Echipa „URMA ta” a dat startul prezentării seriilor de podcast-uri în cadrul proiectului „Jurnalismul Comunitar: Comunicare pentru Comunitate”. Podcast-ul de inițiere a fost prezentat în fața a 12 tineri și tinere din raionul Orhei, care își doresc să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte.
La începutul evenimentului, asistenta de proiect, Zinaida Capațina a venit cu un mesaj de salut către tinerii din Orhei: „Vă mulțumim că sunteți alături de noi, activitatea de astăzi are drept scop instruirea dumneavoastră în ceea ce înseamnă jurnalismul comunitar și cum vă puteți implica în viața localității din care faceți parte, cum să identificați soluții la anumite probleme”.
În cadrul activității tinerii au ascultat un podcast despre jurnalismul comunitar și ulterior și-au exprimat opiniile despre ce înseamnă acest concept în viziunea lor:
„Atunci când problemele unei comunități sunt discutate într-un grup pentru a fi rezolvate, asta înseamnă jurnalismul comunitar”, a spus participanta la eveniment, Ranim Zayed.
„Jurnalismul comunitar înseamnă informare despre o problemă, un fenomen, întâmplare care s-a produs în comunitatea ta”, a spus participantul la eveniment, Ion Borsci.
„Jurnalismul comunitar este atunci când spui, ceri și când faci ceva pentru oamenii din localitatea ta, când ești interesat de viața comunității din care faci parte”, a spus participanta la eveniment, Ana Lopata.
Proiectul „Jurnalismul comunitar: comunicare pentru comunitate” are drept scop promovarea bunelor practici de jurnalism comunitar prin implicarea tinerilor jurnaliști și activiștilor comunitari din localitățile rurale și urbane ale țării, abilitându-i cu cunoștințe și capacități de a aborda prin intermediul unor instrumente și platforme media probleme cu care se confruntă cetățenii și de a identifica împreună cu comunitățile și autoritățile soluții la aceste probleme.
#jurnalismcomunitar #spune #cere #faceva
* * *
Această activitate a fost produsă în cadrul proiectului „Jurnalismul Comunitar: Comunicare pentru Comunitate”, realizat de către de Asociația „URMA ta”, cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aici aparțin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.
Igor Rotaru din satul Covurlui, raionul Leova, s-a născut cu o deficiență vizuală, care în timp a progresat. Acum, bărbatul vede doar 10 %, acesta fiind un impediment în dezvoltarea abilităților sale. Este cunoscut prin talentul său muzical, dar și prin iscusința de a face masaj. De 13 ani face minuni cu ajutorul mâinilor sale dibace. Prin intermediul masajului tratează anumite maladii și dureri. Foarte mulți oameni, în special cei din regiune , apelează la ajutorul lui.
Igor nu se plânge de necazurile pe care i le-a dat soarta. Le-a acceptat pe toate și s-a resemnat cu ele. Este un om foarte optimist, care încearcă mereu să vadă doar partea bună a lucrurilor. Ne-a vorbit cu zâmbetul pe buze despre toate provocările pe care i le-a dat destinul. A făcut față tuturor și se poate considera un om cu adevărat puternic.
Visul lui era să devină medic traumatolog. Începuse să facă chiar și studii în acest domeniu. Însă, după un an de zile a fost nevoit să renunțe la acest vis: „Mi se spunea că din cauza slabă a vederii nu voi putea niciodată să ajung medic. M-am împăcat cu acest gând și am renunțat la studii. În acea perioadă, un profesor m-a îndemnat să fac cursuri de masaj. Mi s-a părut o idee foarte bună, care mi-a trezit interes și am decis că ar fi bine să încerc”, ne povestește Igor Rotaru.
După finalizarea cursurilor, a început să pună în practică cunoștințele acumulate. Nu a avut nevoie de mult timp pentru a înțelege cât de bine i se potrivește această meserie. Se isprăvește de minune, datorită simțului tactil foarte bine dezvoltat. Atât consătenii săi din Covurlui, cât și alți oameni din satele vecine beneficiază de masajul terapeutic al specialistului nostru. Ședințele de masaj au loc la el acasă sau la domiciliul solicitantului.
Așa cum pensia de invaliditate și compensațiile primite de la stat nu-i sunt suficiente pentru asigurarea unui trai decent, Igor mizează pe banii câștigați din practicarea masajului. El și-a stabilit niște prețuri simbolice pentru munca sa. Astfel, pentru o ședință de masaj cu deplasare la domiciliu, el ia doar 70 de lei: „Eu nu pot să cer mai mult de atât, fiindcă oamenii de la sat o duc cam greu și nu au de unde să-mi dea mai mult. La unii le-am făcut chiar și gratis de câteva ori”, ne spune maseurul.
Igor ne povestește că cel mai solicitat tip de masaj este cel terapeutic, apoi cel relaxant. Majoritatea oamenilor apelează la el pentru rezolvarea anumitor probleme de sănătate. Se pare că munca lui aduce rezultate foarte bune: „Am pus pe picioare șase persoane țintuite la pat în urma accidentelor vasculare cerebrale. Oamenii îmi mulțumesc în continuu pentru ajutorul oferit, iar asta îmi dă puterea de a lucra mai departe. Unele persoane din satele vecine, vin și mă iau de acasă cu mașina, doar pentru a putea beneficia de un masaj bun”, afirmă protagonistul reportajului.
De-a lungul experienței sale, el s-a confruntat și cu câteva situații neplăcute. Unii profită de faptul că are deficiențe vizuale: „Am avut un caz când persoana căreia i-am făcut masaj mi-a dat mai puțini bani decât trebuia. Mi-a pus în buzunar mai multe bancnote de un leu, crezând că mă poate duce în eroare. Când am ajuns acasă mi-am dat seama că-s doar 30 de lei, în loc de 70”, spune maseurul. Dar, a acceptat și puținul cu care a fost remunerat, știind că Dumnezeu îi va da mai mult din altă parte.
Pe lângă toate acestea, Igor a avut parte și de situații amuzante: „Unele femei din sat vin la mine la masaj pe ascuns. Nu-și doresc ca bărbații lor să cunoască acest lucru, pentru că-s geloși și nu le permit. Consideră că ei singuri le pot face masaj. Însă, un masaj eficient îl poate face doar un specialist”.
Muzica este un alt talent, care ocupă un loc aparte în inima sa. A avut multe ieșiri pe diferite scene, obținând diplome, premii și medalii în cadrul concursurilor și festivalurilor. Unul dintre cele mai importante premii este trofeul „Mărul de Aur”, obținut în cadrul Festivalului Internațional de Muzică, care s-a desfășurat în Torino, Italia. A căpătat titlul de Laureat al Concursului Republican „Mi-e dor de cântec”, care la fel are o importanță majoră pentru el. Pandemia i-a spulberat visele și i-a dat peste cap toate planurile legate de evoluția lui ca artist. Însă, el susține cu certitudine că nu va renunța niciodată la muzică.
Igor e de părerea că pentru a deveni un maseur bun este nevoie de dorință, putere și ambiție. Consideră această profesie drept un remediu pentru suflet, deoarece îi asigură socializare și conexiune cu oameni diferiți. Numele lui este cunoscut și în Italia, unde a mers pentru a face masaj moldovenilor stabiliți acolo. Ceea ce își dorește cel mai mult, este să ia sfârșit această pandemie, pentru a putea avansa pe plan muzical și profesional.
Adriana Para este o tânără interpretă de doar 26 de ani, originară din Cantemir. Dragostea pentru muzică a motivat-o să se aprofundeze în acest domeniu, astfel încât și-a dedicat o mare parte din timp deslușind secretele muzicale în cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Deși iubește muzica populară de când era mică, visul său de a evolua pe scenele țării cântând o piesă proprie a prins viață abia acum. De curând interpreta a lansat prima sa piesă muzicală pe care a dedicat-o regiunii din care vine.
De când cochetezi cu muzica?
Cu muzica nu am cochetat, de ea m-am îndrăgostit de când eram mică de tot. Și cred eu că fost o dragoste reciprocă, o mare dragoste, pentru că am tot cântat de când mă știut, iar procesul, dezvoltarea și evoluția mea au fost absolut peremptorii, de necontestat sau combătut.
Care este povestea piesei ,,Eu joc hora de la sud”?
,,Eu joc hora de la sud” este prima mea producție, este o fărâmă de lumină din soarele creației ce-l port în mine. Să scot ceva marca Adriana Para a fost un vis și uite visul a devenit realitate. Sunt un om modest și am scos piesa cu circumspecție, într-un moment expectativ, oportun de a apărea printre artiști. Povestea este absolut desprinsă din realitatea mea, rustică, tradițională de acasă, de la sud. Bătuta a fost întâi de toate pentru sufletul meu, iar mai apoi se știe că toți ai mei, familie, consăteni, conaționali iubesc muzica și jocul. Am dat viață unei piese care va bucura tot omul bun și sunt sigură că versurile, tematica și melodia vor rămâne mereu actuale că-s absolut pline de sinceritate.
Ce semnificație are melodia dată?
Piesa, în sine, înseamnă mult pentru mine pentru că totuși este dedicată locului copilăriei mele unde evoluam pentru prima dată pe scenă. E un strop de licoare pentru sufletul meu piesa asta. Dar ca rezultat este o melodie veselă, de joc care are ca scop stimularea omului la dans, la voie bună. E simplă, e pe înțeles și cel mai important e autentică.
Scoaterea unei piese a fost unul din visele tale, cât de mult contează să ai un produs muzical propriu?
Indubitabil, odată cu intrarea într-un domeniu artistic vrei să scoți un produs finit, să ai un start, să creezi ceva frumos. Astfel, fiind un om de artă, am vrut să dau viață unei creații, unei lucrări și am și reușit. Eu cred cu tărie că propriul portofoliu muzical definește un artist și atunci cu siguranță un produs propriu te face mai încrezut în tine și chiar mai vizibil.
Ce senzații te trec când realizezi un vis la care ai sperat dintotdeauna?
Eu mereu spun că zahărul e la fund, astfel cu siguranță că e tare dulce când după multă muncă reușești să amesteci cănuța cu ceai și să o savurezi, metaforic vorbind. Am și acum piele de găină și sunt emoționată, evident, mulțumită realizând c-am reușit să dau viață unui proiect, acum la mai mult și la mai mare.
Cine te-a făcut să îndrăgești muzica populară?
Să fi vrut să scap din ,,mrejele” muzicii populare n-aș fi putut pentru că ineluctabil crescând cu bunicii o auzeam adesea pe bunica fremătând frumoasele melodii, astfel, dumneaiei mi-a fost promotor spre acest drum. Dragă mi-i bunica și la fel de dragă mi-i și muzica, două entități extraordinare pentru mine.
Cum reușești să îmbini muzica și celelalte activități pe care le practici?
Eu sunt de firea mea un om tare activ, îmi place viața, mișcarea, mereu găsesc timp să practic sportul, orice tip de sport. Iar în timp ce fac diverse lucruri prin casă includ și muzică la maximum și astfel studiez note ale marilor artiști care mă inspiră. Acum nu pot fugi tare departe, arta mă pasionează, sunt dibace în limita răbdării și reușesc să brodez, îmi înfrumusețez costumele și mă relaxez concomitent.
Ce planuri ai pentru viitor?
Mantra mea este simplă – cu pași mici spre stele. Cu siguranță ăsta este doar un început frumos și urmează un parcurs și mai frumos, lucrez bineînțeles și la alte proiecte frumoase. Urmează surprize frumoase, vă asigur.
Ce le sugerezi tinerilor talente care își doresc să se lanseze în muzică?
Să creadă în ei, în visele lor, să depună maximum de efort pentru a obține ceea ce își doresc și să nu renunțe niciodată.
Ana Pîrțac-Potlog este o tânără jurnalistă stabilită în Italia de mai bine de patru ani. Profesia de jurnalist i-a dezvoltat dragostea pentru a scrie articole diverse. Ea adoră să-și înșire gândurile pe foaie, dar nu bănuia vreodată că va avea ocazia să scrie un jurnal de carantină. Pandemia de Covid-19 a marcat-o profund, fapt care i-a dat imbold să scrie acest ,,Jurnal de carantină” unde își așterne gândurile și trăirile ce i le trezește virusul dat. Totodată jurnalul său reflectă detalii despre situația pandemică din Italia de pe urma Covid-19, dar și din țările în care a călătorit pe timp de pandemie. Luna februarie este perioada când autoarea marchează doi ani de Jurnal de Carantină și în continuare aceasta ține să ducă evidența evenimentelor atât timp cât va dura pandemia.
– Cum a apărut ideea jurnalului de carantină?
– Ideea „Jurnalului de Carantină” a luat naștere în urma unei discuții telefonice cu doamna Cornelia Cozonac, pe atunci profesoara mea la unul din cursurile din universitate. Atât timp cât Coronavirus ,,aparținea” Chinei, noi, restul lumii eram parcă naivi și reci în privința lui și l-am privit mai mult ca pe o știre dintr-o țară îndepărtată, ferm convinși că se va rezolva totul cât ai clipi. Când virusul și-a făcut anunțată prezența în Italia, unde aproape oricine din Moldova are pe cineva drag, au început să apară mai multe semne de întrebare pentru fiecare. Ordinea și stabilitatea cu care eram obișnuiți noi aici a început să se clatine și fiind printre primii „încercați” de virus este normal că am fost printre primii interogați asupra lui. Prin urmare doamna Cozonac a fost printre cei dintâi care au vrut să afle mai multe și mi-a propus să-mi scriu trăirile pe portalul dumneaiei, anticorupție.md. Iată așa a apărut Jurnalul meu de carantină.
– Ce anume scrii în acest jurnal?
– În acest jurnal am încercat de-a lungul timpului să duc o evidență a ceea ce se întâmplă în Italia, dar și în alte țări prin care am trecut în perioada pandemiei. E un mod personal de a monitoriza dar și de a analiza cum Coronavirus schimbă zi de zi lumea în care trăim.
– Acum la aproape doi ani de pandemie câte articole conține jurnalul dat?
– La doi ani de pandemie conținutul jurnalului meu sumează aproape 6 numere. Adică a fost publicat în șase părți în fiecare din ele fiind descris de la o zi la alta ce am trăit, simțit și văzut pe fundalul acestui virus.
– Cum privești ideea de a scoate și o variantă tipărită a jurnalului?
– Da, ar fi un vis al meu. Momentan jurnalul este într-un format word, dar mi-ar plăcea să cred că într-o zi acest jurnal va ieși din tipar și va fi o carte de succes și de ajutor pentru curioșii din generațiile post-Covid, dar cine știe… În orice caz, acum, simt că nu este momentul potrivit.
– Care este scopul acestui jurnal?
– Scriu acest jurnal cu scopul de a exprima ceea ce simt, ceea ce văd și trăiesc zi de zi, este ca un testament pentru urmașii mei care sper să-l citească. Acest jurnal o să-mi amintească mereu de cum am trăit aceste timpuri. Totodată aceste rânduri așternute pe foaie de mine țin evidența evenimentelor importante care marchează Italia, dar mai ales acțiunile pe care le întreprind autoritățile de aici, modul lor de operare care sper că ar putea fi util și autorităților din Republica Moldova și am putea schimba într-o oarecare măsură viziunea celor rămași acasă.
– Ce îți propui să relatezi în paginile ce urmează?
– Îmi propun să închei acest jurnal când se va încheia această pandemie. Între timp voi continua să scriu ceea ce trăiesc și trăim, simt și simțim pentru că mai mult decât o pandemie, acest virus este așchia care dărâmă ordinea mondială, ne influențează și ne schimbă pe zi ce trece demonstrându-ne că pe cât de puternici și atotcunoscători suntem ca generație, pe atât de incapabili.
Elena Partnova este o femeie pasionată de colectarea plantelor decorative de interior. Timp de 13 ani a reușit să adune în colecția sa peste o mie de exemplare. Încearcă să facă rost de cele mai rare specii de plante. Astfel, pentru obținerea acestora, de multe ori este nevoită să scoată din buzunar sume considerabile. Treptat și-a transformat locuința într-un adevărat paradis. Mulțimea de flori îi bucură sufletul și o încarcă cu energie. Fiecare plantă din colecție are o poveste a ei.
Elena este mama a trei copilași și toate ocupațiile ei se învârtesc în jurul lor. De mai bine de 13 ani, instinctul ei matern a pătruns și în viața florilor. A îndrăgit plantele încă de când era elevă. Prima plantă de care a avut grijă, a fost o aloe rămasă de la bunica ei. Ghiveciul acesteia, confecționat din argilă îl păstrează ca amintire și astăzi. Floarea de la care și-a început toată povestea de colecționar, a fost violeta.
,,Acea primă floare m-a făcut să caut cât mai multe informații despre modul de îngrijire și înmulțire a plantelor. Atunci am descoperit mulțimea de flori fascinante de care m-am ,,îmbolnăvit”. Eram mereu cu gândul la flori și faptul că nu le aveam, nu mă lasă să dorm nopțile. Iată, de atunci a apărut acest hobby, care mi-a făcut viața mai frumoasă”, ne spune protagonista noastră.
Elena ne povestește că în primii cinci ani a fost axată doar pe colectarea violetelor de soi. Era foarte entuziasmată de frumusețea acestora. În acel timp reușise să adune în colecție peste 400 de soiuri de violete. Îi plăcea mult să se ocupe de procesul de îngrijire și înmulțire a acestora. După o perioadă a început să-și îndrepte atenția și spre alte tipuri de plante: ,,Nu știu cum s-a întâmplat să fiu cucerită și de alte flori. Începusem să am o dorință puternică de a crește și alte genuri de plante. Încetul cu încetul mi-am extins colecția. Acum le cunosc într-atât de bine pe toate, încât le pot recunoaște și prin întuneric”, afirmă colecționara.
În colecția Elenei se regăsesc peste 500 de soiuri de flori. În ultimul timp, a reușit să adune peste o mie de exemplare. Ea se poate mândri cu următoarele genuri de plante: violetă, begonie, filodendron, syngonium, monstera, epipremnum, episcia, sansevieria, feriga, hippeastrum, ahimenes, hoya, schlumbergera, dieffenbachia, spatifilum, anthurium, alocasia, streptocarpus etc.
Pentru a face rost de cele mai rare și deosebite flori, colecționara este nevoită să scoată din buzunar sume impunătoare: ,,Căpătarea soiurilor rare este destul de dificilă și costisitoare. Îmi doream o plantă foarte mult și pentru a o obține, a trebuit să dau peste 2000 de lei pentru o frunză cu punct de creștere. Sunt plante care valorează sume enorme, chiar și de ordinul milioanelor. Însă, dacă îți dorești o plantă simplă și accesibilă, o frunză ar putea să te coste mai puțin, de la 10 lei până la 150 de lei. Dar, totuși, sufletului colecționarului se trage mai mult la soiurile rare și mai puțin accesibile.”, ne spune protagonista noastră.
Elena locuiește la bloc, însă, acest lucru nicidecum nu o împiedică să-și extindă colecția. Ea găsește loc pentru fiecare plantă. Acestea sunt aranjate pe pervazuri, suporturi de perete și rafturi cu lumină. Atunci când aduce o plantă nouă în colecție, o izolează de toate celelalte timp de șapte zile. În această perioadă, floarea este verificată și prelucrată cu diferite soluții împotriva dăunătorilor. Procesul de adaptare al plantei este monitorizat zilnic.
,,Majoritatea florilor de colecție nu le poți găsi prin magazine. Ele sunt selecționate de cei pasionați de flori și le găsești doar în colecții private. Unii colecționari își creează chiar soiurile lor proprii. O parte din plantele pe care le dețin, au fost obținute destul de greu, pentru că le-am găsit doar în colecțiile private din Rusia și Ucraina. Pentru a face rost de begonii, îmi aduc aminte că am stat jumate de an în rând. Și asta nu e tot. A trebuit să mai caut și șofer care să-mi aducă acasă soiurile solicitate, pe timp de arșiță”, declară colecționara.
Elena susține că această pasiune este foarte frumoasă, dar costisitoare. Pe lângă sursele financiare utilizate pentru achiziționarea și transportarea plantelor, ea mai suportă și alte cheltuieli semnificative: ,, Este nevoie de lumină adăugătoare, ghivece frumoase, substrat profesional, soluții pentru dăunători, îngrășăminte și multe alte mărunțișuri. Pentru a putea întreține o colecție mare, suntem nevoiți să vindem surplusurile de plante”, afirmă protagonista reportajului.
Procesul de îngrijire diferă de la o plantă la alta. Cert este că toate au nevoie de grijă și atenție deosebită. Unele flori necesită a fi udate zilnic, pe când altele doar o dată în săptămână. Udarea prin fitil a plantelor este o metodă destul de practică în rândul colecționarilor. Folosirea acestui sistem de udare, ușurează munca celor pasionați de flori: ,,Prin fitil planta își absoarbe singură cantitatea de apă necesară. Ghiveciul plantelor cu sistemul de udare prin fitil, trebuie să fie mai mic, decât al celor care sunt udate manual. Atunci când florile sunt udat de sus, subsolul se apasă și rădăcinile nu prea au acces la oxigen, iar uneori mai pot fi și inundate. Din acest motiv, este recomandată udarea de jos, prin fitil sau prin suportul ghiveciului. Plantele mai au nevoie și de îngrășăminte, care se pun cu o anumită doză”, ne spune Elena Partnova.
Femeia mai este ajutată, uneori, și de copiii săi care încep să fie interesați tot mai mult de viața plantelor. Dar, cea mai mare grijă și responsabilitate o poartă ea. Uneori se întâmplă să nu le reușească pe toate, să mai aibă și pierderi , dar, totuși, se isprăvește. Reînnoiește planta, dacă e posibil și merge mai departe. Nu are niciodată stări de plictiseală sau de depresie și asta se datorează pasiunii pentru flori. Mulțimea de plante nu doar îi face casa mai frumoasă, ci îi și purifică aerul din interior.
,,Florile sunt cea mai mare bogăție a mea. Ele îmi bucură sufletul și contribuie la sănătatea mea mentală. Dacă cu plantele mele totul este bine, atunci acesta este un indicator că eu și familia mea suntem în regulă. Într-o așa atmosferă toate lucrurile merg mai ușor, iar neplăcerile parcă dispar”, afirmă colecționara.
Elena a participat la diverse expoziții, unde plantele ei au fost admirate și achiziționate. Ea își dorește să devină o colecționară cu renume. Pe lista ei de dorințe se află o serie de plante, pe care speră să le obțină în viitorul apropiat.
Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” organizează vernisarea expoziției jubiliare „Un răspuns la chemarea vremii”. Revista VIAȚA BASARABIEI, 90 de ani de la fondare.
Reperele cronologice ale expoziției includ preistoria revistei „Viața Basarabiei” (revista, ziarul și asociația culturală „Cuvânt moldovenesc”), perioada chișinăuiană (1932-1940), perioada bucureșteană (1940-1944), scriitorii de la „Viața Basarabiei”, seria nouă a „Vieții Basarabiei (2000).
Vernisarea va avea loc joi, 10 februarie, la ora 15.00, în Sala de expoziții nr. 1, str. Alexie Mateevici 79. 10 februarie este ziua înființării Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” (1965).
La eveniment vor participa scriitori, istorici literari, istorici, oameni de cultură.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada de timp 10 februarie – 23 aprilie 2022.
În condițiile pandemiei, la eveniment se va intra doar în baza invitației și cu prezentarea certificatului de vaccinare.
***
Preistoria revistei „Viața Basarabiei” include și scurta apariție (doar o lună, 22 aprilie 1907 – 25 mai 1907 și doar 6 numere), în Imperiul Rus, a unei reviste omonime, conduse de publicistul Alexandru Nour. Apărând inclusiv cu alfabet românesc, revista avea miza pe unitatea conștiinței naționale și era prevăzută „pentru marele public inteligent al Basarabiei şi tuturor ţărilor locuite de români”, ceea ce a cauzat închiderea publicației de către autoritățile țariste.
În ianuarie 1932, ideea unei reviste literare la Chișinău a fost reluată de Asociația culturală „Cuvânt Moldovenesc”, condusă de Pan Halippa. Revista lunară „Viața Basarabiei”, sub directoratul lui Pan Halippa, va apărea timp de 12 ani (1932-1944) și va marca puternic viața literară și culturală a Basarabiei. Revista își propunea să promoveze programul literar al Asociației, prin „crearea, ajutorarea și susținerea faptelor de cultură națională și educație cetățenească”, „să ajute Basarabia în scop de a progresa pe calea culturii naționale, educației cetățenești, încurajând-o și sprijinind-o în toate începuturile bune”. La „Viața Basarabiei” s-a lansat o întreagă generație de scriitori, numită generația interbelică. Printre colaboratori au fost Liuba Dumitriu, Sergiu Grosu, Teodor Nencev, Alexandru Robot, Radu Gyr, Nicolae Spătaru, Dominte Timonu, Vladimir Cavarnali, Olga Crușevan, Nicolai Costenco, Pan Halippa, Petru Ștefănucă, Bogdan Istru, Vasile Luțcan, George Meniuc, Constantin Ciopraga, Sergiu M. Nica, Octavian Sargețiu, Mihai Boboc, Ion Buzdugan, Lotis Dolenga, Anton Luțcan, Iacov Slavov, Andrei Tibereanu și alții.
Din anul 2002, „Viața Basarabiei” apare în serie nouă. Director al revistei este criticul și istoricul literar Mihai Cimpoi.
Localitatea Pojăreni, raionul Ialoveni, se găsește la doar 18 km distanță de capitală. Deși este o localitate mică cu aproximativ 1000 de locuitori, în ultimii 10 ani potrivit spuselor localnicilor aceasta a deveni una din localitățile prospere din raionul din care face parte. Pe lângă nenumăratele activități de îngrijire și amenajare, atât a drumurilor, cât și a instituțiilor publice realizate de către administrația locală mai sunt totuși neajunsuri specifică tinerii localității și în acest sens câțiva dintre ei și-au exprimat părerile despre ce schimbări ar trebui să se producă în Pojăreni pentru a fi o localitate și mai prosperă decât este la momentul actual.
„Satul în sine este unul foarte dezvoltat și amenajat datorită primarului multe schimbări s-au efectuat în ultimii ani. Avem drumuri bune, gospodării îngrijite, trotuarele se menține curate. Dar toate acestea trebuie păstrate fiindcă un sat prosper este atunci când populația se unește și împreună creează ceva frumos. După părerea mea localitatea noastră arată foarte bine, mereu curată și eu ador asta fiindcă îi dă un aer tânăr și cred că satul are nevoie de îngrijire continuă. Chiar ne gândeam cu câțiva dintre prietenii mei să realizăm acte de voluntariat ecologic și ocazional să mergem prin localitate să strângem micile deșeuri dacă vor fi, hârtiile sau poate să înverzim spațiul din parcul care-l avem când va fi perioada prielnică”. (MIRELA SAMOIL, elevă)
,,Localitatea noastră este una foarte bine amenajată, extrem de organizată, în general înfățișarea arată destul de bine. Ce ține de domeniul funcțional eu optez și mi-aș dori ca administrația satului să se implice și să participe la diverse proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru a dezvolta cultura satului și anume pentru a înfrumuseța casa de cultură, pentru a desfășura domeniul sportiv. La fel mi-aș dori să fie încurajați locuitorii să se axeze pe partea de deschiderea a întreprinderilor individuale în diverse domenii care va comasa bugetul satului și respectiv satul va putea face schimbări datorită taxelor plătite de întreprinzători”. (ANA CĂPIȚĂ, tânără antreprenoare din localitate)
,,Mi-ar plăcea să avem o farmacie în sat, un medic de familie pe loc și nu cel din satul vecin care vine de câteva ori pe săptămână. Ar fi bine ca școala gimnazială să-și reia activitatea, dar iarăși pentru asta trebuie copii, dar copii nu sunt pentru că au plecat cu părinții, dar au plecat nu pentru că în sat nu e bine, dar pentru că în țară e catastrofă. La fel grădinița trebuie să se deschidă cât mai rapid. Pentru tineri ar fi binevenite un club de sport, unul de distracții”. (Viorica Furdui, tânără din localitate)
„Eu prefer schimbările și mă bucur mult când văd că practic de la anotimp la anotimp localitatea mea se schimbă spre bine și prinde tot mai multă culoare. Respect primarul care investește în bucata aceasta de rai. Desigur că de făcut mai sunt multe și cu siguranță se vor realiza pe parcurs, practic acum satul nostru este la nivel mediu de dezvoltare, avem iluminare, avem drumuri reparate, urne la orice cotitură și în general Pojăreni este un sat îngrijit. Ceea ce nouă băieților ne lipsește cel mai mult este o sală sportivă unde să putem face activități și pe timp de iarnă, dar mi-ar mai plăcea ca administrația locală se investească din nouă în echipa noastră de fotbal, echipa satului și să participăm la meciurile de fotbal din primăvară-toamnă fiindcă în ultimii 4 ani nu dispunem de echipă și chiar se simte un gol”. (ANDREI SCOARȚĂ, tânăr din localitate)
,,Pojăreni este o localitate frumoasă, liniștită, aproape de oraș și asta este foarte bine. Atunci când nu avem ceva la dispoziție în sat mergem repede în oraș sau satul vecin, dar asta nu e tocmai convenabil pentru săteni. Asta dacă ne referim la medicamente întrucât lipsește o farmacie, la asistență medicală calitativă și mai sunt și alte chestii de remarcat spre atenția administrației. Dar acum sigur ne dorim aceste lucruri esențiale și importante pentru sănătatea noastră să fie chiar la noi în localitate ca să putem apela rapid în caz de urgențe”. (CÎRLAN MARCEL, tânăr din localitate)
Miercuri, 2 februarie 2022 , a avut loc desfășurarea unei sesiuni de lectură publică în mediul online. Evenimentul a fost organizat de către Biblioteca Națională pentru Copii ,,Ion Creangă”, cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Cititului Împreună. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan împreună cu elevii de la Liceul Teoretic ,,Mircea Eliade”din Chișinău, au citit fragmente din cartea ,,Isprăvile lui Guguță” de Spiridon Vangheli.
Startul evenimentului a fost dat de către Eugenia Bejan, director al Bibliotecii Naționale pentru Copii ,,Ion Creangă”. În discursul său, ea a menționat că lectura împreună cu voce tare, ne poate apropia foarte mult unul de celălalt: ,,Lectura împreună are mai multe beneficii, dar cel mai important este că ne face părtași la aceeași poveste și ajungem să împărtășim aceleași emoții, afirmă Eugenia Bejan.
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan împreună cu elevii claselor a II-a și a III-a de la liceul Teoretic ,,Mircea Eliade” au citit fragmente din cartea ,,Isprăvile lui Guguță” de Spiridon Vangheli. Potrivit organizatorilor, alegerea cărții este semnificativă, deoarece în anul acesta se împlinesc 55 de ani de la prima publicare. Această carte a fost tradusă în circa 40 de limbi.
Organizatorii evenimentului sunt convinși că exemplul Ministrului, Sergiu Prodan îi va stimula și îi va determina pe toți să citească, în special pe părinți alături de copiii lor. Ministrul a promis că va accepta și alte provocări în privința lecturii alături de elevi: ,,Oricând sunt la dispoziția copiilor pentru a citi cărți împreună”, declară Sergiu Prodan.
Părinții s-au arătat satisfăcuți de organizarea acestui eveniment. Au fost încântați de inițiativa de promovare a lecturii. Majoritatea și-au exprimat părerile și recunoștința la finalul transmisiunii directe.
Evenimentul s-a încheiat cu mesaje de mulțumire pentru toți cei care s-au implicat în această activitate . Sesiunea a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Bibliotecii Naționale pentru Copii ,,Ion Creangă”.
Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment global, la care participă milioane de oameni din peste 100 de țări. Aceasta este celebrată anual în prima zi de miercuri a lunii februarie.
Astăzi, 2 februarie 2022, a fost marcată Ziua Internațională a Cititului. În acest sens Biblioteca Publică Hîrtopul Mare a organizat un eveniment de lectură online. Cornelia Catârău, responsabila bibliotecii sătești a dat start maratonului de lectură pe pagina sa de Facebook, unde în direct a lecturat cu voce tare o legendă, iar apoi a motivat elevii și părinții din localitate să citească în live pe Facebook pentru a promova lectura.
,,Salutare, prieteni, astăzi este Ziua Internațională a Cititului cu voce tare împreună, eu astăzi vă voi citi o legendă de Lidia Hlib și se numește ,,Legenda busuiocului și a crăiței”, a spus responsabila bibliotecii.
Ascultătorii nu au întârziat să-și dea cu părerea așa că au intervenit în comentarii cu diverse laude: ,,Salutăm inițiativa. Bravo! Vă ascultăm cu drag!”, a exclamat Violeta Braniște.
La fel de încântați au fost și părinții participanților la maratonul de lectură și au încurajat acțiunea:
,,Bravo organizatorilor, este un bun exemplu pentru toate localitățile.”, a afirmat Natalia Cristea.
Evenimentul a continuat cu întâlnirea unui grup de elevi în incinta bibliotecii unde au discutat despre cărți, personaje și au lecturat cu voce tare:
,,Astăzi am trăit emoții foarte plăcute împreună cu acest grup de cititori pasionați de lectură. Am citit cu voce tare, am discutat despre cărți, despre personaje, au recomandat spre citire cărțile lor preferate, au vorbit despre operele jubiliare și le-au împrumutat. Cu siguranță că pentru toți această zi va fi una deosebită și cu nerăbdare vor aștepta o nouă întâlnire în templul cărții”, a afirmat Cornelia Catârău, bibliotecara.
Pe parcursul zilei pe pagina de Facebook a bibliotecii din Hîrtopul Mare nu au încetat să apară filmulețe video în care și alți elevii din localitatea lecturează cu voce tare cărțile lor preferate și recomandă operele citite.
Peste 40 de participante și participanți – membre ale Platformei femeilor active, femei active și consiliere din Cahul și Ungheni, reprezentante ale societății civile și membre ale Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în Raioanele Cahul și Ungheni”, s-au reunit la data de 02 februarie 2022 în cadrul celei de a șasea ședințe. Subiectul discutat s-a referit la „Sindromul Burnout – Arderea Profesională”, ce este acest fenomen și cum îl putem preveni.
Cu un cuvânt de salut la începutul evenimentului a venit Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici: „Fiecare activitate pe care o facem ne consumă energie, dar este bine să avem capacitatea și grija de a o aduce înapoi. Asta ne face să fim mereu pline de idei și să știm cum putem să schimbăm viața noastră și a celor din jur și cum putem influența comunitățile noastre. Din acest motiv, astăzi am organizat o ședință pentru dumneavoastră. Noi am găsit de cuviință că o modalitate în care putem susține femeile active, lidere, care sunt implicate în toate domeniile de dezvoltare, ar fi să le ghidăm cum să-și focuseze energia pe lucruri mai importante, în același timp având grijă și de sănătatea proprie.”.
„Ședința de astăzi are în prim plan o temă actuală și utilă pentru sănătatea noastră psihică, dar și fizică, care este foarte importantă pentru fiecare dintre noi. Arderea profesională este un sindrom ce poate să apară ca rezultat al unui stres cronic de la locul de muncă care nu a fost gestionat corect. Ținând cont de faptul că ne petrecem mai mult de jumătate de zi la locul de muncă, de aceea am considerat util ca să abordăm împreună cu dumneavoastră acest subiect”, a menționat Managera de proiect, AO „Institutum Virtutes Civilis”, Olesea Vladîca.
Despre importanța abordării subiectului „Arderii Profesionale”, a menționat și Managera de proiect, AO Centrul „CONTACT-Cahul”, Cristina Lupan: „Fiecare dintre noi este antrenat în diferite activități, fie că suntem – profesori, medici, manageri de instituții, asistenți sociali etc., indiferent care ar fi profesia noastră, ajungem în unele momente în care simțim că nu mai suntem productivi, că nu mai avem acea energie ca la început. Iar tematica pe care o abordăm în cadrul ședinței este una foarte actuală și necesară, fiindcă există foarte mulți factori care ne influențează productivitatea, de aceea sperăm că astăzi vom găsi soluții pentru a ne păstra energia și a fi productivi”.
„Această sesiune este binevenită, deoarece să vorbim despre sănătate este important pentru starea noastră mentală și fizică. Cei care lucrăm cu oamenii avem tendința de a „salva lumea”, dar este important să ne gândim și la noi. Le mulțumesc partenerilor pentru că au venit cu tematica aceasta foarte importantă, mai ales la început de an”, a menționat ofițerul de program UN Women Moldova, Anatolii Oprea.
Cea de-a șasea ședință s-a desfășurat în trei etape: în prima sesiune s-a discutat despre „Stresul profesional și sindromul arderii profesionale”, în sesiunea II despre „Ce este sindromul arderii profesionale? Cum se manifestă sindromul arderii profesionale”, iar în sesiunea III au fost discuții despre cum putem preveni sindromul arderii profesionale la nivel de instituție și la nivel individual.
Participanții din cadrul ședința au fost informați de către psihologa și trainera în prevederea arderii profesionale, Angelica Russu, care le-a vorbit despre manifestarea acestui sindrom și cum poate fi prevenit. „Arderea profesională se caracterizează prin: lipsa angajamentului, reacții emoționale tocite, neajutorare și lipsă de speranță, pierderea motivației etc.
„Vă mulțumim că ne-ați ajutat să facem ordine în prioritățile noastre și să pornim de la noi, deoarece de multe ori oamenii uită de ei. Informația primită este una foarte utilă și cu siguranță noi vom aplica sfaturile primite și le vom transmite mai departe oamenilor cu care interacționăm la rândul nostru”, a spus participanta la proiect, profesoară I. P. L. T. „Mihai Eminescu” din Slobozia Mare, Elena Cîrneț.
Această activitate este realizată de către AO Centrul „CONTACT-Cahul” și AO „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). Părerile și opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.
