Dorința de a evolua a făcut-o să continue studiile la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. Ana Gurdiș a studiat jurnalism și teatru în Moldova, iar acum vrea să-și încerce norocul și pe marile ecrane. În acest interviu, Ana ne-a povestit despre pasiunea pentru film, dar și cum a ajuns să parcurgă drumul de la jurnalism la cinematografie.

– Cât de importante sunt studiile pentru un tânăr?

– Fiecare decide pentru sine, mai ales în perioada în care ne aflăm azi cu atâta acces la informație. Tinerii de azi sunt liberi să experimenteze, să călătorească, să facă voluntariat, să muncească, să-și cunoască potențialul și abilitățile înainte de a merge la o facultate. De ce să faci niște ani de studii, dacă nu te pasionează (acum)? Studiile nu sunt nimic altceva decât experiențele altor oameni, iar pentru a le înțelege valoarea, cred că merită să înțelegem un pic viața mai întâi.

– De ce după cinci ani de jurnalism în Republica Moldova ai hotărât să continui studiile în alt domeniu?

– De la bun început am mers împreună cu tata să depun actele la medicină, nu știu dacă mi-am dorit să fiu medic sau doar să continui ceea ce nu a reușit să facă el, dar am ajuns la jurnalism. În primul semestru mă simțeam ciudat, mă pregătisem pentru zece ani de universitate serioasă și am ajuns într-un haos total pentru mine. Oricum în școală făceam multă activitate artistică și nu am putut să mă limitez doar la mediul academic, astfel am mers și la Facultatea de Arte Frumoase din cadrul USM și făceam două specialități: jurnalism și teatru. Locuiam lângă Chișinău, făceam naveta de dimineață, nu avea rost să merg acasă între cursuri, și-mi amintesc cât de foame îmi era mereu… acuma râd, dar atunci.

M-am regăsit în jurnalism, m-am regăsit în facultățile pe care le făceam, mai târziu m-am angajat la „Centrul Media pentru Tineri” și am avut cea mai frumoasă experiență din domeniul media. Nu consider că am schimbat domeniul, consider că am evoluat. Făceam jurnalism video, filmam și montam reportaje, documentare scurte. Am lucrat în tot felul de proiecte în care am cunoscut și am filmat oameni diferiți, iar într-un moment dat am început să mă întreb ce fac ei după ce închidem camera și plecăm. Oamenii mereu se pregăteau pentru filmări, iar eu îi voiam autentici – pentru asta trebuie timp și acest timp l-am găsit în cinematografie.

– Pasiunea pentru film ai avut-o mereu sau ai descoperit-o în timp ce studiai la jurnalism?

– Nu cred că am avut vreodată pasiune pentru film. Am dezvoltat-o în timp, cred că am descoperit-o atunci când lucram deja. Când eram mică mama deținea monopolul asupra televizorului, așa că eu am văzut puține filme, în schimb am trăit o copilărie descrisă de Ion Creangă și Liviu Rebreanu în operele lor. Când am ajuns la facultatea de film mi s-a făcut frică de colegii mei, ei aveau o vastă cultură cinematografică și eu trebuia să fac față la un volum enorm de informații, nici acum nu le-am asimilat complet, încă învăț.

Nu cred că 19 ani ar fi fost vârsta potrivită pentru a merge la regie. Să fii regizor nu înseamnă să vezi toate filmele din lume și să faci la fel. Să fii regizor înseamnă să descoperi viața și să o pui pe ecran. Contează să vezi filme, de acolo înveți tehnici, stiluri, dramaturgii ale altor cineaști, dar filmul tău trebuie să treacă prin tine, să spună ceva despre tine, de altfel e gol.

– Te ajută cumva cele învățate la jurnalism în cadrul Facultății de Film?

– Inițial credeam că voi fi cea mai bună din clasă, dar am revenit repejor cu picioarele pe pământ. Mi-a trebuit un an de zile să înțeleg unde se termină jurnalista din mine și unde începe regizoarea, e o diferență foarte fină. Cinematografia e un limbaj care are propriul alfabet. În calitate de jurnalistă am învățat să vorbesc cu oamenii, să-i fac să se simtă bine în fața camerei, să le adresez întrebări, să mă organizez și să planific. Facultatea de Film mă învață să citesc viața printre rânduri. Ca și în film, în viață nimic nu este întâmplător și dacă ești un observator bun, reușești să pui viața pe ecran.

– De ce ai ales să studiezi anume la Facultatea de Film din București?

– Am decis să vin la București pentru că iubitul meu era aici, aveam o relație la distanță și cineva trebuia să ia o decizie. Mi-a fost foarte greu, mi-a luat vreo doi ani să mă decid – acum, zic că a fost cea mai bună alegere. Am ales regia, pentru că simt că am de zis ceva. Regia este o specialitate care nu se învață în bancă, o înveți pe platou, o furi de la alții, din experiență, din dialog. Era un pas necesar pentru mine, parcă am deschis o ușă într-o beznă infinită în care încerc să fac lumină și mă simt bine atunci când reușesc măcar puțin.

– Unde îți vezi viitorul profesional, în Republica Moldova sau România?

– În vară voi absolvi Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) I.L. Caragiale din București, mă gândesc să fac și un master în Film documentar. Viitorul îl văd în film, nu știu dacă mi-am dorit vreodată ceva atât de mult. Mi-aș dori să filmez câteva documentare acasă, am și filmat două – în scurt timp voi face public primul meu proiect de lungmetraj. Cât despre UNDE eu zic peste tot. Filmul nu are limite, nu are hotare – așa vreau să fie și viitorul meu profesional.

– De ce regie și nu actorie?

– Am făcut actorie în școală, apoi la Facultatea de Arte Frumoase și mi-ar plăcea să și joc în film. Cred că orice regizor trebuie să treacă prin fața camerei. Regizorul nu poate spune unui actor ce să facă, dacă nu știe sau nu poate să facă asta singur. Să fii regizor înseamnă să fii alături de film de la idee până la ultima proiecție în cinematograf, e ceva ce nu am mai simțit și vreau să descopăr. E greu, e foarte greu, pentru că rupi din tine când faci un film și mulți pot să nu-l înțeleagă, dar în toată ecuația asta contează să afli necunoscuta din tine. Numai așa poți schimba lumea nu? Să începi de la tine.

– Ce sfaturi ai pentru tinerii care au studiat un domeniu în care nu se simt confortabil sau nu văd un viitor, dar le este frică să facă o schimbare?

– Fricile sunt barierele noastre. Niciodată nu e prea târziu să facem o schimbare – noi suntem regizorii filmului nostru și doar de noi înșine depinde dacă trăim o aventură, o dramă, o comedie sau un serial. Sinceri, este important să fim sinceri cu noi înșine, viața merită trăită confortabil. Da, orice început e greu și nesigur, dar merită încercat.

Cristina Butuc este o moldoveancă care își face studiile de masterat la Facultatea de Marketing a Universității Corvinus din Budapesta, Ungaria. În acest interviu, ne-a povestit cum este să studiezi peste hotarele țării, dar și care este procesul de aplicare a documentelor.

– Cum ți-a venit ideea de a continua studiile peste hotare?

– După experiența mea de un semestru într-o universitate din Bruxelles, în cadrul programului Erasmus+, știam că, dacă ar fi vreodată să urmez studiile de master, la sigur acest lucru va fi peste hotare. Încă de atunci am rămas fascinată de abordarea față de studii și studenți, în general. Personal, am făcut o pauză de doi ani între studiile de licență și masterat, așa încât să fiu sigură de decizia pe care o iau, să fie una chibzuită.

– De ce ai ales anume Ungaria și nu altă țară?

– Cred că ar fi mai corect să spun că, Ungaria m-a ales pe mine, așa cum eu am aplicat la programul Stipendium Hungaricum, lansat de Tempus Public Fundation în cooperare cu mai multe țări, printre care și Guvernul Republicii Moldova. Financiar nu mi-aș fi permis să merg să urmez studiile peste hotare, de aceea eram în căutare de programe care să finanțeze cel puțin o parte din costuri. Așa cum Moldova nu face parte din Uniunea Europeana, opțiunile mele erau limitate. Această bursă, oferită de Stipendium Hungaricum îmi acoperă contractul, oferă o alocație lunară atât pentru cheltuielile de zi cu zi, cât și pentru chirie. Înainte să aplic, eram familiarizată cu acest program de aproximativ doi ani. Aveam prieteni care au beneficiat de el. Aceste lucruri mi-au făcut alegerea mai ușoară. Studiile sunt calitative, iar Budapesta e un oraș superb și nu îmi pare rău că am ajuns aici și nu în altă parte. 

– Care a fost procesul de aplicare la studiile de masterat la Universitatea Corvinus din Budapesta?

– Procesul de aplicare a fost complicat, pentru că a fost lung și mereu erai într-o perioadă în care aștepți un răspuns, pentru a ști ce vei face mai departe. Iar pe lângă toate astea, la mijlocul procesului de aplicare, a început pandemia, ceea ce a făcut ca lucrurile să decurgă și mai greu și stresant.

Procesul de aplicare s-a încheiat pe 15 ianuarie. Anul acesta a fost la fel. Pe lângă formular și documentele atașate, a fost nevoie să scriu și o scrisoare de motivare. După aplicare, dacă ești nominalizat de către partenerul din țara ta (Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în cazul nostru), treci în etapa viitoare – examenul de admitere, pe care l-am avut aproximativ în luna martie. Pentru facultatea de Marketing, la Corvinus University, pe care o urmez eu, a fost nevoie să trec două examene, unul în scris – un eseu pe marginea unui studiu de caz trimis de către ei, și unul oral – cu întrebări atât motivaționale, cât și academice. La aceste examene ești notat, iar pentru a fi admis ai nevoie de un anumit punctaj, care diferă în funcție de universitate. Trebuie de menționat că, unele universități sau facultăți nu au examene de admitere. Dacă ai fost acceptat sau nu de către universitate, primești răspuns cam după o lună după examen. Dacă treci examenul de admitere, ajungi în ultima fază a procesului de selecție – selectarea ta ca și viitor student Stipendium Hungaricum de către Tempus Public Fundation. Acest răspuns l-am primit tocmai pe la începutul lunii iulie. Ultimul pas este să accepți oferta pe portalul unde are loc întreg procesul de aplicare. 

– Cum se desfășoară studiile acolo pe timp de pandemie?

– Pe timp de pandemie studiile se desfășoară interactiv. Profesorii au făcut o treabă grozavă și ne-au diversificat mult programul, taskurile, cursurile, și, chiar dacă studiile sunt online, volumul de lucru este la fel sau, poate, chiar mai mare. Universitatea este pregătită din punct de vedere tehnic. Folosim Teams pentru cursuri și seminare, Moodle pentru sarcini săptămânale și examene, și Neptun pentru centralizarea întregii situații academice, înscriere la examene și alte chestiuni birocratice.

– Ce deosebiri vezi între studiile din Republica Moldova și cele din Ungaria?

– E complicat să răspund la această întrebare. În Moldova nu am participat la ore online, iar aici nu am participat la ore offline. Tot ce pot remarca și spune cu certitudine este că, aici se pune foarte mult accent pe lucrul în grup. Dacă e să judec după primul semestru, cred că doar 25% din sarcini a trebuit să le fac individual, iar 75% în grup. Totodată, se pune foarte mult accent pe lucruri practice. Nu am avut niciun curs la care să ni se dicteze ce să scriem. Pentru acasă ne sunt oferite articole științifice pe care trebuie să le citim, iar la ore le discutăm și le raportăm la exemple practice. Această abordare îmi place mult.

– Dar asemănări?

– Durata unei lecții se consideră?

– Ce trebuie să cunoască un student înainte de a aplica documentele pentru a studia  într-o altă țară?

– Înainte ca să aplici într-o țară străină pentru studiile universitare, tot ce trebuie să ai este determinare și informații corespunzătoare despre programul la care aplici. După aceasta, începi să le faci pe toate pe rând. Fie că este necesar să oferi un certificat de cunoaștere a unei limbi străine, o diferență de credite sau oricare alte cerințe.

Eu am făcut licența în Jurnalism, iar masteratul în Marketing – aceste domenii nu sunt atât de apropiate academic pe cum ar putea părea în practică. Am fost acceptată de către universitate pentru că am avut experiența de muncă necesară pentru a acoperi diferența de credite, dar învăț totul de la 0. Desigur, uneori simt un gap dintre mine și un oarecare coleg care are licență într-un domeniu apropiat sau chiar în Marketing, însă aceste gap-uri se acoperă ușor, dacă este determinare, după cum am menționat la început.

– Ce ai învățat nou din această experiență, chiar dacă este la început?

– Din punct de vedere personal, am învățat să fiu singură și să îmi placă asta. În contextul pandemiei, în Ungaria deja de mai bine de 3 luni totul este închis, iar semestrul care urmează va fi, la fel, online. Așa cum 90% din timpul meu sunt singură, e important să știi cum să nu-ți ieși din minți. Din punct de vedere academic am învățat foarte multe, dar sunt încă în proces. Simt cum se dezvoltă o gândire strategică datorită tuturor exercițiilor practice pe care le facem, iar asta mă entuziasmează mult.

– Ce îți lipsește cel mai mult în Ungaria?

– Cel mai mult în Ungaria îmi lipsesc oamenii mei: prietenii și familia. În condițiile pandemiei, e mai greu să îți faci prieteni într-un loc total nou. Și vinul moldovenesc. Nicăieri în Budapesta nu am găsit (până când) un loc de unde pot cumpăra vin moldovenesc.

– Ce sfaturi ai pentru alți tineri care își doresc să-și facă studiile peste hotare?

– Celor care ar dori să urmeze studiile peste hotare, îi sfătuiesc să se informeze bine și să ia decizia din timp, pentru că procesul durează. Aveți încredere în dorința și scopul vostru și faceți orice se cere de la voi pentru a le îndeplini. Ah, și nu scăpați deadline-urile sau panicați de la orice email care pare să dea situația peste cap – toate lucrurile, ulterior, ajung să se rezolve.