5 C
Chișinău
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Arta frumosului prin mână de Femeie. Interviu cu Korina Braga, make-up artist

Tânără, frumoasă, plină de ambiție și cu vise mari, cam acestea sunt cuvintele care o definesc pe Korina Braga, make-up artist din Chișinău. Prin curaj, dăruire de sine și multă muncă aceasta a demonstrat că poți atinge un scop dacă crezi și investești mult în acesta.

Chiar dacă are în spate o facultate legată de domeniul economiei, Korina nu a renunța la pasiunea sa, ba mai mult, a reușit să o transforme într-o adevărată afacere. Așadar, tânăra la cei 23 de ani ai săi, a reușit să-și deschidă propriul salon, să capete admirația și încrederea femeilor, dar și să participe la numeroase concursuri și campionate. Despre cum a început această poveste, cât de mult investește în materiale, care este cea mai mare provocare a unui make-up artist și multe alte detalii Korina ne-a relatat în acest interviu.

– Când ai descoperit pasiunea pentru make-up și cum a început totul?

– Pasiunea mea față de machiaj a apărut încă de mică, atunci când căutam prin trusa surorii și mai tot timp luam de acolo câte ceva. În anul 2015 am decis totuși să merg la un curs de bază, din motiv că eram pe atunci dansatoare și întotdeauna aveam nevoie de machiaje pentru scenă. Inițial am mers la aceste cursuri din interes personal, nu pentru a câștiga bani. De la început le făceam machiaje prietenelor și vecinelor mele, pentru asta nu luam bani, din motiv că îmi plăcea enorm transformarea și starea de după. Îndată ce am observat că produsele încep a se termina, am decis să pun o taxă, cam așa au și început programările.

– Dat fiind faptul că ai absolvit facultatea de Științe Economice, Finanțe și Bănci, ce te-a determinat să alegi o altă direcție și anume domeniul frumuseții?

– Dintotdeauna am visat la un job unde aș putea să mă îmbrac în fustă creion, tocuri și cămașă. Din acest considerent am luat decizia de a face o facultate în economie, cu toate că pasiunea față de make-up deja persista, doar că la nivel de hobby pe atunci. Nu regret că am ales anume această facultate, anii de studenție au fost cei mai frumoși. Plus că am reușit să combin perfect timpul, astfel că am finisat cu succes facultatea și m-am dezvoltat și în domeniul frumuseții. Nu m-am oprit însă aici, la etapa actuală fac și masterul doar că de data aceasta am ales să fie mai aproape de domeniul în care activez acum – marketingul, care mă ajută nu doar la promovare, dar și la creșterea afacerii.

– Cine te-a susținut și cum a apărut ideea de a deschide un salon?

– Ideea a fost a mea, chiar dacă la început părinții erau cam sceptici la acest capitol. Erau axați pe faptul că și așa sunt multe saloane și nu va fi nimic cu succes. Eu însă am crezut în visele mele și pe parcurs acestea s-au și realizat, sigur tot cu susținerea părinților.

– Ce metode de promovare ai folosit la început?

– Pe atunci multe metode de promovare nu cunoșteam. Mereu m-a ajutat cumva intuiția. Când eram studentă la facultate mă străduiam să fiu aranjată și machiată, respectiv am reușit să mă remarc printre colegele mele. Dat fiind faptul că mereu eram înconjurată de fete, acestea au început să-mi adreseze tot felul de întrebări precum „ce produs am folosit?” și „de unde ar putea să îl procure?”. În acest mod am devenit un „beauty consultant” pentru colegele mele de la facultate. Atât prietenele cât și colegele mele înainte de a-și cumpăra ceva îmi cereau mie sfatul, iar eu mereu aveam ce le răspunde și ce le recomanda. Așa au început să capete încredere în mine.

– Pornind de la ideea că în Chișinău predomină un număr destul de mare de saloane de frumusețe, cum faci față concurenței?

– Într-adevăr, în ultima perioadă așa și este, sunt foarte multe saloane, plus la toate că eu de câțiva ani fac și instruiri pentru noii meșteri în Industria Frumuseții și observ câte cereri sunt și pot spune că sunt foarte multe. Eu una nu mă tem de concurență, ba din contra, aceasta cumva mă face să devin mai bună. Îmi place să fiu printre primele de aceea într-un oarecare mod concurența este acel motiv care nu mă lasă să lenevesc și mereu mă ajută să aduc ceva nou pentru clientele mele. Încerc să vin cu metode noi, cu diferite produse în special de peste hotarele țării.

 Care este cea mai mare provocare a unui make-up artist?

– A fi un make-up artist pe cât e de frumos pe atât e și de greu. Frumos din motiv că permanent aduci zâmbete și schimbări spre bine unei femeie, dar greu sunt în fond orele matinale care, de regulă, sunt solicitate de către mirese. Când vine acest așa zis „sezon” complicat, uit de termenul week-end. Unii se odihnesc iar noi suntem nevoiți să ne trezim cu noaptea în cap. Tocmai din acest motiv sunt de părerea că cea mai mare provocare pentru noi, meșterii, este că suntem nevoiți să jertfim din timpul liber și din weekendurile petrecute alături de familie.

– Cu ce realizări din ultimul an te poți mândri?

– Dat fiind faptul că meseria de make-up artist este mai mult de sezon, am început să mă implic și în alte activități. Respectiv pe lângă machiaje am început să mă ocup și de sprâncene, un domeniu la fel de vast și de complex. Sunt de părerea că sprâncenele reprezintă cam jumătate de machiaj. Dacă ar fi să vorbim despre reușitele anului trecut, păi pot spune că anul 2019 l-am încheiat frumos. Am participat la campionate atât în țară cât și peste hotare, în urma acestora am obținut locul 2, lucrul de care mă bucur și în prezent . Este extrem de plăcut atunci când lucrările tale sunt apreciate și într-o țară străină, luând în considerare că a fost un campionat internațional a fost și o concurență pe măsură. Mi-a plăcut mult această experiență și la sigur nu mă opresc aici.

– De unde apar, de obicei, ideile pentru realizarea unui machiaj?

– Ideea pentru un machiaj apare odată cu modelul care este în fața ta. Trăsăturile feței îți dictează cumva ce să accentuezi și ce fel de machiaj s-ar potrivi. Eu prefer frumusețea naturală, și mereu optez pentru naturalețe. Dacă ați analiza portofoliul meu, la sigur ați observa că nu sunt excentrică și vulgară, ce ține de lucrările realizate de către mine. Cu toate că uneori mi s-a cerut să realizez și asemenea lucruri. Însă, în pofida acestui lucru, într-un final s-a primit ceva gingaș și calm. Până la urmă cum sunt eu de fire așa în mare parte sunt și lucrările mele, calme, gingașe și naturale. Acesta este stilul și starea mea lăuntrică.

– Pe lângă un machiaj profesional de care alte servicii de frumusețe mai pot beneficia potențialele tale cliente?

– Pe lângă un machiaj profesional, clientele mele mai pot beneficia de stilizarea și vopsirea sprâncenelor, laminarea genelor cât și a sprâncenelor. Am și observat că această procedură este tot mai mult cerută și îndrăgită de către femei. Plus la aceasta, de un an și jumătate realizez și lucrări de micro-pigmentare, o nouă pasiune de a mea care m-a cucerit chiar din prima. Tare îmi place să efectuez această procedură, pur și simplu primesc o adevărată plăcere. Cam acestea sunt serviciile care le efectuez eu personal, însă în salon mai sunt și alte servicii cum ar fi epilarea cu zahar și coafuri de seară.

– Cum te-ai decis ca pe lângă serviciile prestate de tine să le mai oferi femeilor și anumite cursuri legate de micro-pigmentarea sprâncenelor, laminarea și alungirea genelor, biofixarea cât și auto-machiajul?

– Dacă să fiu sinceră nu am decis eu acest lucru. Au fost mai multe cereri și eu doar le-am dat curs. Totul s-a întâmplat cumva de la sine, așa spontan. Vreau să menționez că 80% din fetele pe care le-am învățat eu, muncesc acum în Anglia, Germania, Italia, Franța cât și multe alte țări. Acestea au reușit să devină proprietare de saloane și să obțină mult succes în acest domeniu. Acest lucru mă bucură și mă motivează extrem de mult. De multe ori pe aceste femei le dau drept exemplu celor care sunt la început de drum și au o anumită frică. Dacă vrei totul este posibil.

– Care sunt brandurile de cosmetică pe care le utilizezi mai des și cât de mult ești dispusă să investești în acestea?

– Fapt că efectuez atâtea servicii, poate dovedi că fac investiții în produse. Investițiile acestea le fac cumva cu inima împăcată, căci dacă produsul lucrează bine și este calitativ sunt gata să achit sume destul de mari. Mai ales dacă să vorbim de branduri ca: Dior, Charlotte Tilbury, Houglass, Shik, MAC, Inglot, Elan, Clarans, Kiko. Acestea fiind câteva din brandurile cu care eu de obicei lucrez.

– Care sunt primii pași pe care trebuie să îi realizeze o femeie pentru un make-up perfect sau aproape reușit?

– Machiajul realizat bine, frumos și rezistent nu depinde în totalmente doar de mine, dar și de clientă. Odată ce clienta are tenul pregătit și foarte îngrijit atunci din punctul meu de vedere este simplu doar să-i accentuezi frumusețea naturală. Atunci însă când mă „ciocnesc” cu un ten deshidratat și foarte uscat îmi vine destul de greu și îmi ia mult timp ca să pregătesc tenul pentru un machiaj rezistent. Tocmai din acest motiv recomand tuturor serum-urile și crema de zi care chiar nu ar trebui să lipsească din trusa unei doamne sau domnișoare. Fără a mai pomeni că este foarte important momentul de demachiere și tonerul care la fel este un must have.

– Ce sfaturi le-ai oferi tinerelor care se află la început de drum în acest domeniu?

– Mai întâi de toate vreau să menționez că domeniul este destul de complicat. Doar la prima vedere totul pare ușor și simplu. Trebuie mai întâi să cunoști tipurile de ten, forma feței, forma ochilor cât și ce li s-ar potrivi mai bine. De asemenea lucrul cel mai important este coloristica. Dacă nu o înțelegi de la început atunci îți v-a fi greu pe parcurs. Evident că dacă dorești să te afirmi și să te lansezi în acest domeniu mai ai nevoie și de un anumit buget. Venitul sau rezultatele se văd abia după 2-3 ani. De la început e nevoie de multă muncă și abia după asta poți culege roadele.

Iuliana Gonța, stagiară 

Imagini: Arhiva personală 

Acest material a fost realizat de echipa „URMA ta” în cadrul proiectului „Înțelegerea audienței prin asistență digitală”, implementat de Asociația Obștească „Internews-Ucraina” cu suportul Suediei.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,720AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente