25.2 C
Chișinău
sâmbătă, iulie 12, 2025

Elena Partnova – colecționara a peste 500 de soiuri de plante

Elena Partnova este o femeie pasionată de colectarea plantelor decorative de interior. Timp de 13 ani a reușit să adune în colecția sa peste o mie de exemplare. Încearcă să facă rost de cele mai rare specii de plante. Astfel, pentru obținerea acestora, de multe ori este nevoită să scoată din buzunar sume considerabile. Treptat și-a transformat locuința într-un adevărat paradis. Mulțimea de flori îi bucură sufletul și o încarcă cu energie. Fiecare plantă din colecție are o poveste a ei.

Elena este mama a trei copilași și toate ocupațiile ei se învârtesc în jurul lor. De mai bine de 13 ani, instinctul ei matern a pătruns și în viața florilor. A îndrăgit plantele încă de când era elevă. Prima plantă de care a avut grijă, a fost o aloe rămasă de la bunica ei. Ghiveciul acesteia, confecționat din argilă îl păstrează ca amintire și astăzi. Floarea de la care și-a început toată povestea de colecționar, a fost violeta.

,,Acea primă floare m-a făcut să caut cât mai multe informații despre modul de îngrijire și înmulțire a plantelor. Atunci am descoperit mulțimea de flori fascinante de care m-am ,,îmbolnăvit”. Eram mereu cu gândul la flori și faptul că nu le aveam,  nu mă lasă să dorm nopțile. Iată, de atunci a apărut acest hobby, care mi-a făcut viața mai frumoasă”, ne spune protagonista noastră.

Elena ne povestește că în primii cinci ani a fost axată doar  pe colectarea violetelor de soi. Era foarte entuziasmată de frumusețea acestora. În acel timp reușise să adune în colecție peste 400 de soiuri de violete. Îi plăcea mult să se ocupe de procesul de îngrijire și înmulțire a acestora. După o perioadă a început să-și îndrepte atenția și spre alte tipuri de plante: ,,Nu știu cum s-a întâmplat să fiu cucerită și de alte flori. Începusem să am o dorință puternică de a crește și alte genuri de plante. Încetul cu încetul mi-am extins colecția. Acum le cunosc într-atât de bine pe toate, încât le pot recunoaște și prin întuneric”, afirmă colecționara.

În colecția Elenei se regăsesc peste 500 de soiuri de flori. În ultimul timp, a reușit să adune peste o mie de exemplare. Ea se poate mândri cu următoarele genuri de plante: violetă, begonie, filodendron, syngonium, monstera, epipremnum, episcia, sansevieria, feriga, hippeastrum, ahimenes, hoya, schlumbergera, dieffenbachia, spatifilum, anthurium, alocasia, streptocarpus etc.

Pentru a face rost de cele mai rare și deosebite flori, colecționara este nevoită să scoată din buzunar sume impunătoare: ,,Căpătarea soiurilor rare este destul de dificilă și costisitoare. Îmi doream o plantă foarte mult și pentru a o obține, a trebuit să dau peste 2000 de lei pentru o frunză cu punct de creștere. Sunt plante care valorează sume enorme, chiar și de ordinul milioanelor. Însă, dacă îți dorești o plantă simplă și accesibilă, o frunză ar putea să te coste mai puțin, de la 10 lei până la 150 de lei. Dar, totuși, sufletului colecționarului se trage mai mult la soiurile rare și mai puțin accesibile.”, ne spune protagonista noastră.

Elena locuiește la bloc, însă, acest lucru nicidecum nu o împiedică să-și extindă colecția. Ea găsește loc pentru fiecare plantă. Acestea sunt aranjate pe pervazuri, suporturi de perete și rafturi cu lumină. Atunci când aduce o plantă nouă în colecție, o izolează de toate celelalte timp de șapte zile. În această perioadă, floarea este verificată și prelucrată cu diferite soluții împotriva dăunătorilor. Procesul de adaptare al plantei este monitorizat zilnic.

,,Majoritatea florilor de colecție nu le poți găsi prin magazine. Ele sunt selecționate de cei pasionați de flori și le găsești doar în colecții private. Unii colecționari își creează chiar soiurile lor proprii. O parte din plantele pe care le dețin, au fost obținute destul de greu, pentru că le-am găsit doar în colecțiile private din Rusia și Ucraina. Pentru a face rost de begonii, îmi aduc aminte că am stat jumate de an în rând. Și asta nu e tot. A trebuit să mai caut și șofer care să-mi aducă acasă soiurile solicitate, pe timp de arșiță”, declară colecționara.

Elena susține că această pasiune este foarte frumoasă, dar costisitoare. Pe lângă sursele financiare utilizate pentru achiziționarea și transportarea plantelor, ea mai suportă și alte cheltuieli semnificative: ,, Este nevoie de lumină adăugătoare, ghivece frumoase, substrat profesional, soluții pentru dăunători, îngrășăminte și multe alte mărunțișuri. Pentru a putea întreține o colecție mare, suntem nevoiți să vindem surplusurile de plante”, afirmă  protagonista reportajului.

Procesul de îngrijire diferă de la o plantă la alta. Cert este că toate au nevoie de grijă și atenție deosebită. Unele flori necesită a fi udate zilnic, pe când altele doar o dată în săptămână. Udarea prin fitil a plantelor este o metodă destul de practică în rândul colecționarilor. Folosirea acestui sistem de udare, ușurează munca celor pasionați de flori: ,,Prin fitil planta își absoarbe singură cantitatea de apă necesară. Ghiveciul plantelor cu sistemul de udare prin fitil, trebuie să fie mai mic, decât al celor care sunt udate manual. Atunci când florile sunt udat de sus, subsolul se apasă și rădăcinile nu prea au acces la oxigen, iar uneori mai pot fi și inundate. Din acest motiv, este recomandată udarea de jos, prin fitil sau prin suportul ghiveciului. Plantele mai au nevoie și de îngrășăminte, care se pun cu o anumită doză”, ne spune Elena Partnova.

Femeia mai este ajutată, uneori, și de copiii săi care încep să fie interesați tot mai mult de viața plantelor. Dar, cea mai mare grijă și responsabilitate o poartă ea. Uneori se întâmplă să nu le reușească pe toate, să mai aibă și pierderi , dar, totuși, se isprăvește. Reînnoiește planta, dacă e posibil și merge mai departe.  Nu are niciodată stări de plictiseală sau de depresie și asta se datorează pasiunii pentru flori. Mulțimea de plante nu doar îi face casa mai frumoasă, ci îi și purifică aerul din interior.

,,Florile sunt cea mai mare bogăție a mea. Ele îmi bucură sufletul și contribuie la sănătatea mea mentală. Dacă cu plantele mele totul este bine, atunci acesta este un indicator că eu și familia mea suntem în regulă. Într-o așa atmosferă toate lucrurile merg mai ușor, iar neplăcerile parcă dispar”, afirmă colecționara.

Elena a participat la diverse expoziții, unde plantele ei au fost admirate și achiziționate. Ea își dorește să devină o colecționară cu renume. Pe lista ei de dorințe se află o serie de plante, pe care speră să le obțină în viitorul apropiat.

Marina Chironeț, stagiară

Vernisarea expoziției „Un răspuns la chemarea vremii”

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” organizează vernisarea expoziției jubiliare „Un răspuns la chemarea vremii”. Revista VIAȚA BASARABIEI, 90 de ani de la fondare.

Reperele cronologice ale expoziției includ preistoria revistei „Viața Basarabiei” (revista, ziarul și asociația culturală „Cuvânt moldovenesc”), perioada chișinăuiană (1932-1940), perioada bucureșteană (1940-1944), scriitorii de la „Viața Basarabiei”, seria nouă a „Vieții Basarabiei (2000).

Vernisarea va avea loc joi, 10 februarie, la ora 15.00, în Sala de expoziții nr. 1, str. Alexie Mateevici 79. 10 februarie este ziua înființării Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” (1965).

La eveniment vor participa scriitori, istorici literari, istorici, oameni de cultură.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada de timp 10 februarie – 23 aprilie 2022.

În condițiile pandemiei, la eveniment se va intra doar în baza invitației și cu prezentarea certificatului de vaccinare.

***

Preistoria revistei „Viața Basarabiei” include și scurta apariție (doar o lună, 22 aprilie 1907 – 25 mai 1907 și doar 6 numere), în Imperiul Rus, a unei reviste omonime, conduse de publicistul Alexandru Nour. Apărând inclusiv cu alfabet românesc, revista avea miza pe unitatea conștiinței naționale și era prevăzută „pentru marele public inteligent al Basarabiei şi tuturor ţărilor locuite de români”, ceea ce a cauzat închiderea publicației de către autoritățile țariste.

În ianuarie 1932, ideea unei reviste literare la Chișinău a fost reluată de Asociația culturală „Cuvânt Moldovenesc”, condusă de Pan Halippa. Revista lunară „Viața Basarabiei”, sub directoratul lui Pan Halippa, va apărea timp de 12 ani (1932-1944) și va marca puternic viața literară și culturală a Basarabiei. Revista își propunea să promoveze programul literar al Asociației, prin „crearea, ajutorarea și susținerea faptelor de cultură națională și educație cetățenească”, „să ajute Basarabia în scop de a progresa pe calea culturii naționale, educației cetățenești, încurajând-o și sprijinind-o în toate începuturile bune”. La „Viața Basarabiei” s-a lansat o întreagă generație de scriitori, numită generația interbelică. Printre colaboratori au fost Liuba Dumitriu, Sergiu Grosu, Teodor Nencev, Alexandru Robot, Radu Gyr, Nicolae Spătaru, Dominte Timonu, Vladimir Cavarnali, Olga Crușevan, Nicolai Costenco, Pan Halippa, Petru Ștefănucă, Bogdan Istru, Vasile Luțcan, George Meniuc, Constantin Ciopraga, Sergiu M. Nica, Octavian Sargețiu, Mihai Boboc, Ion Buzdugan, Lotis Dolenga, Anton Luțcan, Iacov Slavov, Andrei Tibereanu și alții.

Din anul 2002, „Viața Basarabiei” apare în serie nouă. Director al revistei este criticul și istoricul literar Mihai Cimpoi.

(VOX) Tinerii din Pojăreni își doresc schimbări în localitatea lor

Localitatea Pojăreni, raionul Ialoveni, se găsește la doar 18 km distanță de capitală. Deși este o localitate mică cu aproximativ 1000 de locuitori, în ultimii 10 ani potrivit spuselor localnicilor aceasta a deveni una din localitățile prospere din raionul din care face parte. Pe lângă nenumăratele activități de îngrijire și amenajare, atât a drumurilor, cât și a instituțiilor publice realizate de către administrația locală mai sunt totuși neajunsuri specifică tinerii localității și în acest sens câțiva dintre ei și-au exprimat părerile despre ce schimbări ar trebui să se producă în Pojăreni pentru a fi o localitate și mai prosperă decât este la momentul actual.

„Satul în sine este unul foarte dezvoltat și amenajat datorită primarului multe schimbări s-au efectuat în ultimii ani. Avem drumuri bune, gospodării îngrijite, trotuarele se menține curate. Dar toate acestea trebuie păstrate fiindcă un sat prosper este atunci când populația se unește și împreună creează ceva frumos. După părerea mea localitatea noastră arată foarte bine, mereu curată și eu ador asta fiindcă îi dă un aer tânăr și cred că satul are nevoie de îngrijire continuă. Chiar ne gândeam cu câțiva dintre prietenii mei să realizăm acte de voluntariat ecologic și ocazional să mergem prin localitate să strângem micile deșeuri dacă vor fi, hârtiile sau poate să înverzim spațiul din parcul care-l avem când va fi perioada prielnică”. (MIRELA SAMOIL, elevă)

,,Localitatea noastră este una foarte bine amenajată, extrem de organizată, în general înfățișarea arată destul de bine. Ce ține de domeniul funcțional eu optez și mi-aș dori ca administrația satului să se implice și să participe la diverse proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru a dezvolta cultura satului și anume pentru a înfrumuseța casa de cultură, pentru a desfășura domeniul sportiv. La fel mi-aș dori să fie încurajați locuitorii să se axeze pe partea de deschiderea a întreprinderilor individuale în diverse domenii care va comasa bugetul satului și respectiv satul va putea face schimbări datorită taxelor plătite de întreprinzători”. (ANA CĂPIȚĂ, tânără antreprenoare din localitate)

,,Mi-ar plăcea să avem o farmacie în sat, un medic de familie pe loc și nu cel din satul vecin care vine de câteva ori pe săptămână. Ar fi bine ca școala gimnazială să-și reia activitatea, dar iarăși pentru asta trebuie copii, dar copii nu sunt pentru că au plecat cu părinții, dar au plecat nu pentru că în sat nu e bine, dar pentru că în țară e catastrofă. La fel grădinița trebuie să se deschidă cât mai rapid. Pentru tineri ar fi binevenite un club de sport, unul de distracții”. (Viorica Furdui, tânără din localitate)

„Eu prefer schimbările și mă bucur mult când văd că practic de la anotimp la anotimp localitatea mea se schimbă spre bine și prinde tot mai multă culoare. Respect primarul care investește în bucata aceasta de rai. Desigur că de făcut mai sunt multe și cu siguranță se vor realiza pe parcurs, practic acum satul nostru este la nivel mediu de dezvoltare, avem iluminare, avem drumuri reparate, urne la orice cotitură și în general Pojăreni este un sat îngrijit. Ceea ce nouă băieților ne lipsește cel mai mult este o sală sportivă unde să putem face activități și pe timp de iarnă, dar mi-ar mai plăcea ca administrația locală se investească din nouă în echipa noastră de fotbal, echipa satului și să participăm la meciurile de fotbal din primăvară-toamnă fiindcă în ultimii 4 ani nu dispunem de echipă și chiar se simte un gol”. (ANDREI SCOARȚĂ, tânăr din localitate)

,,Pojăreni este o localitate frumoasă, liniștită, aproape de oraș și asta este foarte bine. Atunci când nu avem ceva la dispoziție în sat mergem repede în oraș sau satul vecin, dar asta nu e tocmai convenabil pentru săteni. Asta dacă ne referim la medicamente întrucât lipsește o farmacie, la asistență medicală calitativă și mai sunt și alte chestii de remarcat spre atenția administrației. Dar acum sigur ne dorim aceste lucruri esențiale și importante pentru sănătatea noastră să fie chiar la noi în localitate ca să putem apela rapid în caz de urgențe”. (CÎRLAN MARCEL, tânăr din localitate)

Cristina Scoarță, stagiară

Ziua Internațională a Cititului Împreună, marcată de Biblioteca Națională pentru Copii ,,Ion Creangă”

Miercuri, 2 februarie 2022 , a avut loc desfășurarea unei sesiuni de lectură publică în mediul online. Evenimentul a fost organizat de către Biblioteca Națională pentru Copii ,,Ion Creangă, cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Cititului Împreună. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan împreună cu elevii de la Liceul Teoretic ,,Mircea Eliade din Chișinău, au citit fragmente din cartea ,,Isprăvile lui Guguță  de Spiridon Vangheli.

Startul evenimentului a fost dat de către Eugenia Bejan, director  al Bibliotecii Naționale pentru Copii ,,Ion Creangă”. În discursul său, ea a menționat că lectura împreună cu voce tare, ne poate apropia foarte mult unul de celălalt:  ,,Lectura împreună are mai multe beneficii, dar cel mai important este că ne face părtași la aceeași poveste și ajungem să împărtășim aceleași emoții, afirmă Eugenia Bejan.

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan împreună cu elevii claselor a II-a  și a III-a  de la liceul Teoretic ,,Mircea Eliade” au citit fragmente din cartea ,,Isprăvile lui Guguță” de Spiridon Vangheli. Potrivit organizatorilor, alegerea cărții este semnificativă, deoarece în anul acesta se împlinesc 55 de ani de la prima publicare. Această carte a fost tradusă în circa 40 de limbi.

Organizatorii evenimentului sunt convinși că exemplul Ministrului, Sergiu Prodan îi va stimula și îi va determina pe toți să citească, în special pe părinți alături de copiii lor. Ministrul a promis că va accepta și alte provocări în privința lecturii alături de elevi: ,,Oricând sunt la dispoziția copiilor pentru a citi cărți împreună”, declară Sergiu Prodan.

Părinții s-au arătat satisfăcuți de organizarea acestui eveniment. Au fost încântați de inițiativa de promovare a lecturii. Majoritatea și-au exprimat părerile și recunoștința la finalul transmisiunii directe.

Evenimentul s-a încheiat cu mesaje de mulțumire pentru toți cei care s-au implicat în această activitate . Sesiunea a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Bibliotecii Naționale pentru Copii ,,Ion Creangă”.  

Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment global, la care participă milioane de oameni din peste 100 de țări. Aceasta este celebrată anual în prima zi de miercuri a lunii februarie.

Marina Chironeț, stagiară

Ziua Internațională a Cititului marcată printr-un maraton de lectură de către elevii din Hîrtopul Mare

Astăzi, 2 februarie 2022, a fost marcată Ziua Internațională a Cititului. În acest sens Biblioteca Publică Hîrtopul Mare a organizat un eveniment de lectură online. Cornelia Catârău, responsabila bibliotecii sătești a dat start maratonului de lectură pe pagina sa de Facebook, unde în direct a lecturat cu voce tare o legendă, iar apoi a motivat elevii și părinții din localitate să citească în live pe Facebook pentru a promova lectura.

,,Salutare, prieteni, astăzi este Ziua Internațională a Cititului cu voce tare împreună, eu astăzi vă voi citi o legendă de Lidia Hlib și se numește ,,Legenda busuiocului și a crăiței”, a spus responsabila bibliotecii.

Ascultătorii nu au întârziat să-și dea cu părerea așa că au intervenit în comentarii cu diverse laude: ,,Salutăm inițiativa. Bravo! Vă ascultăm cu drag!”, a exclamat Violeta Braniște.

La fel de încântați au fost și părinții participanților la maratonul de lectură și au încurajat acțiunea:

,,Bravo organizatorilor, este un bun exemplu pentru toate localitățile.”, a afirmat Natalia Cristea.

Evenimentul a continuat cu întâlnirea unui grup de elevi în incinta bibliotecii unde au discutat despre cărți, personaje și au lecturat cu voce tare:

,,Astăzi am trăit emoții foarte plăcute împreună cu acest grup de cititori pasionați de lectură. Am citit cu voce tare, am discutat despre cărți, despre personaje, au recomandat spre citire cărțile  lor preferate, au vorbit despre operele jubiliare și le-au împrumutat. Cu siguranță că pentru toți această zi va fi una deosebită și cu nerăbdare vor aștepta o nouă întâlnire în templul cărții”, a afirmat Cornelia Catârău, bibliotecara.

Pe parcursul zilei pe pagina de Facebook a bibliotecii din Hîrtopul Mare nu au încetat să apară filmulețe video în care și alți elevii din localitatea lecturează cu voce tare cărțile lor preferate și recomandă operele citite.

Cristina Scoarță, stagiară

SINDROMUL BURNOUT discutat în cadrul ședinței Platformei femeilor active din Cahul și Ungheni

Peste 40 de participante și participanți – membre ale Platformei femeilor active, femei active și consiliere din Cahul și Ungheni, reprezentante ale societății civile și membre ale Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în Raioanele Cahul și Ungheni”, s-au reunit la data de 02 februarie 2022 în cadrul celei de a șasea ședințe. Subiectul discutat s-a referit la „Sindromul Burnout – Arderea Profesională”, ce este acest fenomen și cum îl putem preveni.

Cu un cuvânt de salut la începutul evenimentului a venit Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici: „Fiecare activitate pe care o facem ne consumă energie, dar este bine să avem capacitatea și grija de a o aduce înapoi. Asta ne face să fim mereu pline de idei și să știm cum putem să schimbăm viața noastră și a celor din jur și cum putem influența comunitățile noastre. Din acest motiv, astăzi am organizat o ședință pentru dumneavoastră. Noi am găsit de cuviință că o modalitate în care putem susține femeile active, lidere, care sunt implicate în toate domeniile de dezvoltare, ar fi să le ghidăm cum să-și focuseze energia pe lucruri mai importante, în același timp având grijă și de sănătatea proprie.”.

„Ședința de astăzi are în prim plan o temă actuală și utilă pentru sănătatea noastră psihică, dar și fizică, care este foarte importantă pentru fiecare dintre noi. Arderea profesională este un sindrom ce poate să apară ca rezultat al unui stres cronic de la locul de muncă care nu a fost gestionat corect. Ținând cont de faptul că ne petrecem mai mult de jumătate de zi la locul de muncă, de aceea am considerat util ca să abordăm împreună cu dumneavoastră acest subiect”, a menționat Managera de proiect, AO „Institutum Virtutes Civilis”, Olesea Vladîca.

Despre importanța abordării subiectului „Arderii Profesionale”, a menționat și Managera de proiect, AO Centrul „CONTACT-Cahul”, Cristina Lupan: „Fiecare dintre noi este antrenat în diferite activități, fie că suntem – profesori, medici, manageri de instituții, asistenți sociali etc., indiferent care ar fi profesia noastră, ajungem în unele momente în care simțim că nu mai suntem productivi, că nu mai avem acea energie ca la început. Iar tematica pe care o abordăm în cadrul ședinței este una foarte actuală și necesară, fiindcă există foarte mulți factori care ne influențează productivitatea, de aceea sperăm că astăzi vom găsi soluții pentru a ne păstra energia și a fi productivi”.

„Această sesiune este binevenită, deoarece să vorbim despre sănătate este important pentru starea noastră mentală și fizică. Cei care lucrăm cu oamenii avem tendința de a „salva lumea”, dar este important să ne gândim și la noi. Le mulțumesc partenerilor pentru că au venit cu tematica aceasta foarte importantă, mai ales la început de an”, a menționat ofițerul de program UN Women Moldova, Anatolii Oprea.

Cea de-a șasea ședință s-a desfășurat în trei etape: în prima sesiune s-a discutat despre „Stresul profesional și sindromul arderii profesionale”, în sesiunea II despre „Ce este sindromul arderii profesionale? Cum se manifestă sindromul arderii profesionale”, iar în sesiunea III au fost discuții despre cum putem preveni sindromul arderii profesionale la nivel de instituție și la nivel individual.

Participanții din cadrul ședința au fost informați de către psihologa și trainera în prevederea arderii profesionale, Angelica Russu, care le-a vorbit despre manifestarea acestui sindrom și cum poate fi prevenit. „Arderea profesională se caracterizează prin: lipsa angajamentului, reacții emoționale tocite, neajutorare și lipsă de speranță, pierderea motivației etc.

„Vă mulțumim că ne-ați ajutat să facem ordine în prioritățile noastre și să pornim de la noi, deoarece de multe ori oamenii uită de ei. Informația primită este una foarte utilă și cu siguranță noi vom aplica sfaturile primite și le vom transmite mai departe oamenilor cu care interacționăm la rândul nostru”, a spus participanta la proiect, profesoară I. P. L. T. „Mihai Eminescu” din Slobozia Mare, Elena Cîrneț.

EVAProject #ImpreunaMaiPuternici #EU4Ungheni #EU4Cahul #EU4Moldova #StrongherTogether #OrangeTheWorld #GenerationEquality

Această activitate este realizată de către AO Centrul „CONTACT-Cahul” și AO „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). Părerile și opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.

Ia „De Basarabia” uitată în secolul trecut, a reînviat în mâinile Cristinei Dan

Meșterița Cristina Dan este o tânără mămică în vârstă de 28 de ani, originară din Căușeni care prin talentul, munca și sufletul depus, uimește cu articole vestimentare originale și anume, ii naționale, confecționate manual chiar de ea cu multă dragoste și pasiune. Dintr-un simplu material și ață de bumbac dă viață iilor naționale care sunt expuse la diverse expoziții artistice.

,,Această obsesie a mea a apărut în timp ce eram însărcinată și eu fiind atât de pasionată de portul nostru național, de culorile acestuia și ornamentele care mă inspiră, am dat curs imaginației mele și am început să croșetez, să creez ii și astfel realizând mai multe articole am înțeles că îmi iese bine și am participat la un cerc de creație numit ,,La Șezătoare’’ de unde a și început progresul meu în această îndeletnicire.”

Cel mai important factor este dorința lăuntrică în crearea acestor lucrări pline de semnificație spune meșterița. Chiar dacă nu are studii în acest domeniu, Cristina creează cu multă măiestrie articole vestimentare naționale care bucură ochiul fiecărui moldovean ce le poartă. Articolele sale sunt cunoscute în mai multe țări dintre care Australia, Franța, Italia, Norvegia și purtate cu mare plăcere de doamnele ce le-au solicitat, spune ea. În spatele straielor naționale realizate de ea zile în șir care la prima vedere par simple se ascunde multă dăruire și muncă:

,,Este nevoie de multă muncă și nopți nedormite până realizez ceva frumos și calitativ și nu mă opresc până nu obțin rezultatul dorit.”

Un rezultat frumos cere și o investiție financiară pe măsură. Pentru a procura cele mai bune materiale Cristina scoate din buzunar sume impunătoare, dar nu și inaccesibile. Valoare spirituală pe care o transmite prin iile sale și bucuria pe care le-o crează clienților săi este tot ce contează, afirmă ea.

 ,,După cum bine cunoaștem calitatea este importantă de aceea e și costisitoare. În mare parte aceste comori autentice naționale – iile au o valoare sentimentală destul de mare, iar unii oameni nu înțeleg asta.  Ca să înțelegi valoarea materială a unui astfel de articol trebuie să aplici în practică crearea unui lucru ca acesta și atunci cu siguranță înțelegi cât valorează. Dar de fapt tot ce contează este sentimentul și stare pe care ți-o transmite o astfel de haină.”

Lucrările pe care le realizează îi sunt toate aproape de suflet fiindcă au fost create cu multă dragoste și dedicație și nu ,,le-a cântărit” niciodată valoarea sentimentală a acestora fiindcă toate o reprezintă.

,,Toate îmi sunt dragi, nu am una anume, dar pot spune că cel mai mult am muncit la ia care se numește ,,De Basarabia’’, am muncit la ea mai mult de un an și rezultatul este unul pe care mi-am dorit să-l obțin. Această ie este făcută cu exactitate după modelul vechi confecționată în anul 1905 și care se află în Muzeul Național de Etnografie și Istorie. Am păstrat toate detaliile, astfel că la prima vedere dacă ar fi puse alături nu le-ai putea deosebi.”

Meșteriță Cristina Dan a participat la diverse festivaluri naționale în care  s-a ales și cu premii remarcabile și asta o motivează să nu se oprească aici. Totuși ea speră ca ia națională să fie pusă în valoare mult mai mult de atât și ar dori ca lumea să nu-și piardă nicicând interesul pentru neam, cultură și tradiție. Spre final aceasta a venit cu un îndemn pentru tineri și anume acela de a se implica și participa în activități ce țin de păstrarea valorilor naționale, a portului popular și a tot ceea ce înseamnă poporul nostru basarabean.

Cristina Scoarță, stagiară

„Apa cu nitrați” i-a adus succes. Interviu cu Andrei Bordian

Andrei Bordian este un tânăr jurnalist de la Rezina, care, prin multă muncă și dedicare a reușit să se afirme în presă. Iar mai nou, a devenit și jurnalist de investigație. Este autorul anchetei jurnalistice „Apa care dăunează sănătății”, asupra căreia a lucrat aproape două luni. Subiectul a fost preluat de mai multe instituții media, ajungând și în atenția presei internaționale, iar cel mai important este faptul că datorită acesteia s-au produs schimbări la nivel local. Autorul a depus reportajul și la concursuri, care i-au adus tocmai trei premii: Locul I în cadrul Concursului „Premii pentru Jurnalismul de Mediu”; Locul II la Concursul „Investigațiile jurnalistice ale anului 2021”; Diplomă cu mențiunea „Speranța Anului”. Mai multe detalii despre prima investigație care i-a adus succes, aflăm din interviul ce urmează.

Ce înseamnă pentru tine aceste premii?

Sunt niște premii mai speciale, la care nu m-am așteptat. Au venit atât de frumos, unul după altul, cu multe emoții pozitive. Este în primul rând o remunerare pentru munca depusă și o motivație ca să-mi  continui activitatea. Premiile obținute au și niște „bonusuri”: Am beneficiat timp de două zile de un schimb de experiență la București, unde m-am întâlnit cu mai mulți jurnaliști de investigație; Am primit o ofertă de muncă de la TV8, și iată-mă acum în echipa „Cutia neagră plus”, unde continui să fac investigații alături de jurnaliști de un mare calibru în domeniu. Dacă nu făceam investigația, nu erau toate acestea. Mă bucur de reușitele mele și sunt gata să muncesc mai mult.

Cum ți-a venit ideea ca să demarezi o anchetă despre calitatea apei de la izvoare?

Ideea o aveam o dată cu lansarea Proiectului media „Rezina în Obiectiv”. Când am făcut planificarea, printre subiecte am inclus și această problemă. Personal sunt foarte „alintat” la apa pe care o beau. Nu-mi place apa de la robinet, așa că deseori plecam de la izvoare cu apă gustoasă și conformă pentru consumul uman, cum ar fi „Izvorul Minunilor” de la Mănăstirea Saharna, unde apa este foarte calitativă. Dar mi-am pus întrebarea – oare cum e apa din celelalte izvoare de prin sate? M-am inspirat de la o altă investigație făcută de colegii de la Ecopresa, care a arătat că apa de la „Izvorul Tamarei” din Parcul Valea Morilor din Chișinău, testată la nitrați a dat un rezultat foarte grav – nivelul nitraților din apă depășește de două ori norma maximă.

Ce dificultăți ai întâlnit pe parcursul realizării investigației ?

Totuși, lucrul cu video e cu mult mai greu decât atunci când jurnalistul face doar text. E nevoie de imagini calitative, care se obțin greu, se selectează greu și se montează la fel de complicat. Printre alte dificultăți a fost o autoritate publică care nu ne mai răspundea la telefon, iar eu aveam mare nevoie de o reacție, căci fără ea nu puteam finaliza investigația. Dar nu m-am lăsat bătut și am expediat o solicitare în scris, la care am primit răspuns. Și stend-up-ul de la începutul reportajului  l-am filmat de câteva ori acasă, dar montând varianta finală am văzut că nu se potrivea. Se „cerea” ca anume să fiu la unul din izvoare. Așa că am mai făcut o deplasare până la cel mai apropiat izvor care a fost inclus în investigație, unde am fost filmat pe fonul izvorului și al murmurului apei, pentru ambianță plăcută. Dar și aici o altă problemă. Imaginile cu mine au ieșit cam întunecate. Am apelat la un expert de la Chișinău, care m-a ajutat la editare, și în final am ieșit bine.

Cu cine ai lucrat asupra anchetei?

Am lucrat împreună cu colegul meu Gheorghe Bencheci, un prieten foarte bun care mă susține de la început și m-a ajutat de fiecare dată când am avut nevoie. El a fost cel care a stat în spatele camerei de filmat și care a montat acest subiect, dar și celelalte.  Am beneficiat de un ajutor mare și din partea Liubei Șevciuc, jurnalistă de investigație, care ne-a ghidat la toate etapele prin care am trecut. Tot aici, folosindu-mă de ocazie, vreau să mulțumesc încă o dată Laboratorului „Ecosisteme naturale și antropizate” din cadrul Institutului de Ecologie și Geografie din Chișinău, care ne-a susținut foarte mult.   

Prin ce etape a trecut această investigație?

Mai întâi m-am documentat. Am intrat în posesia unei cercetări științifice din 2015, când au fost prelevate probe din 119 izvoare și cișmele din raionul Rezina. Analizând datele de atunci,  am văzut care erau izvoarele contaminate cu nitrați. Apoi, din acestea, am selectat izvoarele de la care oamenii consumă apă. Am urmat recomandările pe care le-am primit de la laborator și am cumpărat sticle cu apă plată de la magazin, am golit conținutul, am lipit etichete cu denumirea izvoarelor de la care urma să prelevăm probe. Apoi, am fost la fiecare izvor ca să luăm mostre de apă. Ne-am organizat astfel încât am ajuns la Chișinău, în laborator, cu apa rece de izvor. Următoarea etapă a fost să așteptăm rezultatele. Având rezultatele la mână, am revenit în cele trei sate ca să informăm oamenii și autoritățile locale. A urmat etapa de lucru migălos în fața calculatorului, când am făcut textul, iar apoi montajul, care a durat vreo săptămână. Apropo, vocea mea am înregistrat-o într-un studiou din Chișinău. Am vrut ca totul să fie la nivel. Mereu pun accentul pe calitate.

Ar fi necesară sustenabilitatea anchetei?

Da, evident, investigația poate să fie continuată chiar și la nivel național. Dacă să vorbim de Rezina, conform datelor pe care le dețin, în raion ar mai fi încă în jur de 20 de izvoare cu nitrați, unele și cu duritate mare. Sper mult să continui această investigație, cu gândul la sănătatea oamenilor care trebuie să știe despre calitatea apei pe care o consumă zi de zi.

Ce emoții ai trăit atunci când ai văzut investigația publicată?

Când am publicat investigația cred că aveam cele mai mari emoții. Speram ca presa națională să preia reportajul, dar așteptam și schimbări la nivel local în cele trei sate. Totodată, deși am verificat minuțios fiecare cuvânt, cifră, nume etc, continuam să mai verific ca să mă asigur încă o dată că am făcut totul corect.

Ce ai recomanda tinerilor jurnaliști care vor să facă prima investigație?

Pot doar să le recomand să nu renunțe. Dacă au o idee în care cred cu adevărat, atunci să găsească resursele necesare și neapărat un jurnalist bun în domeniul investigațiilor, dispus să-i ajute, de la care ar avea multe de învățat.

Marina Chironeț, stagiară

Arina Andriușcenco: ,,Dăruim oamenilor momente și emoție prin bijuteriile noastre!”

Arina Andriușcenco este o tânăra studentă din Chișinău, pasionată de frumosul naturii și de culorile acesteia încă de la o vârstă fragedă. Deși este studentă la jurnalism aceasta reușește să se implice și în alte activități. Pe timp de pandemie, împreună cu prietena sa Lina Ștefaniuc, fondatoarea afacerii lor online, au pus bazele unei afacerii bazate pe  bijuterii, dar nu unele orișicare, ci chiar confecționate de ele din materiale specifice.

Care este povestea afacerii?

Noi producem bijuterii și anume pandantive, inele, cercei, dar toate acestea sunt deosebite întrucât noi folosim pentru confecționarea lor plante vii pe care le uscăm și un material special datorită căruia înmărmurit aceste flori, frunzulițe, plante mici, se numește el rășină epoxidică. Rășină epoxidică este ca o pastă lichidă, transparentă, asemenea sticlei, dar cu mult mai dură. Noi încorporăm plante mici, flori, acestea fiind decorul și elementul principal de fapt al obiectelor confecționate de noi. Deasemenea colecția noastră este deosebită fiindcă depunem foarte mult suflet și efort, întrucât le realizăm manual.

Cum a apărut ideea acestei afaceri?

Ideea de a crea bijuterii a apărut doi ani în urmă, pe neașteptate, spontan chiar, cumpărasem dintr-un magazin un colier cu un pandantiv de sticlă care avea ceva în interior, vorbeam la telefon cu un prieten din Kiev și i-am arătat acest colier și atunci el m-a întrebat dacă l-am făcut eu, răspuns evident era că nu și atunci întrebarea lui a fost de ce nu și anume această istorioară m-a făcut să mă gândesc de ce să nu creez și eu astfel de bijuterii doar că din rășină epoxidică.M-a inspirat chiar acest prieten, pe nume Pavel care la acel moment tot avea o afacere, un magazin cu haine vintage pe care le vindea în Europa și el m-a motivat și m-a încurajat spunându-mi că și eu pot la fel și atunci într-adevăr am zis de ce nu?!

Când ai început să creezi bijuterii vedeai asta doar ca pe un hobby sau din start ai stabilit că trebuie să fie o sursă de venit?

Când am început, desigur, ne doream să facem un venit din asta, acesta era scopul principal și inițial am hotărât să distribuim produsul nostru doar în Europa, dar întrucât asta nu este așa de ușor, am decis să începem cu pași mici și primele vânzări s-au făcut la noi în Moldova. Doar acum la doi ani de activitatea noi ne permitem să exportăm în țările europene deoarece am avansat și deja producem și mai calitativ decât la început, desigur, și datorită faptului că depunem multă dragoste.

Cât durează pregătirea unui pandantiv?

De obicei când preluăm o comandă spunem clientului că va fi gata în 10 zile, deoarece este un proces îndelungat mai ales că rășina epoxidică ne solicită mult timp pentru uscare.

Care sunt etapele de lucru în procesul realizării unui pandantiv?

Înainte de toate alegem forma, apoi ne gândim la decorul, alegem plantele necesare care deja au fost uscate, după care purcedem la procesul propriu-zis. Dacă, de exemplu, creăm un pandantiv de oricare formă ar fi rombă, pătrată, ovală, triunghiulară, formele sunt exact ca o ramă, respectiv noi avem o suprafață plată pe care așezăm forma și plantele și turnăm o parte a ei cu rășină, după care urmează procesul de uscare, asta durează în jur de 48 de ore, apoi în același ritm turnăm partea cealaltă pentru a acoperi plantele.  După încă alte două zile când totul este uscat foarte bine turnăm un alt strat care acoperă în totalitate pandantivul și îi conferă strălucire. În final șlefuim suprafețele pentru a uniformiza și a conferi finețe și asta facem tot noi cu un aparat destinat șlefuirii după care îndepărtăm orice urmă de praf și acroșăm lanțul și colierul este gata.

Când a început să aducă venit această activitate?

Noi am început să creăm bijuterii în martie, doi ani în urmă, exact când a început pandemia. Pentru a începe afacerea nu prea dispuneam de timp, dar noi ne-am străduit mult, am creat diferite pandantive, inele, cercei și îmi amintesc când am câștigat prima mie de lei din vânzarea bijuteriilor și asta era chiar la 2-3 luni de activitate. Nu o să uit niciodată acea trăire când în sfârșit am văzut că oamenilor le place ceea ce făceam și chiar procurau.

Care este scopul acestui tip de bijuterii?

Principalul nostru scop ca și brand pentru că avem și un nume DzenFlower este de a dărui clienților noștri momentul pe care l-am imortalizat în acel pandantiv prin plante și, desigur, emoție pentru că majoritatea oamenilor nu au timp să se plimbe, să analizeze detaliat natura, să-i descopere toate mărunțișurile, iar noi facem asta prin bijuteriile noastre.

Cum vă promovați afacerea?

Promovarea înseamnă mult pentru afacerea noastră. Acum noi aveam un web site, dar și pagina de instagram ne ajută foarte mult pentru promovare, lucrăm cu bloggerii, dar cel mai des cumpărăturile se fac din recomandări, cei care au procurat arată colegilor de lucru, prietenilor și totul se întâmplă organic. Dar mai mergem și la iarmarocul Yardsale și acolo vizitatorii sunt atrași de standul nostru colorat și respectiv procură.

Cum au reacționat prietenii, apropiații la idea voastră de afacere?

Pe cât ar părea de straniu, dar toți ne-au încurajat, au menționat că este un bun hobby mai ales că deja era carantina și nu prea făceam alte activități. Ba chiar unii au fost și pe post de fotomodele pentru crearea conținutului pentru media, dat fiind faptul că eram la început și nu avem posibilitatea de a lucra cu modele în adevăratul sens al cuvântului. La fel și părinții ne-au susținut, au zis că este extraordinar ce facem și că merită să dezvoltăm această direcție.

Care sunt planurile pe viitor legate de această activitate?

În viitorul apropiat ne dorim să mărim raza vânzărilor atât la noi cât și în Europa, dar plănuim să deschidem și un magazin propriu-zis, dar asta în următorii doi ani, acestea sunt țelurile cele mai mari la momentul dat.

Cristina Scoarță, stagiară

Catastrofă ecologică în Temeleuți

În secolul XXI,  populația Republicii Moldova continuă să polueze mediul tot mai intens. Mulțimea de deșeuri rămâne a fi o problemă majoră, nerezolvată. Mai mult de jumătate din gunoiștele din țară sunt neautorizate. Numărul acestora este în permanentă creștere, iar mirosul neplăcut și aspectul neîngrijit persistă în majoritatea localităților. Acest tablou se regăsește și în satul Temeleuți din raionul Călărași.

În localitate nu există un sistem centralizat de colectare a deșeurilor. La nici un kilometru de sat este amplasată gunoiștea, care nu corespunde standardelor. Aceasta se afla lângă terenurile agricole ale sătenilor, ocupând un teritoriu vast. Gunoiștea sufocă locuitorii satului și poluează mediul ambiant. Pe timp de vară, mirosul emanat de deșeuri se face resimțit de către cei care își lucrează câmpurile din apropierea movilei de gunoi.

Deseori se întâmplă ca vântul să răspândească mulțimea de deșeuri pe terenurile oamenilor. Sătenii se arată indignați de acest lucru: ,,Când vântul bate mai cu putere, o parte din gunoi ajunge pe câmpurile noastre și asta ne îngreunează munca. Peste tot se văd numai pelicule și ambalaje”, ne mărturisește Larisa Pînzaru, locuitoare a satului Temeleuți.

În timp ce unii se arată îngrijorați de această problemă, alții o tratează cu indiferență. O parte din locuitori au început să arunce deșeurile lângă gunoiștea deja formată. Astfel,  aceasta se extinde și uneori ajunge să blocheze o porțiune din drumul de acces. Localnicii sunt dezamăgiți de ceea ce se întâmplă: ,,Unii oameni, fără mustrare de conștiință, vin și aruncă gunoiul unde se nimerește. Le este greu să mai facă un pas și să-l pună lângă movilă. Asta înseamnă indiferență totală față de mediul în care locuiești. Până la urmă, tot noi suntem cei care suferim de pe urma acestei probleme”, ne spune Iurie Liubovici, locuitor al satului.

Se pare că problemele de mediu nu sunt o prioritate pentru toți cetățenii. Unii localnici se arată îngrijorați de consecințele acestei probleme nerezolvate de câteva decenii. Câțiva dintre ei au deja și niște soluții: ,,Este necesară instruirea cetățenilor, pentru ca aceștia să înțeleagă importanța protejării mediului. În cazul în care se mai întâmplă situații asemănătoare, făptașii trebuiesc prinși și impuși să adune toate deșeurile.”, afirmă Mariana Spinei.


O altă soluție ar fi sancționarea celor care aruncă deșeurile la întâmplare: ,,Neglijența față de mediul înconjurător trebuie să fie sancționată dur, căci doar în așa mod poți să educi o comunitate”, ne spune Veronica Sofronie.

Primarul localității susține că pentru o gunoiște autorizată este nevoie de mulți bani: ,,Primăria nu dispune de suficiente fonduri pentru amenajarea unei gunoiști conform tuturor rigorilor. Pentru salubrizare se achită lunar doar câte  un leu de persoană. Și ce facem până la urmă…? Este nevoie de o sumă mare de bani, pe care nu avem de unde s-o luăm acum. Suntem în căutarea unei soluții.” , declară Vadim Spinei, primarul satului Temeleuți.

Autoritățile locale își propun ca scop să elaboreze un proiect pe care să-l aplice la un program de granturi. În așa mod ar putea să câștige finanțare pentru amenajarea unei gunoiști conform standardelor.

Pe teritoriul Republicii Moldova sunt peste 3800 de gunoiști, dintre care numai 1200 sunt autorizate. Doar 0,3% din gunoiștile autorizate corespund legislației de mediu.

Marina Chironeț, stagiară