special cei din regiune , apelează la ajutorul lui.

Igor nu se plânge de necazurile pe care i le-a dat soarta. Le-a acceptat pe toate și s-a resemnat cu ele. Este un om foarte optimist, care încearcă mereu să vadă doar partea bună a lucrurilor. Ne-a vorbit cu zâmbetul pe buze despre toate provocările pe care i le-a dat destinul. A făcut față tuturor și se poate considera un om cu adevărat puternic.

Visul lui era să devină medic traumatolog. Începuse să facă chiar și studii în acest domeniu. Însă, după un an de zile a fost nevoit să renunțe la acest vis: „Mi se spunea că din cauza slabă a vederii nu voi putea niciodată să ajung medic. M-am împăcat cu acest gând și am renunțat la studii. În acea perioadă, un profesor m-a îndemnat să fac cursuri de masaj. Mi s-a părut o idee foarte bună, care mi-a trezit interes și am decis că ar fi bine să încerc”, ne povestește Igor Rotaru.

După finalizarea cursurilor, a început să pună în practică cunoștințele acumulate. Nu a avut nevoie de mult timp pentru a înțelege cât de bine i se potrivește această meserie. Se isprăvește de minune, datorită simțului tactil foarte bine dezvoltat. Atât consătenii săi din Covurlui, cât și alți oameni din satele vecine beneficiază de masajul terapeutic al specialistului nostru. Ședințele de masaj au loc la el acasă sau la domiciliul solicitantului.

Așa cum pensia de invaliditate și compensațiile primite de la stat nu-i sunt suficiente pentru asigurarea unui trai decent, Igor mizează pe banii câștigați din practicarea masajului. El și-a stabilit niște prețuri simbolice pentru munca sa. Astfel, pentru o ședință de masaj cu deplasare la domiciliu, el ia doar 70 de lei: „Eu nu pot să cer mai mult de atât, fiindcă oamenii de la sat o duc cam greu și nu au de unde să-mi dea mai mult. La unii le-am făcut chiar și gratis de câteva ori”, ne spune maseurul.

Igor ne povestește că cel mai solicitat tip de masaj este cel terapeutic, apoi cel relaxant. Majoritatea oamenilor apelează la el pentru rezolvarea anumitor probleme de sănătate. Se pare că  munca lui aduce rezultate foarte bune: „Am pus pe picioare șase persoane țintuite la pat în urma accidentelor vasculare cerebrale. Oamenii îmi mulțumesc în continuu pentru ajutorul oferit, iar asta îmi dă puterea de a lucra mai departe. Unele persoane din satele vecine, vin și mă iau de acasă cu mașina, doar pentru a putea beneficia de un masaj bun”, afirmă protagonistul reportajului.

De-a lungul experienței sale, el s-a confruntat și cu câteva situații neplăcute. Unii profită de faptul că are deficiențe vizuale: „Am avut un caz când persoana căreia i-am făcut masaj mi-a dat mai puțini bani decât trebuia. Mi-a pus în buzunar mai multe bancnote de un leu, crezând că mă poate duce în eroare. Când am ajuns acasă mi-am dat seama că-s doar 30 de lei, în loc de 70”, spune maseurul. Dar, a acceptat și puținul cu care a fost remunerat, știind că Dumnezeu îi va da mai mult din altă parte.

Pe lângă toate acestea, Igor a avut parte și de situații amuzante: „Unele femei din sat vin la mine la masaj pe ascuns. Nu-și doresc ca bărbații lor să cunoască acest lucru, pentru că-s geloși și nu le permit. Consideră că ei singuri le pot face masaj. Însă, un masaj eficient îl poate face doar un specialist”.

Muzica este un alt talent, care ocupă un loc aparte în inima sa. A avut multe ieșiri pe diferite scene, obținând diplome, premii și medalii în cadrul concursurilor și festivalurilor. Unul dintre cele mai importante premii este trofeul „Mărul de Aur”, obținut în cadrul Festivalului Internațional de Muzică, care s-a desfășurat în Torino, Italia. A căpătat titlul de Laureat al Concursului Republican „Mi-e dor de cântec”, care la fel are o importanță majoră pentru el. Pandemia i-a spulberat visele și i-a dat peste cap toate planurile legate de evoluția lui ca artist. Însă, el susține cu certitudine că nu va renunța niciodată la muzică.

Igor e de părerea că pentru a deveni un maseur bun este nevoie de dorință, putere și ambiție. Consideră această profesie drept un remediu pentru suflet, deoarece îi asigură socializare și conexiune cu oameni diferiți. Numele lui este cunoscut și în Italia, unde a mers pentru a face masaj moldovenilor stabiliți acolo. Ceea ce își dorește cel mai mult, este să ia sfârșit această  pandemie, pentru a putea avansa pe plan muzical și profesional.

Marina Chironeț, stagiară

Adriana Para este o tânără interpretă de doar 26 de ani, originară din Cantemir. Dragostea pentru muzică a motivat-o să se aprofundeze în acest domeniu, astfel încât și-a dedicat o mare parte din timp deslușind secretele muzicale în cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Deși iubește muzica populară de când era mică, visul său de a evolua pe scenele țării cântând o piesă proprie a prins viață abia acum. De curând interpreta a lansat prima sa piesă muzicală pe care a dedicat-o regiunii din care vine.

De când cochetezi cu muzica?

Cu muzica nu am cochetat, de ea m-am îndrăgostit de când eram mică de tot. Și cred eu că fost o dragoste reciprocă, o mare dragoste, pentru că am tot cântat de când mă știut, iar procesul, dezvoltarea și evoluția mea au fost absolut peremptorii, de necontestat sau combătut.

Care este povestea piesei ,,Eu joc hora de la sud”?

,,Eu joc hora de la sud” este prima mea producție, este o fărâmă de lumină din soarele creației ce-l port în mine. Să scot ceva marca Adriana Para a fost un vis și uite visul a devenit realitate. Sunt un om modest și am scos piesa cu circumspecție, într-un moment expectativ, oportun de a apărea printre artiști. Povestea este absolut desprinsă din realitatea mea, rustică, tradițională de acasă, de la sud. Bătuta a fost întâi de toate pentru sufletul meu, iar mai apoi se știe că toți ai mei,  familie, consăteni, conaționali iubesc muzica și jocul. Am dat viață unei piese care va bucura tot omul bun și sunt sigură că versurile, tematica și melodia vor rămâne mereu actuale că-s absolut pline de sinceritate.

Ce semnificație are melodia dată?

Piesa, în sine, înseamnă mult pentru mine pentru că totuși este dedicată locului copilăriei mele unde evoluam pentru prima dată pe scenă. E un strop de licoare pentru sufletul meu piesa asta. Dar ca rezultat este o melodie veselă, de joc care are ca scop stimularea omului la dans, la voie bună. E simplă, e pe înțeles și cel mai important e autentică.

Scoaterea unei piese a fost unul din visele tale, cât de mult contează să ai un produs muzical propriu?

Indubitabil, odată cu intrarea într-un domeniu  artistic vrei să scoți un produs finit, să ai un start, să creezi ceva frumos. Astfel, fiind un om de artă, am vrut să dau viață unei creații, unei lucrări și am și reușit. Eu cred cu tărie că propriul portofoliu muzical definește un artist și atunci cu siguranță un produs propriu te face mai încrezut în tine și chiar mai vizibil.

Ce senzații te trec când realizezi un vis la care ai sperat dintotdeauna?

Eu mereu spun că zahărul e la fund, astfel cu siguranță că e tare dulce când după multă muncă reușești să amesteci cănuța cu ceai și să o savurezi, metaforic vorbind. Am și acum piele de găină și sunt emoționată, evident, mulțumită realizând c-am reușit să dau viață unui proiect, acum la mai mult și la mai mare.

Cine te-a făcut să îndrăgești muzica populară?

Să fi vrut să scap din ,,mrejele” muzicii populare n-aș fi putut pentru că ineluctabil crescând cu bunicii o auzeam adesea pe bunica fremătând frumoasele melodii, astfel,  dumneaiei mi-a fost promotor spre acest drum. Dragă mi-i bunica și la fel de dragă mi-i și muzica, două entități extraordinare pentru mine.

Cum reușești să îmbini muzica și celelalte activități pe care le practici?

Eu sunt de firea mea un om tare activ, îmi place viața, mișcarea, mereu găsesc timp să practic sportul, orice tip de sport. Iar în timp ce fac diverse lucruri prin casă includ și muzică la maximum și astfel studiez note ale marilor artiști care mă inspiră. Acum nu pot fugi tare departe, arta mă pasionează, sunt dibace în limita răbdării și reușesc să brodez, îmi înfrumusețez costumele și mă relaxez concomitent.

Ce planuri ai pentru viitor?

Mantra mea este simplă – cu pași mici spre stele. Cu siguranță ăsta este doar un început frumos și urmează un parcurs și mai frumos, lucrez bineînțeles și la alte proiecte frumoase. Urmează surprize frumoase, vă asigur.

Ce le sugerezi tinerilor talente care își doresc să se lanseze în muzică?

Să creadă în ei, în visele lor, să depună maximum de efort pentru a obține ceea ce își doresc și să nu renunțe niciodată.

Cristina Scoarță, stagiară

Ana Pîrțac-Potlog este o tânără jurnalistă stabilită în Italia de mai bine de patru ani. Profesia de jurnalist i-a dezvoltat dragostea pentru a scrie articole diverse. Ea adoră să-și înșire gândurile pe foaie, dar nu bănuia vreodată că va avea ocazia să scrie un jurnal de carantină. Pandemia de Covid-19 a marcat-o profund, fapt care i-a dat imbold să scrie acest ,,Jurnal de carantină” unde își așterne gândurile și trăirile ce i le trezește virusul dat. Totodată jurnalul său reflectă detalii despre situația pandemică din Italia de pe urma Covid-19, dar și din țările în care a călătorit pe timp de pandemie. Luna februarie este perioada când autoarea marchează doi ani de Jurnal de Carantină și în continuare aceasta ține să ducă evidența evenimentelor atât timp cât va dura pandemia.

– Cum a apărut ideea jurnalului de carantină?

–  Ideea „Jurnalului de Carantină” a luat naștere în urma unei discuții telefonice cu doamna Cornelia Cozonac, pe atunci profesoara mea la unul din cursurile din universitate. Atât timp cât Coronavirus ,,aparținea” Chinei, noi, restul lumii eram parcă naivi și reci în privința lui și l-am privit mai mult ca pe o știre dintr-o țară îndepărtată, ferm convinși că se va rezolva totul cât ai clipi. Când virusul și-a făcut anunțată prezența în Italia, unde aproape oricine din Moldova are pe cineva drag, au început să apară mai multe semne de întrebare pentru fiecare. Ordinea și stabilitatea cu care eram obișnuiți noi aici a început să se clatine și fiind printre primii „încercați” de virus este normal că am fost printre primii interogați asupra lui. Prin urmare doamna Cozonac a fost printre cei dintâi care au vrut să afle mai multe și mi-a propus să-mi scriu trăirile pe portalul dumneaiei, anticorupție.md. Iată așa a apărut Jurnalul meu de carantină.

 – Ce anume scrii în acest jurnal?

–  În acest jurnal am încercat de-a lungul timpului să duc o evidență a ceea ce se întâmplă în Italia, dar și în alte țări prin care am trecut în perioada pandemiei. E un mod personal de a monitoriza dar și de a analiza cum Coronavirus schimbă zi de zi lumea în care trăim.

– Acum la aproape doi ani de pandemie câte articole conține jurnalul dat?

– La doi ani de pandemie conținutul jurnalului meu sumează aproape 6 numere. Adică a fost publicat în șase părți în fiecare din ele fiind descris de la o zi la alta ce am trăit, simțit și văzut pe fundalul acestui virus.

 – Cum privești ideea de a scoate și o variantă tipărită a jurnalului?

– Da, ar fi un vis al meu. Momentan jurnalul este într-un format word, dar mi-ar plăcea să cred că într-o zi acest jurnal va ieși din tipar și va fi o carte de succes și de ajutor pentru curioșii din generațiile post-Covid, dar cine știe… În orice caz, acum, simt că nu este momentul potrivit.

– Care este scopul acestui jurnal?

– Scriu acest jurnal cu scopul de a exprima ceea ce simt, ceea ce văd și trăiesc zi de zi, este ca un testament pentru urmașii mei care sper să-l citească. Acest jurnal o să-mi amintească mereu de cum am trăit aceste timpuri. Totodată aceste rânduri așternute pe foaie de mine țin evidența evenimentelor importante care marchează Italia, dar mai ales acțiunile pe care le întreprind autoritățile de aici, modul lor de operare care sper că ar putea fi util și autorităților din Republica Moldova și am putea schimba într-o oarecare măsură viziunea celor rămași acasă.

 – Ce îți propui să relatezi în paginile ce urmează?

–  Îmi propun să închei acest jurnal când se va încheia această pandemie. Între timp voi continua să scriu ceea ce trăiesc și trăim, simt și simțim pentru că mai mult decât o pandemie, acest virus este așchia care dărâmă ordinea mondială, ne influențează și ne schimbă pe zi ce trece demonstrându-ne că pe cât de puternici și atotcunoscători suntem ca generație, pe atât de incapabili.

Cristina Scoarță, stagiară