26.2 C
Chișinău
duminică, iulie 20, 2025

Adriana Banari – tânăra pentru care arta colajelor este o poezie vizuală

Adriana Banari este o tânără artistă pasionată de crearea colajelor. Pentru ea, colajul este limbajul emoțiilor, a gândurilor ascunse și a subconștientului. Este, după cum relatează tânăra, terapia sa – modul său de exprimare și autodepășire.
Dintotdeauna a fost atrasă de artă, pe care o manifesta în toate domeniile, iar când a înțeles că cel mai aproape de suflet îi este colajul, tânăra nu a ezitat nici o clipă, urmându-și visul. Acum Adriana se poate mândri cu o colecție impunătoare de lucrări, pentru care, spune tânăra, are planuri mărețe.

Ce prezintă pentru tine acest tip de artă?
– Eu cred că noi creăm totul, este asta un colaj, un gând sau o salată. Din punct de vedere academic, colajul este un procedeu artistic care presupune asamblarea mai multor elemente, tehnici și imagini. Termenul de „colaj” (din franceză coller – a încleia) vine din mișcarea Dadaistă și de la pictorii surrealiști, care refuzau logica, argumentele și esteticul, voind să găsească o escapadă în ceea ce nu se putea explica. Printre primii care au pus bazele colajului sunt Max Ernst, Pablo Picasso, Joseph Cornell, Andre Breton și alții.

Ce te-a determinat să te reprofilezi în acest domeniu?
– La un moment dat, am înțeles că vocea interioară trage mai mult spre colaj, mă simțeam bine în procesul de creație și era o sete continuă de a descoperi noi tehnici, de a cuceri noi tărâmuri și de a a sufla viață în elementele decupate. Probabil că decizia a venit atunci când am realizat că nu mai vreau să-mi pierd timpul cu job-uri de rutină, care îți aduc venit, dar nu îți aduc împlinire sufletească. Am simțit că menirea mea pe Pământ este alta și nu-mi pare rău pentru sacrificiile pe care le-am făcut până am ajuns la această certitudine.

– Cum are loc procesul de creare a imaginilor?
• ideea;
• selectarea imaginilor pentru viitorul colaj;
• logica și mesajul compozițiilor.
Procesul de creație pare simplu la prima vedere, însă nu e chiar așa. Eu încep prin a aduna o selecție de imagini, pe care le decupez din cărți și reviste vechi colectate în timp, în dependență de ce îmi atrage atenția. Nu am niciodată un plan sau o idee conștientă după care mă ghidez sau să-mi spun că „azi vreau să reprezint fericirea” și să merg pe unda acestui gând. De obicei, ascult muzică și mă deconectez de la tot ce se întâmplă în jurul meu și în capul meu, iar când apare ceva interesant – un personaj, spre exemplu, interacționez cu el și îl plimb pe diverse suporturi de hârtie, îl îmbrac, îi dau o emoție sau o acțiune. Pentru că am o lume interioară bogată, colajele ies ca o poezie vizuală, e destul să încerci să decodifici câteva simboluri pentru a înțelege starea de spirit pe care am avut-o în procesul de lucru. Câteodată, nici nu e nevoie de multă gândire, e destul să simți, să prinzi emoția.

Care este sursa de inspirație la crearea lucrărilor? Sau cine.
– Oricât de narcisist ar suna, dar sursa principală de inspirație este creierul meu, care colectează informația din jur, o scanează, o depozitează și spre norocul meu, o convertește frumos în ceea ce creez, datorită inimii care simte. La fel, fricile mele și insecuritățile servesc drept imbold pentru a crea. Inspirația nu este ceva ce trebuie să o aștepți să vină, ea este o stare pe care o construiești și în proces de muncă, vin și ideile și imaginile. Desigur, este foarte important cu ce ne alimentăm zi de zi, și nu mă refer la hrană materială, dar la cărți citite, filme văzute, oameni cunoscuți, animale cu care interacționezi, muzica ascultată. Un rol important pentru mine joacă natura, îmi dă stări frumoase, enigmatice, un infinit de mistere asupra cărora reflectez deseori și din care fac parte.

Te-ai confruntat vreodată cu încălcarea dreptului de autor (în momentul preluării anumitor elemente pentru colaj)?
– Încă nu am ajuns la așa dilemă și sper să nu ajung în viitorul apropiat. Eu mă strădui să folosesc imagini vechi, vintage, care deja sunt în drept de a fi folosite de public. De facto, nu există un „Cod al Artistului de Colaj”, iar atunci când un element deține doar 10% din imagine, nimeni nu-ți sare în cap.

Ce îți place să surprinzi cel mai frecvent în colajele tale? Ce elemente utilizezi mai des?
– Cel mai frecvent surprind emoțiile legate de transformare/metamorfoză, moartea, legătura cu universul, escapadele în lumea fantastică, de vis, oamenii și eu. Elementele utilizate mai des sunt luna, lumânarea, inima, florile, căprioara, fluturii, șerpii, etc.

Care este soarta imaginilor deja finalizate?
– Până la moment, am reușit să mă desprind doar de câteva colaje și acelea au fost dăruite. În mare parte, nu vreau să le vând pentru că planific o expoziție, în care vreau să apară originalele, dar și pentru că îmi este greu să mă desprind de emoțiile puternice din ele. Venitul meu vine din vânzarea de print-uri și unele comenzi.

– Care sunt feedback-urile primite până acum?
– Am un feedback pozitiv la ceea ce creez, pentru mulți ceea ce fac este destul de neînțeles, însă vizualul și culorile le sunt pe plac. Unii spun că sunt extraterestru, alții că sunt cu capul în nori, alții că am deschis al treilea ochi, alții că sunt ciudată. Fiecare cu părerea lui. Uneori mă amuză.

– Ce concurență este în Republica Moldova la capitolul colaje?
– Eu nu cred că există vreo concurență, acolo unde publicul nu consumă acest tip de lucrări, și aici mă refer la cumpărarea lor și nu lauda acestora. În Moldova încă se știe foarte puțin despre colaj. Îl cunosc, în mare parte, doar cei care au studiat la academie sau au tangență cu arta. Ai noștri nu cumpără o pictură pe perete, care reprezintă ceva înțeles și palpabil, nu tocmai un colaj abstract pe care nu-l pot pătrunde. Publicul meu țintă nicidecum nu este Moldova. Din păcate, adevărul crud este că sistemul nostru și mentalitatea oamenilor alungă talentele din țară. Dar asta este un imbold bun de a căuta căi noi de dezvoltare.

Reporter: Ana Fomov
Imagini: arhiva personală

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” lansează ediția a III-a a Concursului Național de Eseuri „EUGENIU COȘERIU, „un lingvist pentru secolul XXI”

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” lansează ediția a III-a a Concursului Național de Eseuri. Proiectul este parte din seria de evenimente dedicate celor 100 de ani de la nașterea lingvistului Eugeniu Coșeriu și are genericul Eugeniu Coșeriu, „un lingvist pentru secolul XXI”.

Parteneri: Facultatea de Litere a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Editura Arc, Editura Cartier, Editura Prut, Editura Știința, revista „Contrafort”, „Revista literară”, portalurile stiripozitive.eu și #diez.md.

Concursul se adresează studenților și tinerilor cercetători și se va desfășura în perioada 12 aprilie – 30 iulie 2021.

Termeni și condiții de participare:

  • Eseul trebuie să aibă 4-5 pagini și va fi redactat utilizând: fontul Times New Roman Normal, dimensiune 12, spațiere 1.5, format A4; margini: 3 cm (stânga), 2 cm (sus), 2 cm (jos), 1,5 cm (dreapta). Paginile vor fi numerotate. Pe prima pagină, sus, se va indica numele autorului, anul de studii/vârsta, afilierea, localitatea, nr. de telefon.
  • Textele vor fi trimise până pe data de 30 iulie 2021, în format electronic, la adresa: concursnationaldeeseuri.mnl@gmail.com, și tipărite pe hârtie, la adresa fizică: Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, Casa Scriitorilor, str. 31 August 1989, nr. 98, et. 2, mun. Chișinău,  MD-2004, Republica Moldova, cu specificarea Pentru Concursul Național de Eseuri.
  • Rezultatele concursului vor fi anunțate pe 31 august 2021.
  • Premiile constau din diplome de merit și seturi de cărți. Cele mai bune eseuri vor fi publicate.

Ediția de debut a Concursului Național de Eseuri (2020) a avut tema Scriitori din localitatea mea și s-a bucurat de interes din partea publicului. Pe adresa Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” au venit 107 eseuri, despre 81 de autori, scrise de elevi din Republica Moldova și România. Ediția a II-a (26 februarie-25 iunie 2021) a concursului este dedicată celor 90 de ani de la nașterea scriitorului Vladimir Beșleagă și are genericul Vladimir Beșleagă sau literatura ca umbră a suferinței.

Un ceai pentru oriCE AI

O seară romantică, o cină în sânul familie sau chiar un dialog neplăcut – toate acestea pot prinde culoare cu ajutorul unui ceai gustos din ierburi naturale. Am selectat câteva mix-uri ajustate la diverse situații care fac parte din rutina zilnică. Mix-urile au fost realizate de Ina Jeltova fondatoarea brand-ului DOMnMoraru, specializat în ceaiuri naturale după rețetă individuală, în exclusivitate pentru stiripozitive.

Ceai pentru o zi productivă

De ce avem nevoie pentru a avea o zi de lucru reușită?

Corect!

Pentru gândirea limpede, iar corpul pregătit să facă față oricărei situații stresante luăm nootropele astfel încât creierul să funcționeze ca un ceas, de exemplu, măceșe și salvie; luăm un tonic pentru sistemului nervos, de exemplu, ghimbir și bergenia și, în cele din urmă, antioxidanți care nu sunt niciodată în plus, de exemplu, păducel și coada șoarecelui. Punem păducelul și trandafirul sălbatic câte jumătate de fiecare, restul plantelor – câte una.

 Ziua va trece bine!

Ceai după o zi dificilă, deseori o zi productivă este și una foarte obositoare

De ce avem nevoie după o zi încărcată la serviciu?

Să ne calmăm și, în același timp, să sporim sistemul imunitar, care slăbește atunci când suntem stresați. Așadar, preparăm mușețel, levănțică, păducel (fructe și flori) și melisa care conține zinc și crește imunitatea, și coada șoricelului. Amestecăm ierburile în proporții egale, lingurița plină o acoperim cu paharul de apă fierbinte, așteptăm un sfert de oră și bem încet, simțind cum culorile sumbre ale zilei se evaporă.

Ceai pentru o seară caldă petrecută în sânul familiei

Luăm flori și frunze de anason, mușețel, oregano, melisă, păducel. Frumusețea acestui ceai, care calmează și se ajustează pentru o seară confortabilă înconjurată de cei dragi, este că toate ierburile de aici sunt potrivite pentru copii și nu sunt numai potrivite, ci și utile, echilibrând sistemul nervos.

Ceai care contribuie la sporirea digestiei, cu toții știm că serile în sânul familiei sunt însoțite frecvent de o cină copioasă

Un mix clasic este compus din oregano, cimbru și mentă. Adăugați niște tarhon și fenicul, care ameliorează crampele intestinale și flori de galbenele pentru a ne proteja ficatul și iată un ceai care vă va ajuta după o sărbătoare cu masa plină de bucate. Luăm ierburi într-o proporție de două părți de oregano, o de parte cimbru, două părți de mentă, câte 0,5 de tarhon și fenicul și  câteva florile de gălbenele. Preparăm ca de obicei.

Ceai pentru o întâlnire romantică

Luăm ierburi cu proprietăți de revigorare a sistemului nervos – ghimbir și bergenia și, neapărat, adăugăm plante afrodiziace, de exemplu, sunătoare. Luăm câte o parte din fiecare, adăugăm câteva flori de iasomie de grădină (lămâița) sau petale de trandafir de ceai, la discreția dumneavoastră. Iasomia este, de asemenea, considerată un afrodisiac, iar trandafirul este un reprezentat de vază pentru tot cea ce presupune romantismul. Se toarnă patru lingurițe de amestec cu două pahare de apă clocotită, se preîncălzește ibricul, se așteaptă 15-20 de minute, se bea.

Ceai util în caz că ai reușit să răcești la întâlnire

Îndată ce abia am simțit primele simptome ale unei răceli și ale oricărui virus respirator, preparăm boabe de soc negre și bucăți de ghimbir cu apă clocotită, la o rată de 50 mg de fructe de pădure uscate, 20 de grame de rădăcină proaspătă, pentru un litru de apă, și transpirăm într-o baie de apă timp de 30-40 minute.

Adăugăm câte o linguriță de flori de soc, frunze de zmeură sau mure sălbatice și a echinacee purpurie (flori și iarbă), scoateți-o de pe foc și lăsați-o încă 15-20 de minute. Acest litru trebuie băut în timpul zilei, luând câte o înghițitură la fiecare 15-20 de minute. Puteți stoarce câteva felii de lămâie și adăuga miere naturală – medicamentul își va spori proprietățile, deși fructele de soc, în calitate de agent antiviral puternic, sunt deja suficiente pentru a opune rezistență răcelii. În următoarele două zile bem încă un litru de infuzie. Dacă recomandările sunt respectate imediat, sunt mari șanse de a scăpa foarte repede de boală.

Ceai care te ajută să treci peste o discuții tensionată

În situațiile de stres procesul de oxidare celulară se intensifică, pulsul accelerează, inima funcționează în tempo mărit.

Vă pregătiți pentru o conversație dificilă?

Rețeta unei discuții de succes în acest context: păducel liniștitor (va avea grijă de inima noastră în același timp și, ca antioxidant, va funcționa), lavandă (ameliorează perfect anxietatea și tensiunea), luăm câteva plante care vor sprijini schimbul de energie în celule în condiții hipoxice – trifoi de luncă și melisă și neapărat un adaptogen ușor pentru a face față situației – pufuliță fermentată. Se toarnă și interlocutorului – nici pentru el nu este ușor!

Ceai pe care îl poți savura în singurătate, în sfârșit – în singurătate

Contribuie la propria liniște interioară și rămâi singur cu tine  – aici te va ajuta busuiocul sacru, care, potrivit hindușilor, aduce armonie și bunătate; salvia este o plantă minunată venerată de vechii indieni ca o plantă care menține echilibrul energiilor și curăță mintea umană de negativitate; și, de exemplu, floarea pasiunii, care crește nivelul serotoninei.

 Nu-ți place floarea pasiunii?

Înlocuiți-o cu sunătoare, întâlnită frecvent în zona noastră, recunoscută de oamenii de știință ca un antidepresiv excelent. Se amestecă în părți egale.

Noi preparăm.

Noi bem.

 Simțim că suntem cufundați în Zen.

Ceai pentru o noapte liniștită

Salut, ierburi sedative, atât de dragi inimii, celor care suferă de insomnie!

Ce avem în arsenalul nostru?

 Păducel roșu-sângeriu, crețușcă, sunătoare, valeriană, bujor care se sustrage. Nu promit că va fi gustos – valeriana este pentru un mare fan, iar sunătoarea este și amară, dar dacă trebuie să dormim, atunci nu ne putem lipsi de aceste ierburi. Toate în proporții egale, numai păducelul poate fi mai mult. Nu aveți crețușcă – luați melisă sau iarba mâței. Nu este un sedativ, dar sigur calmează. Vise plăcute.

Ceai pentru o noapte neliniștită

Ne revigorăm cu adaptogeni (în această situație, puteți renunța la cei mai slabi în favoarea celor clasici), de exemplu, viță de vie, magnolie chinezească sau rădăcină de coroana regelui sau ginseng.

Luăm vitamine fructe și ierburi – măceșe și urzică. Luăm cardio-protectoare; inima trebuie protejată, ceea ce înseamnă că păducelul și astragalul vor fi utile aici. Câte două părți de trandafir sălbatic și urzică, restul ierburilor luăm câte o parte, și bem.

Prin mâinele ei se naște frumosul

INTERVIU cu Virgina Sîrbu, tânăra care confecționează cercei din argilă polimerică

Virginia Sîrbu are 26 de ani și este originară din Mileștii Mici. Din vara anului trecut și-a descoperit  pasiunea față de confecționarea bijuteriilor handmade pentru femei. Cu toate că are în spate facultatea de Limbi și Literaturi Străine aceasta a înțeles că activitatea care este cea mai aproape de suflet rămâne a fi confecționarea cerceilor din argilă polimerică. Așadar tânăra a reușit să transforme acest hobby într-o mică afacere.

Cum a apărut această dorință și pasiune pentru a crea anume cercei?

Pasiunea pentru a crea o am de mic copil. Sunt o fire creativă și mereu caut să îmi ocup timpul liber. De ce anume cercei? Pentru că este un accesoriu îndrăgit de multe femei, care scoate în evidență feminitatea și frumusețea.

De ce ați ales să confecționați bijuterii  din argilă polimerică?

Totul a venit pe parcurs. Mai întâi de toate am procurat argilă pentru probă și am îndrăgit atât procesul cât și ceea ce ieșea. Am ales să creez bijuterii din argilă polimerică pentru că argila este un articol după buzunarul fiecăruia și reușești să creez destul de multe piese dintr-o singură bucată.

Cât de complicat a fost la început să lucrați cu acest tip de material?

La început am întâlnit câteva provocări, ca de exemplu coacerea în rolă fără să ard bijuteriile sau întinderea acestuia.

Povestiți-ne despre prima experiență…

Prima pereche de cercei a fost una de culoare verde cu print. A fost prima încercare și am avut de lucrat mult la ei, dar spre final am obținut ceea ce-mi doream.

Cum au apărut primele comenzi și primii cumpărători?

Primii cumpărători au fost chiar din satul meu de baștină. Eu publicasem primele modele pe rețelele de socializare, după care au apărut și clienții.

Cât de mult mediul online ajută la promovarea produselor?

Cred că mediul online acum ajută mult la promovarea produselor și la lărgirea numărului de clienți! O zic din propria experiență. Datorită rețelelor de socializare produsul meu a reușit să fie văzut și vândut. Astfel am reușit să-mi dezvolt mica mea afacere.

În ce constă întreg procesul de muncă?

Procesul de muncă este unul pe alocuri anevoios, dar în mare parte destul de plăcut. Dacă iubești ceea ce faci îți va plăcea și rezultatul. Prima etapă este încălzirea argilei în palme și mixarea culorilor pentru a obține nuanța dorită. După care urmează întinderea argilei sub formă de fășie. Apoi cu diferite forme tăiem piesele bijuteriilor și le dăm la cuptor. După coacere piesele se șlefuiesc, se clătesc în apă, după care se asamblează.

Care etapă este cea mai complicată și necesită multă atenție?

Toate etapele sunt importante, dar cel mai mult este nevoie de atras atenția la cea de conecționare cu ajutorul cuptorului, pentru că o minută în plus poate duce la arderea materialului.

Ce tehnici de lucru folosiți cel mai des?

Cel mai popular model este cel cu marmură. De aceea mai des folosesc formele de tăiat și mixare a culorilor. Dar nu este o metodă anumită.

Cât timp vă i-a confecționarea unor perechi de cercei?

În dependență de complexitate. Dar de obicei fac mai multe perechi și îmi ia în jur de o oră jumătate sau două.

Înainte de a purcede la muncă realizați anumite schițe pentru viitoarele modele, sau totul vine de la sine în momentul creării?

Totul depinde de preferința clientului. Toate schițele le am în minte sau mă inspir de pe Pinterest.

Cât de mult vă stimulează procesul creativ părerile celor din jur?

Pentru mine contează părerea clienților, dar în general îmi place ceea ce fac și nu țin cont de părerea altora referitor la acest hobby.

Ce sfaturi le-ați oferi celor care decid să confecționeze diferite lucrări manuale din argilă polimerică?

 Primul sfat ar fi să aleagă cu grijă argila, pentru că argila mai moale nu garantează un rezultat pe măsura așteptărilor. E bine să aibă toate instrumentele curățate și locul de muncă curat. Un alt sfat ar fi să aibă culori de bază pentru a putea crea nuanțe noi. Și desigur multă imaginație, răbdare și rezultate pe măsura așteptărilor.

Iuliana Gonța, stagiară

Buchete din trandafiri comestibili sau cum un cuplu a înființat o afacere dulce

Lia și Igor Savciuc sunt un cuplu care din pasiunea pentru ciocolată, dar și pentru aspectul estetic al lucrurilor, au inițiat, cu puțin timp în urmă, propria afacere „dulce”. Tinerii creează buchete florale, și nu oarecare, dar din ciocolată. Despre cum a apărut această idee inedită, ce provocări au întâlnit la început de cale, dar și cât de provocatoare a fost lansarea pe piața din Republica Moldova, aflați în acest interviu.

– Ce este „CiocoLove”?
– „CiocoLove” este locul unde ciocolata prinde formă de flori, iar noi le amenajăm în buchețele stilate, deosebite și personalizate.

– Cum a apărut ideea de a crea buchete florale din ciocolată?
– De fapt, la baza ideii stau 2 piloni:
1) dragostea nemărginită pentru ciocolată;
2) problema unor floriști care nu prea au simț estetic. De câteva ori am primit buchete cu niște flori minunate, dar ambalate atât de aiurea, și această durere mă tenta să fac ceva cu asta.
Și pentru că florile și ciocolata mereu au fost simboluri ale iubirii, de unde și vine expresia din limba rusă „шоколадно букетный период”, am decis să dăm o formă fizică acestei expresii.

– Cum a fost începutul afacerii și ce provocări ați întâmpinat?
– Orice început e frumos și ușor dacă vii cu o idee nouă pe piață și țintești momentul potrivit. Activitatea am început-o în luna februarie și dacă există cea mai potrivită zi să primești un buchet din ciocolată – aceasta e ziua îndrăgostiților. În ceea ce ține de momente organizatorice, fiscalitate, reclame, crearea site-ului, tot nu a fost greu pentru că avem deja experiență.

– Care este cea mai dificilă parte în crearea florilor din ciocolată?
– Ciocolata e destul de pretențioasă – nu acceptă greșelile. Există temperaturi super stricte pe care trebuie să le respecți (chiar dacă vorbim de un singur grad în plus sau în minus, asta face diferența). Și acesta ar fi unicul lucru dificil, în rest totul e o adevărată plăcere.

– Dintre toate alternativele posibile, de ce ați ales anume ciocolata în calitate de materie primă?
– Pentru că rar găsești pe piața din RM produse din ciocolată și chiar ciocolată BUNĂ, mai des observi un fel de „plastilină” cu aromă de cacao. În același timp, un alt motiv care a contat pentru noi este simbolistica ciocolatei, ce înseamnă pasiune și iubire. Și un al treilea motiv ar fi că ciocolata de calitate e cea mai bună și sănătoasă alternativă a dulcelui consumat, aceasta chiar are foarte multe beneficii.

– Păstrarea și transportarea acestor buchete la sigur necesită o abordare mai deosebită. Care este aceasta?
– De fapt, în procesul de lucru cu ciocolată există multe rigori, după, însă, nu e chiar atât de rău.
Buchetele noastre pot fi liber păstrate la temperatura camerei – până la 30 de zile, sugerăm să fie ferite de razele solare, pentru că i se schimbă un pic textura, în rest pot sta liber timp de o lună și să fie savurate la o cafeluță, fără a fi nevoie să ascunzi buchetul la frigider.

– Cum a fost lansarea pe piața din Moldova? Cât de deschiși sunt oamenii să procure un buchet de ciocolată?
– Ne-am lansat brusc, rapid și cu muuuuulte muuuulte cereri. Tare mult a contat alegerea perioadei potrivite, în rest moldovenii noștri iubesc frumosul și mereu sunt tentați de ceva nou. Chiar dacă suntem de relativ puțin timp pe piață – deja avem clienți fideli, deoarece cu un asemenea buchețel poți merge și la o petrecere, și la o nuntă, și la o zi de naștere, și să feliciți colegii de birou – pentru că NICIODATĂ NU-I PREA MULTĂ CIOCOLATĂ.

Reporter: Ana Fomov

TOMM REVIEWS, despre gustul autentic turcesc de la „Urfa Kebap House”

Tomm Blănaru postează pe blogul „TOMM REVIEWS” diferite recenzii a mai multor localuri din Republica Moldova, și nu doar, de asemenea împărtășește cu cititorii săi și propriile încercări culinare. În acest material, publicat pe Facebook, Tomm a scris despre experiența sa la localul „Urfa Kebap House”.

Era sâmbătă, stăteam acasă și mă gândeam în ce local să mă duc. Doream să gust ceva nou, autentic, oriental. Mi-am amintit că mai mulți cunoscuți mi-au recomandat să vizitez localul Urfa Kebap House. Cică acolo se gătește mâncare tradițională turcească, iar chef-ul este la fel turc. Cafeneaua se află pe strada Muncești 86, o locație foarte incomodă, însă odată ce decid să vizitez un loc, nu mai renunț.

Prima impresie despre Urfa Kebap House: localul arată ca o „badâgă”, cum se spune la noi. Cafeneaua este foarte micuță, am numărat 6 mese. Cu toate acestea, spațiul limitat a fost folosit foarte rațional de către proprietar, care de altfel m-a întâlnit la intrare și m-a deservit. Ador asemenea afaceri de familie, este o altă abordare față de oaspete, iar totul este făcut cu suflet. Majoritatea oaspeților pe care i-am văzut sunt turci, însă au intrat și câțiva localnici. În meniu sunt doar specialități din bucătăria turcească. Prețurile sunt accesibile.

Iată câteva poziții din meniu:

Mercimek ciorbasi (supă de linte) – (35 MDL, 300 gr.);

Patlican Kebab (carne tocată de vită și miel, vânătă, salată și bulgur) – (95 MDL, 250 gr.);

Iskender (carne de vită, pesmeți, iaurt, sos de roșii, salată) – (110 MDL, 250 gr.);

Kebab de pui (45 MDL, 350 gr.);

Karișik Pide (carne de vită, legume, cașcaval) – (80 MDL, 300 gr.);

Ca în cele mai bune tradiții ale ospitalității turcești, patronul localului Omer mi-a propus ceai. Apropo, ceaiul este din partea casei pentru toți. Am băut 3 cești, Omer a mai insistat să îmi toarne, însă nu am mai putut.

Localul este foarte micuț, însă se simte o atmosferă caldă, o atmosferă de familie. Mâncarea vine destul de repede, în 5 minute a ajuns deja pe masă prima poziție comandată.

Kelle Paca Ciorbasi (50 MDL, 300 ml.)

Am comandat ciorba la recomandarea lui Omer și nu am dat greș. Ciorba de vită se servește cu un fel de mujdei, ardei iuți, lămâie proaspătă, ceapă crudă și condimente (mintă, oregano și chili). Kelle Paca Ciorbasi seamănă cu ciorba de burtă românească, doar că e puțin mai acră. Supa este foarte sățioasă! În principiu puteam să mă opresc aici, însă nu pot face review dintr-o singură poziție. Dacă ajungeți pe aici, comandați Kelle Paca Ciorbasi fără a sta mult pe gânduri.

Kavurmali Pide (90 MDL, 300 gr.)

Pide sau cum mai este numită pizza turcească este în formă de bărcuță (seamănă vizual cu хачапури по-аджарски). Umplutura clasică este cu carne tocată și cu legume, însă eu am comandat pide cu carne tocată de vită și cașcaval. Foarte mult cașcaval mozzarella și cărniță. Gustos, însă puțin uscat. Aș adăuga niște roșii ceva, însă e doar gustul meu.

Alinazik (110 MDL, 300 gr.)

În farfurie avem carne de vită, vânătă, roșie, ardei copți și iaurt. Tare bun! Carnea avea miros de fum pe care îl ador. Cred că ketchup-ul de pe carne a fost de prisos, în rest perfect! Vânăta coaptă s-a pupat de minune cu iaurtul. Un dish pentru care merită de revenit aici.

Baclava (45 MDL – 3 bucăți)

Baclavaua este unul din deserturile mele preferate. Nu ratez niciodată șansa să mă delectez cu acest deliciu turcesc. Apropo, rețeta de baclava turcească este una foarte veche și vine încă din imperiul Otoman. Este un desert autentic, însiropat și delicios. Din câte am înțeles baclavaua nu este făcută la Urfa, însă e procurată de la un turc care o gătește la Chișinău. Tare bun!

La final am făcut cunoștință cu patronul localului Omer și cu bucătarul Mehmed. Doi oameni foarte modești și cumsecade. Nu uitați mereu să mulțumiți bucătarului dacă v-a plăcut mâncarea. Cu siguranță mai revin aici! Teșekkur!

**********

Textul îi aparține lui Tomm Blănaru, food blogerul care postează recenzii despre mai multe localuri din Republica Moldova, și nu numai. Tomm spune că nu se poziționează ca un expert culinar sau un critic de restaurante: „Sunt un simplu oaspete al restaurantelor, la fel, ca și toți cititorii mei, care sunt niște persoane în căutare continuă de noi senzații gustative! Sper că experiențele pe care le am în diverse localuri vor prinde bine și altor oameni cărora le place să mănânce gustos și să descopere locuri noi”, spune Tomm pe blogul său – TOMM REVIEWS.

Daria Rusu, tânără pictoriță și ilustrator: „Creez universul meu prin artă”

Daria Rusu la ai săi 26 de ani este pasionată de arta vizuală și trăiește fiecare zi alături de pensule și culori. Ea iubește să așterne pe foaie amintiri din copilărie, momente din povești și personaje din propria imaginație. Daria spune că prin pictură își creează propriul univers.

Daria Rusu – Origini

Sunt din raionul Dondușeni, satul Rediul-Mare. După gimnaziu am plecat să învăț la Colegiul Tehnologic din Chișinău la specialitatea Tehnolog pe încălțăminte. Absolvind am lucrat un an în domeniu, dar am înțeles că nu este direcția în care aș vrea să mă dezvolt, apoi am mers să fac Facultatea de Jurnalism. A fost o alegere spontană, nu am mai activat în domeniul jurnalismului, dar sunt recunoscătoare pentru abilitățile obținute. După facultate am înțeles că totuși vreau să  mă ocup cu pictura. Iar odată cu venirea pandemiei am avut mult timp să experimentez, să mă descopăr, să mă regăsesc și să înțeleg că pictura a fost parte din mine încă din copilărie.

De unde își ia începutul dragostea față de pictură?

Nu am studii în domeniul picturii, dar interesul față de artă a fost mereu. E ceva cu care m-am născut. Nu l-aș numi talent, căci acesta se dezvoltă pe parcurs. De mică eram foarte străduitoare la lecțiile de artă plastică, iar acasă desenam inspirându-mă din desene animate, din jocuri de masă și din imaginile din cărți. Spre finele gimnaziului eu desenam tot mai rar, mai mult mă pasiona atunci cântecul.

Cum ai revenit la artă după câțiva ani de pauză?

Sora mea mai mare mereu îmi spună să pictez, căci mi se primește bine. La acel moment eu desenam rar, poate făceam o lucrare în an. Apoi ea mi-a dat în dar un set de pictură, cu pensule, culori, stativ. De aici s-a început totul. Sora mi-a dat un impuls. Al doilea impuls a fost de la un prieten, care m-a rugat să fac un portret. Când eram mică eu copiam portrete, dar acesta a fost primul în culori. După aceasta oamenii au început singuri să mă contacteze și să dea comandă de portrete. În total vreo jumătate de an m-am ocupat doar cu ele. După aceasta am început să experimentez, să încerc diferite stiluri, să lucrez cu compoziția, să antrenez spiritul de observație, simțul estetic.

Care este sursa ta de inspirație?

Mă inspir din spiritul meu de observație, el mă ajută foarte mult. Cred că spiritul de observație este necesar, în special, pictorilor. Eu de mică eram foarte atentă. Îmi plăcea să văd cum merge cineva pe stradă, cum se mișcă corpul, cum se dau copiii cu săniuța, cum se schimbă mimica feței. Aceste lucruri mă ajută când pictez. Astfel, eu pot lua idei din capul meu, din memorie. De asemenea, mă inspir de la ilustratori, din cărți, de la pictori și deja înțeleg cu ce rezonez mai mult.

Ce loc ocupă cărțile în viața ta?

Vreau să recunosc că până în clasa 9-a eu nu am citit cărți. Când eram mică răsfoiam cărțile doar pentru imagini, preferam desenele animate. Mă captiva subiectul lor, acțiunea, culorile, personajele. Iar prima carte citită integral am ales-o o oră de vreme din o librărie din Rusia. Acum citesc o carte de povești, tradusă în limba rusă, Тонкий меч de Frida Nilsson. În povești îmi place cum autorul descrie detaliile, atmosfera, creează lumi prin cuvinte.  Simt că de parcă trăiesc din nou copilăria citind cărțile de povești.

„Trăiesc din nou copilăria citind cărțile de povești”

Cum a apărut ideea să creezi propriile personaje de poveste?

Am înțeles că eu sunt despre poveste și vreau să creez povești. Când am o idee, fac schița, personajul și scriu povestioara. Am creat o poveste cu un ursuleț, care iubește tare mult mierea. Mama sa ascunde mierea pe rafturi înalte, ca ursulețul să nu ajungă la ea. Mama vrea să îl hrănească și cu legume, fructe, nu numai dulciuri. Și mă gândeam că o astfel de poveste ar fi interesantă când educi copiii să nu consume doar dulciuri, ci să aibă o alimentație echilibrată.

„Eu sunt despre poveste și vreau să creez povești”

De ce ai decis să treci de la pictatul pe foaie la pensula digitală?

Am făcut această trecere ca o adaptare naturală la cerințele timpului în care trăim. Înțelegeam că o să am mai multe comenzi, dacă trec pe platforma digitală. Plus la asta există o mai mare libertate acolo. Pot șterge de mai multe ori, pot face corectări, iar dacă ceva nu îmi place după ce am finalizat lucrarea, cu ușurință pot modifica. Mai mult ca atât, eu pot să merg în parc  și să lucrez de acolo. Totuși desenul digital îți permite să fii flexibil și îți oferă multe oportunități noi de dezvoltare, inclusiv financiară. Am înțeles că nu trebuie să stau pe loc, ci să mă adaptez tendințelor actuale.

Cum ai ajuns să îți descoperi Eu-l interior?

Sunt diferite căi de a te găsi pe tine. Atunci când te simți pierdut și nu știi ce vreai, trebuie să te asculți pe tine. Atunci când ești pe această cale, nu poți să eviți momentul când activitatea ta o să te găsească. Pe mine m-au ajutat mult yoga și meditația. Când găsești liniștea în interior, este mai ușor să auzi ce îți șoptește eul tău adevărat. Trebuie să experimentezi, să nu își fie frică să te încerci în diferite domenii și atunci cu siguranță ce-i al tău se va descoperi. Trebuie să te asculți pe tine și să nu lași vocile străine să te stopeze. Niciodată nu e  târziu să trăiești, să simți, să te deschizi lumii.

Ce planuri ai pe viitor?

Mă simt și pictor, și ilustator. Am senzația că o să ajung să public câteva povești ilustrate de mine. Vreau să creez un stil al meu unic.  Iar în viitorul apropiat am în plan să printez ilustrațiile mele și să fac o expoziție. Vreau să le fac în format mare, ca să ai senzația că ilustrația te privește și transmite o stare.

„Ilustrația te privește și transmite o stare”

Blitz:

Acuarelă sau pensulă digitală? La moment e pensulă digitală.

Dimineața sau seara? Eu vreau dimineața, dar se primește seara. Vreau să fiu matinală, dar nu sunt.

Munți sau mare? Munți.

Punct sau virgulă? Virgulă.

Vin sau cafea? Vin.

A putea zbura sau a citi gândurile? A putea zbura.

Anastasia Suveică, stagiară

Irina Petrachi: Pictura este reflecția eului meu în tablouri

După cum spunea Renato Gutusso : „Pictorul este un filosof, dar filozofia sa este pictura”. Așadar ne propunem să descoperim „ filozofia” Irinei Petrachi, tânăra de 21 de ani a cărei pasiune este pictura. Cu toate că e studentă în anul III la Academia de Studii Economice a Moldovei, specialitatea „Servicii Hoteliere, Turism și Agrement”, aceasta ne-a mărturisit că dragostea sa pentru artă a apărut odată cu ea. De asemeneatânăra spune că arta nu e o specialitate care trebuie grăbită, ci din contra are nevoie de timp, inspirație și multe emoții.

De unde a apărut pasiunea față de pictură?

Pasiunea pentru pictură o aveam de mic copil, ba mai mult pot spune că pasiunea pentru artă a apărut odată cu mine.

Care sunt sursele de inspirație pentru tablourile tale?

Găsesc inspirație în tot ce mă înconjoară, dar cel mai des mă inspiră oamenii prin faptele și istoriile sale de succes. De asemenea sunt influențată și de timpul de afară, de natură cât și de ambianța în care mă aflu.

După absolvirea liceului teoretic cu profil de arte„Elena Alistar” ai urmat specialitatea „Servicii Hoteliere, Turism și Agrement”,de ce totuși nu ai optat pentru o facultate de arte plastice?

Am urmat și urmez în continuare Servicii Hoteliere, Turism și Agrement pentru că îmi este interesant acest domeniu. Am încercat anul trecut să aplic la Academia de Arte din Moldova, de la început totul a fost bine, până și examenul de trecere l-am susținut pe nouă. Totul a fost super până într-un moment, ca să fiu admisă la buget mi s-a propus să trec la o altă specialitate (tapiserie), eu însă de la început am aplicat pentru design graphic.Am fost de acord, iar după trei luni am plecat. Cam așa a fost cu domeniul picturii în incinta Universității.

Ai momente în care nu îți iese lucrarea așa cum ți-ai fi imaginat? Dacă da, cum treci peste astfel de situații?

Sigur că nu mereu îmi reușesc lucrările așa cum îmi doresc, în cel mai rău caz le rup și o iau de la început. De cele mai multe ori însă las lucrarea deoparte și o continui din nou când am inspirație. Sunt de părerea că arta nu e specialitatea care trebuie grăbită.

Care stil de pictură este mai aproape de tine și ce tehnici folosești atunci când pictezi un tablou?

Nu am un stil pe care să-l iubesc mai mult, îmi place să combin mai multe, pictez așa cum simt, nu mă conduc după vreo instrucțiune anume. Așadar nu mă specializez într-un anumit stil, lucrez atât cu creioane colorate, acorelă, pastel, acril cât și ulei, dar îmi place și să combin unele elemente cum ar fi acorelă cu creioane colorate, sau pastel cu creioane colorate.

Povestește-ne despre experiența ta de a preda desenul copiilor.

În anul 2018 am început să frecventez orele de desen la Feruza (prietena și profesoara mea de pictură), după jumătate de an am primit oferta să predau copiilor desenul, aveam grupuri de 8-12 persoane, îi învățam ce știam eu, ce am aflat nou. Anul trecut, până la carantina, organizam ore particulare de desen,acum deja nu mai am așa ocazie.

Ai participat la câteva expoziții de pictură, cât de mult acestea ajută și motivează un pictor în devenire?

Am avut ocazia de a participa la trei expoziții, a fost o experiență de ne uitat, primești o plăcere ne mai văzută atunci când observi uimire și apreciere în ochii privitorului. Asta de fapt inspiră și te motivează să creezi în continuare și să nu renunți.

Ce reprezintă pentru tine pictura?

Pictura este reflecția eului meu în tablouri.

Crezi că pictura și arta în sine sunt destul de apreciate în Republica Moldova?

În Republica Moldova nu este apreciată pictura la potențialul său maxim. Din păcate în oameni nu a fost și nu este cultivată cultura frumosului, din acest considerent ei nu realizează și nu apreciază pe deplin munca unui om de artă.

Ce sfaturi le-ai oferi tinerilor care sunt la început de cale fiind pasionați de pictură?

Să nu le fie frică să experimenteze, să încerce diverse stiluri, tehnicii, diverse unelte și să nu creadă că din prima o să reușească să ajungă la nivelul dorit, doar treptat și cu pasiune își vor atinge visul.

Iuliana Gonța, stagiară

Medicină, sport și dans…

Nicoleta Bodrug este tânăra de 25 de ani, originară din satul Hârcești, care pe lângă faptul că studiază la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” este pasionată de sport și dans. Tânăra reușește să facă față studiilor, jobului de asistentă medicală, și să frecventeze zilnic antrenamentele și nu este gata să renunțe la nici o activitate. Nicoleta susține că succesul constă în planificarea corectă a timpului.

De trei ani și jumătate Nicoleta se ocupă cu armwrestlingul sau lupta de brațe. Pasiunea și dragostea față de armwrestling a început în momentul în care aceasta a observat, în sala de antrenament, doi sportivi care îndeplineau exerciții specifice tipului de sport.

„Într-un colț la masă se antrenau niște sportivi, făceau exerciții specifice pentru armwrestling. Acest lucru m-a atras ca un magnet, respectiv am încercat și chiar mi-a plăcut”.

Pe lângă lupta de brațe, aceasta mai practică și arbitrajul, fiind cea mai tânără arbitră din arena națională și internațională. În anul 2018 a avut ocazia să participe la Campionatul Internațional Moldova Open 2, ediția pentru bărbați. Nicoleta spune că acest campionat a fost un adevărat spectacol al celor mai musculoși titani ai armwrestligului.

„A fost un moment în care au luat naștere mai multe senzații intense: fiori, temeri, neîncredere, îți tremură vocea, genunchii, parcă ai avea țurțuri de gheață de-a lungul coloanei vertebrale, circulația sângelui se intensifică și tensiunea crește, respirația devine greoaie. A fost unul dintre cadourile frumoase pe care putea să-mi le ofere viața, să am mare ocazie și oportunitate să devin arbitră națională”.

Aceasta a fost prima însă nu și ultima experiență a Nicoletei Bodrug. După acest turneu a urmat arbitrajul Campionatului Național de Skandenberg din România, Campionatul Național de armwrestling din Bulgaria, concursul de armwrestling în cadrul Inspectoratului General al Poliției, Campionatul European cât și altele.

După toate aceste experiențe unice și inedite tânăra declară că datorită lor a pus stăpânire pe minte și senzații, a devenit mai sigură pe sine și încrezută, chiar dacă arbitrează bărbați.

„La prima vedere mi s-a părut destul de ușor să fii în postură de arbitru, dar nu e atât de simplu pe cât pare. Această activitate presupune nu doar talent, dar și foarte multă muncă, tărie de fier și este foarte important să ții piept la toate impedimentele”.

Chiar dacă Nicoleta susține că arbitrajul în armwrestling a devenit cea mai mare pasiune și parte din viața ei, aceasta a început să se ocupe și cu luptele libere,jiu- jitsu brazilian. Tip de sport care se bazează pe lupta la sol și care prin utilizarea tehnicilor de articulare îl forțează pe oponent să cedeze și să renunțe la luptă. Nicoleta mărturisește că datorită acestor tipuri de sport a devenit mai curajoasă și plină de ambiție. A învățat să treacă cu ușurință peste orice obstacol care apare în viață și niciodată nu a regretat de alegerile pe care le-a făcut.

Pentru a se elibera de energia negativă și pentru a petrece timpul liber îmbinând utilul cu plăcutul Nicoleta se ocupă și cu dansurile latine, bachata, salsa și kizomba. Acestea o ajută să-și mențină feminitatea, să descopere oameni noi, să se încarce cu senzații și emoții pozitive.

Pe lângă toate aceste activități în care Nicoleta Bodrug depune suflet și timp, cea de bază rămâne însă legată de domeniul medicinei.

Până în momentul de față aceasta susține că nu este gata să renunțe la nici o activitate, tocmai din acest motiv se străduiește să le îmbine și să se dedice în totalmente. Pentru a le reuși, tânăra spune că este important să-ți stabilești o agendă și să planifici timpul. De asemenea să depui suflet și să te ocupi într-adevăr cu lucrurile care îți plac.

Iuliana Gonța, stagiară

Maria Crygun, fata cu carnetele: „Carnetul e un fel de persoană, un prieten…”

Maria Crygun, originară din Chișinău, a studiat Chimie și Tehnologie Chimică, iar acum confecționează carnete, pe care le numește prieteni.

„Totul se ramifică până la o sintaxă anume, ne-am  născut, am crescut și am ajuns unde suntem”

Copilăria a decurs tulbure, țin minte bine anii 90, mama lucra, iar bunica avea grijă de noi. Pentru mine bunica e un om care a pus multe în mine și în ceea cu ce mă ocup eu, dumneaei lucrează la Academia de Muzică și Arte. Câteva veri la rând aveam plăcerea să stau acolo, mai ales că lângă era biblioteca pentru copii „Ion Creangă”. Îmi plăcea foarte mult să stau anume în bibliotecă. Pentru mine copilăria se asociază cu rafturi cu multe cărți, deși din toată perioada, timpul petrecut la bunica era un procent minuscul.

Bunica îmi dădea libertate să mă ocup cu ceea ce îmi doream”

De ce ai mers să studiezi la facultatea de chimie?

Am ales Chimia dintr-un motiv banal, fiindcă am dat BAC-ul la chimie, dar nu regret că am făcut acestă alegere. Și cum a spus un prieten de la facultate: „Îmi pace să văd lumea cu ochii chimistului”. Aceasta mă ajută mult în ceea ce fac acum și la un moment dat am înțeles că trăiesc cu asta. Îmi place să descompun, să combin, să experimentez.

„Îmi pace să văd lumea cu ochii chimistului

Primul carnet…

A fost spontan. S-a întors o prietenă din Grecia și mi-a adus cadou un carnet făcut handmade. La acel moment eram în căutare de nișa mea și eram deja gata să mă lansez pe piață cu felicitări, dar atunci încă nu era larg răspândită ideea cu carduri făcute one-of-a-kind. Și eu înțelegeam că dacă aleg să fac felicitări, atunci felicitarea va trebui să fie pictată fix în fix ca multe altele. Iar carnetul era o provocare și mi-a reușit. Cât de șchiop nu ar fi primul meu carnet, eu îl am și e o amintire de la ce am început.

Pictura…

Când eram în clasele primare am început cu fratele să frecventăm niște cursuri extrașcolare de pictură la ARTICO, lecțiile erau o dată pe săptămână. Acolo aveam o profesoară, înaltă, slăbuță, cu un  păr lung bond, imaginea asta s-a imprimat în amintirea mea. Ea mi-a arătat atunci câteva tehnici cum aș putea picta. Apoi am mers câțiva ani la o altă bunică de a mea, care este pictoriță, și tot îmi arăta diferite tehnici. După aceasta am avut o perioadă în care nu am pictat. Deci am început să pictez ceva timp în urmă pe coperta carnetelor. La una din tehnicile de confecționare a carnetului foloseam pânza de pictat și așa am câteva carnete cu coperta pictată în ulei. Acum nu pot să spun că pictez.

O rețetă a carnetelor…

Îi pictură, sculptură, modelare, un pic de inginerie, totul la un loc. Nu-i unica din ceea ce oamenii s-au deprins să audă. Diferă de alte sfere de artă, pentru că eu încerc să combin. Dacă să iai bookbinding-ul, atunci iai modelarea, sculptura, pictura și multe altele, combini, amesteci într-un ulcior mare și scoți un carnet. Îi o conglomerație de așa numita artă.

O istorie din spatele carnetelor…

Am multe istorii. Când am ajuns să fac carnete la comandă, am observat că oamenii de la idei banale ajung la idei sofisticate. Istoria aceasta este cea mai personală pentru mine. Am făcut un carnet pentru medic. Atunci am fost expusă propriului eu, nu am avut nici un punct de tangență de la care să pornesc. Era un carnet A4 mare, pictat cu acril pe el. M-am gândit cam ce aș putea să fac. Am luat fundal negru, după aia am desenat un șarpe și l-am reflectat pe partea opusă, astfel că era parcă în oglindă. Apoi, când m-am întâlnit să dau carnetul, la un moment dat înțeleg că șarpele este simbolul medicilor. Atât de banal, dar ce drum am parcurs, câte obstacole, ca să înțeleg că ideea era deja în interiorul meu.

Cât durează să faci un carnet?

În dependență de design, un carnet îmi ia câteva zile până la câteva săptămâni. Cel mai greu este procesul de uscare, care ocupă foarte mult timp. O provocare pentru mine a fost să fac un carnet în 24 de ore.

Poate fi considerat carnetul un obiect de artă?

Sunt oameni care văd carnetele ca art-obiecte. Eu încerc să mă deprind cu ideea asta, îmi pare interesantă, dar totuși carnetul e o chestie în care scrii, îl folosești. Eu nu m-am gândit când am început să fac copertele așa mai speciale, că un carnet va fi folosit ca decor, art-obiect. Asta a venit din perspectiva oamenilor.

Carnetele sunt prieteni…

Da, de ce nu? Majoritatea oamenilor la un moment dat au avut o agendă, ceea ce ar însemna că ajungi să încredințezi gândurile foii. Când eram copilă aveam așa agendă și scriam lucruri care vroiam să rămâne pentru mine. Vreau să rămână ideea asta. Carnetul e un prieten care va ține secretele, poți să fii sigur că el e de partea ta. Carnetul e un fel de persoană, un prieten, căruia poți să îi spui orice și el nu îți va da nici o notă, nu te va judeca. El rămâne mereu deschis, fidel anume ție. Păcat că nu are mâini și picioare și în caz că se pierde să strige ALERTĂ.

„Carnetul e un fel de persoană, un prieten, căruia poți să îi spui orice și el nu îți va da nici o notă, nu te va judeca”

De unde vine inspirația ta?

Cărți, muzică, artă, fashion, filme, jocuri, cărți, natură, dacă vine vorba de forme. În linii generale, muzica ar fi pe locul întâi, fiindcă ascult muzică și mereu port căștile cu mine. Filmele, arta vizuală e pe locul doi. Dar o sursă de inspirație este și restaurarea, care este un lucru minuțios și este o provocare pentru mine. Aș vrea să ajung la Arhiva Națională, căci știu că au o mulțime de cărți foarte vechi și aș vrea să văd cum ei se ocupă cu restaurarea articolelor din celuloză.

Cât de departe au ajuns carnetele tale?

Carnetele au ajuns în România, Ucraina, Ungaria, Polonia, Olanda, Germania, Rusia, Marea Britanie, America. Inițial când am început să fac carnete nu știam că există un flux artistic în Chișinău. Atunci, aveam o prietenă care mi-a arătat cum aș putea să vând carnetele și evident că primele carnete au plecat peste hotare. În America, la un moment dat, erau cele mai multe carnete vândute. Dar, după începutul pandemiei, au început să mă descopere oamenii din Moldova. Și acum numărul carnetelor vândute aici prevalează.

Ce este libertatea pentru tine?

În primul rând timp, să nu existe limite în timp. Să nu depinzi de ore, să te pierzi în zile și săptămâni, să nu știi ce dată e, să te sune să te felicite cu ziua de naștere, dar tu să te gândești că ea încă nu a venit. Să nu simt timpul. Asta e libertatea.

Dacă te-ai întoarce la ai tăi 18 ani…

Aș fi dorit să mă întorc în timp, la ai mei 18 ani, să fiu eu, dar cu mințile de acum, de 23 de ani. Dar puțin ce aș schimba, căci totul s-a întâmplat la timpul potrivit. Aș vrea să pot să mă întorc la 18 ani, dar cu abilitățile și ideile de acum, ca să pot începe mai devreme să mă ocup cu ceea ce îmi place. Unicul sfat care mi l-aș da – să nu dau așa multă atenție la ceea ce spun oamenii.

Blitz:

Munți sau mare? Muntenegru, unde sunt și munți, și mare.

Ceai sau cafea? Cafea.

Alb sau negru? Curcubeu.

Punct sau virgulă? Punct.

Vers sau proză? Proză.

Soare sau lună? Lună.

A iubi sau a fi iubit? Iubirea propriu-zisă.

Anastasia Suveică, stagiară