11.6 C
Chișinău
marți, noiembrie 11, 2025

Am încercat și am avut succes!

Sofia Gribincea și pasiunea acesteia față de pian

Sofia Gribincea are 10 ani și este elevă în clasa III-a. Timp de patru ani fetița și-a găsit refugiul în muzică, iar cei mai buni prieteni ai săi au devenit pianina și partiturile. Grație talentului și auzului său muzical, aceasta a fost admisă la școala de Arte „Alexei Stârcea”, unde frecventează clasa de pian, care include ore de Solfegiu și Cor.

Plină de ambiție, inteligență și curaj, Sofia zilnic îmbină mai multe activități și se stăruie să depună suflet în tot ceia ce face. Pe lângă faptul că este elevă la școala generală „Pas cu Pas”, se ocupă cu dansurile în stil Hip Hop, totuși pasiunea cea mai mare rămâne a fi PIANUL. Dragostea față de artă și muzică s-a „născut” în sufletul Sofiei, datorită mamei sale.

„Pasiunea mea față de pian a început pe când aveam vârsta de 6 ani. Mama a fost curioasă să afle dacă eu și sora mea mai mică, Amelia avem auz muzical și dacă vom fi atrase de muzică. Așadar ne-a propus să mergem la școala de arte „Alexei Stârcea” din Chișinău. Am încercat și am avut succes, am fost acceptate și iată de atunci au trecut 4 ani.”

Cu toate că Sofia a îndrăgit pianul din prima clipă, totuși la început au existat momente în care fetița dorea să renunțe, credea că nimic nu îi va reuși și că acest lucru este mult prea complicat pentru ea. Cu multă dăruire însî și răbdare, aceasta zilnic învăța să devină mai bună și să-și exteriorizeze emoțiileprin muzică, doar așa a reușit să cucerească atenția și admirațiapublicului, profesorilor cât și părinților, care întotdeauna o susțin și motivează.

„La început mi-a fost foarte greu. Câteodată plângeam și aveam impresia că nu voi putea nimic, niciodată. Credeam că acest instrument este mult prea greu pentru mine și că nu voi însuși tehnicile și melodiile, care mi se păreau pe atunci atât de grele. Părinții în schimb mereu mi-au fost alături, mereu mă susțineau și îmi spune-au că voi reuși. Acuma chiar și la concerte plec…”

Cu pași mici, dar plini de încredere Sofia Gribincea a izbutit să facă față tuturor obstacolelor iar acum și le amintește printre zâmbete. Timp de patru ani a reușit să învețe o sumedenie de melodii, să cunoască la perfecție notele muzicale, gamele pianului, să recunoască lucrările marilor compozitori cât și să participe la numeroase concursuri. Diplomele pe care le obține, aplauzele și admirația din partea celor dragi o motivează și îi trezesc dorința de a reuși cât mai multe și de a deveni tot mai bună.

Pe lângă faptul că frecventează școala de arte, aceasta exersează și la instrumentul pe care îl are acasă și care îi oferă posibilitatea să învețe și să încerce în permanență  ceva nou. 

În fiecare zi Sofia studiază câte două sau chiar trei ore , iar uneori poate face acest lucru și în timpul său liber. După ani de muncă, cântatul la pian nu mai este o obligație ci o plăcere și relaxare.

În acest context tatăl Sofiei ne-a declarat că este extrem de bucuros și mândru când Sofia din propria ei inițiativă și dorință cântă la pian.

Cu toate că pe viitor, fetița nu se vede pianistă, totuși spune că nu va renunța niciodată la muzică. Dansurile și muzica mereu vor rămâne în sufletul ei. Chiar dacă uneori îi vine greu, este decisă și declară că nu va renunța la nici o activitate de a sa. După cum spune chiar Sofia : „Mama m-a învățat să fiu puternică și să nu renunț la nici un lucru care îmi place”.

„Recunosc de la început ne-a fost și nouă greu. Trebuia să o obligăm cumva să cânte la pian. Era micuță și nu înțelegea prea multe. Prin timp a început a simți și a iubi muzica. Acum când observ că studiază singură și observ că îi place ce face, mi se umple inima de bucurie.”

In pofida tuturor obstacolelor Sofia Gribincea este decisă să continue, fără a renunța la nici o activitate de-ale a sa: „mama m-a învăța să fiu puternică și să nu renunț la nici un lucru care îmi place”.

Iuliana Gonța, stagiară

Recenzia romanului „Lumina unui nou început” de Agnes Martin – Lugand

Romanul „ Lumina unui nou început” este scris de către AgnesMartin – Lugand , femeia care după ce a profesat ca psiholog timp de 6 ani s-a dedicat scrisului. Femeia care cunoaște cel mai bine alfabetul complicat al iubirii, exact cum a scris cotidianul francez “Le Figaro” „Talentul de povestitoare al lui AgnesMartin – Lugand este incontestabil, cunoaște în profunzime alfabetul complicat al iubirii”.  „ Le Parisien” un alt ziar francez declară următoarele: “ Scrisul lui Agnes Martin- Lugand e o forță descătușată”.

Prima lucrare a fost publicată în decembrie 2012 cu titlul „ Oamenii fericiți citesc și beau cafea”. Cărțile scrise de către Agnes Martin- Lugand s-au vândut în Franța și în întreaga lume în peste 2 milioane de exemplare și au fost traduse în 32 de limbi.

„ Lumina unui nou început” este al 6 roman al autoarei și reprezintă o invitație călduroasă la descoperirea de sine și la o viață împlinită. Lucrarea dată este despre alegeri și consecințe, incertitudini și speranțe, puterea vindecătoare a iubirii și curajul de a lua soarta în propriile mâini.

Acest roman cu siguranță este pentru femei și despre o FEMEIE.Este despre alegerile care ne pun în situații paradoxale cât și despre puterea vindecătoarea a introspecției. În această lucrare autoarea creionează  portretul unei femei talentate care, în urma unei nefericiri, ajunge să-și reconsidere viața și să iubească din nou. Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Hortense,femeia care trăiește la Paris, are o școală de dansîmpreună cu prietenii săi Bertille și Sandro iar pe lângă acestea iubește un bărbat căsătorit, pe nume Aymeric. În mod normal, principiile morale a le lui Hortense i-ar fi interzis să aibă o relație cu un bărbat însurat, care mai avea și doi copii, însă, când era vorba de Aymeric, voința și puterea lui Hortense erau ca și paralizate, fiindu-i imposibil să-i reziste.

Hortense se amăgește că este fericită până într-o zi, când o accidentare o forțează să se retragă în orașul său natal din Sud, Provence, la casa părințiilor , care au decedat. Femeia va profita de acest răgaz pentru a-și face ordine  în viață și pentru a-și revitaliza pasiunea. Întâmplarea dată o ajută să-și pună gândurile în ordine și să ia decizii cu privire  la viața ei și relația complicată cu Aymeric. În cel mai greu moment din viața sa îl întâlnește pe Elias, un bărbat misterios care, este nevoit să rămână la conac și datorită căruia viața lui Hortense capătă nouă întorsătură… 

Această carte ascunde în interiorul ei un mesaj profund și extrem de actual. Autoarea cărții ne îndeamnă să fim puternici, să nu renunțăm niciodată la vise, să fim mereu fericiți și plini de viață,iar fiecare lovitură  să o interpretăm drept o încercare, o testare și o călire a caracterului nostru. Eroina principală a avut de suferit,a trecut și simțit multe, dar niciodată nu a cedat și a nu a încetat să iubească viața. În acest roman găsim iubire, artă, curaj, motivație și multă putere.

Este o lucrare care ne  ajută să ne maturizăm, să privim lumea înconjurătoare cu alți ochi și să ne adresăm mai multe întrebări : „ Putem fi fericiți când ne mințim pe noi înșine?”

Sugerez ca această carte să fie lecturată într-un moment mai dificil al vieții, doar atunci cu adevărat îi vom înțelege sensul și mesajul. Este o lucrare care necesită timp și multă înțelepciune.

Pe lângă faptul că “ Lumina unui nou început” poate fi găsită și cumpărată în magazinul 

„ Librarius” la un preț de 165 lei poate fi citită și online în format PDF. Sunt de părerea că prețul își merită bunul. Cu siguranță cartea dată trebuie să se regăsească în biblioteca fiecăruia.

Vă îndemn să descoperiți această operă, să cunoașteți povestea femei care zi de zi încerca să se lupte cu toate stările, emoții și obstacolele din viața sa. În special nu am spus nimic despre finalul acestui roman, pentru a vă stârni curiozitatea și pentru a vă îndemna la lectură. Ce soartă a avut femeia pe nume Hortense?  Dacă a făcut față tuturor obstacolelor, dacă a reușit să devină fericită lângă un alt bărbat și să iubească din nou urmează să aflați chiar voi.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Iuliana Gonța, stagiară

FEMEIA ȘI „ROLURILE VIEȚII”

Dana Ciobanu este femeia care trăiește prin artă și arta prin ea. Pe lângă faptul că este actriță la teatrul independent Geneza Art, prezentatoare la postul de televiziune TVR Moldova și profesoară de dicție la centrul Dialog Bar, acesta mai este mamă, soră, fiică, iubită, prietenă atâtea roluri îmbinate zilnic, dar trăite și simțite alt cumva. Ne-am propus astăzi, să descoperim femeia care stă în spatele acestor roluri, femeia aia adevărată, pe care posibil nu toți o cunosc anume în așa mod.

Cum e Dana Ciobanu dincolo de rolurile pe care le are? Dincolo de pupitru, de scenă, de teatru?

Sunt o persoană foarte sensibilă, una care se entuziasmează foarte ușor. Deși cred că  uneori nu am prea mult curaj, îmi pot dovedi totuși că sunt curajoasă și am putere să fac lucruri care păreau dificile la un moment dat. Dana Ciobanu după cum am și spus este o femeie sensibilă, emotivă, dar și puternică.

După toate acestea cel mai important rol, rămâne cel de mamă. Așadar ce fel de mamă se ascunde în interior?

Eu cred cu desăvârșire în copilul meu, dar totodată ca femeie și mamă sunt posesivă. Încerc să-mi protejez copilul, încerc să-l apăr de tot răul și să-i amintesc  că în față, în spate și alături mereu va fi mama.

Cu ceva timp în urmă ați menționat că uneori sau chiar frecvent trăiți sentimentul de vinovăție față de mama dvs? Cum credeți de unde se trage și de ce se manifestă această trăire?

Știu cât de mult mi-a dăruit mama mea la viața ei și cât de multe sacrificii a făcut ea. M-a crescut, îngrijit… Am senzația că nu îndeajuns  îi sunt recunoscătoare. Fizic să-i acord atenția mea, dragostea și grija mea. Cu toate că ea știe cât de mult o iubesc și că nu îmi percep viața fără ea. Mama este sufletul meu pereche.

Care sunt oamenii ce vă inspiră, susțin, motivează și oferă puteri? Un fel de oameni ai sufletului daca să spun așa.

Oamenii sufletului meu reprezintă FAMILIA. Pe parcursul vieții am înțeles totuși că cei mai apropiați oameni sunt cei din Familia mea. Familia este cea mai apropiată. Un alt suflet pereche care cred că este la același nivel ca și mama este sora mea. Fără ea nu percep viața, ea este cea care mă încurajează și cea care deseori mă aduce cu picioarele pe pământ. Deci, familia în ansamblu reprezintă puterea și motivația mea.

Datorită acestor oameni ați obținut și reușit foarte multe lucruri. Ați devenit o femeie și un om de succes. Așadar ce reprezintă pentru dvs. succesul? Cât de important este acesta în viața unui om?

Pentru mine succesul este o cutie de rezonanță a tuturor încercărilor, eșecurilor, ambițiilor mele. Dacă ele cumva rezonează cu ceia ce sunt eu astăzi și făcând retrospectiv o abatere și văzând prin câte am trecut, dacă sunt mulțumită la moment de mine înseamnă că mă simt „ de succes“ .  Eu mă simt bine și asta cel mai mult contează

Care sunt valorile și principiile după care vă ghidați în viață?

Sunt o fire empatică și întotdeauna încerc să empatizez oamenii pe care îi întâlnesc. Încerc să înțeleg ce își doresc de la întâlnirea și interacțiunea cu mine, fie pe plan profesional sau personal. Consider că am venit aici să dăruiesc, fie asta căldură, experiență sau dragoste. Orice formă de dar contează. În asemenea momente mă simt împlinită și cred că asta e valoarea supremă.

Recent ați inaugurat un laborator de dicție pentru copiii, Dialog Bar. Cum a apărut ideea acestui proiect? Și cum ați reușit să formați o echipă de oameni cu care să munciți împreună?

Echipa este încă în formare… Avem nevoie de oameni destoinici care să poată menține această provocare, să mențină cursul la un nivel la fel de destoinic.  Această ideea o avem de mai mult timp, se cocea în mintea mea de mai mulți ani și iată că acum am prins la curaj să o fac și pe asta, credeam că nu o mai fac niciodată. Am îndrăznit și am făcut pentru a dărui din experiența mea .

Vă considerați o femeie realizată? Sau mai sunt undeva în adânc de suflet careva dorințe, idei , vise?

Atâta timp cât am dorințe sunt vie. Mă simt împlinită, realizată…Eu sunt o femeie FERICITĂ

Nu vreau totuși să neg legătura dvs. cu teatrul…printre altele ați spus odată că în interior vi s-ar afla interpretul, actorul, creatorul și criticul? Care dintre acestea de obicei prevalează și căruia îi oferiți o atenție mai deosebită?

De obicei prevalează creatorul, criticul mai puțin, acesta apare de regulă când deja am făcut vreo gafă.

Care este spectacolul și rolul cel mai aproape de suflet?

 De fapt sunt mai multe roluri pe care le am la suflet . Unul ar fi,  Mihaela Petricani, personajul  din spectacolul  „ Invitație la vals”, după cartea lui Mihail Drumeș , în regia Danielei Burlaca.

“Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără a-i cere nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. ”

A fi femeie în secolul sec.21 este o provocare frumoasă. În acest secol, noi ne putem identifica, putem recunoaște cine suntem, putem recunoaște ce iubim, fără a ne simți vinovate de felul în care iubim și de felul în care alegem. În secolul 21. a fi femeie înseamnă PUTERE.

Vocea unei femeie care trăiește prin artă reprezintă dragoste.

Mama înseamnă început, soare, lumina cea divină. Pentru mine mama întotdeauna a însemnat Dumnezeu întruchipat în viața mea.

Casa e locul unde poți să te simți tu însuți.

Un copil crescut printre cărți este diferit. Atunci când copilul percepe cartea ca un model, sau ca un mod de a ași dezvolta felul lui de a fi este foarte încurajator. Eu susțin familiile care își cresc copiii printre cărți.

A avea acasă un suflet, care crescând devine și ea femeie este dificil și responsabil. Atâta timp cât tu ca și femeie te iubești, cred că poți să transmiți această certitudine, această încredere și femeii care crește în fața ta.

Iuliana Gonța, stagiară

„ÎMPREUNĂ ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI”

CAMPANIA DE PROMOVARE A ACTIVISMULUI ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI

 Împreună împotriva violenței. Acesta este mesajul, care a fost pictat pe unul din pereții unei instituții municipale de pe strada Columna din Capitală. Inițiativa aparține unor organizații neguvernamentale de la Chișinău, care promovează egalitatea de gen și solidarității în combaterea violenței.

 700 m2 de perete ai gardului Regie Transport Electric Chișinău au prins culoare. Pictura murală poartă titlul „Împreună împotriva violenței” și este dedicată solidarității în combaterea violenței împotriva femeilor.

 Pentru realizarea lucrării, cele două echipe de voluntari, care au pictat peretele, au utilizat zeci de litri de vopsea specială, rezistentă la ploaie și frig.

 „Realizarea picturii murale a durat o săptămână, termenul restrâns, dar și condițiile meteorologice nu ne-au împiedicat. Noi am realizat lucrarea după niște schițe deja existente, fiind o campanie care este realizată pe tot globul. Echipa noastră încearcă să se implice cât mai des în diverse proiecte sociale. Acest perete era prea sur și acum, în sfârșit a reușit să capete culoare”, ne-a relatat Ina Jeleascova, conducătoarea echipeu de lucru.

Pe lângă vopsirea acestui perete, cele două echipe au participat și în cadrul evenimentelor desfășurate în cadrul centrelor raionale.

„Am primit propunerea de a participa în proiect de la UN Women, care presupune nu doar realizarea acestei picturi murale, dar și câtorva ateliere de creație în cinci raioane ale țării”, a completat Ina Jeleascova.

Nighina Azizova, coordonatoarea de programe UN WOMEN, a subliniat importanța scopului acestei campanii în contextul problemelor sociale existente:

 „Trebuie să fim solidari, trebuie să raportăm violența și nu trebuie să fim martori tăzuți ai acestui fenomen. La fel, este foarte important să înțelegem că nu este diferențe când vorbim la nivel de gen, dintre bărbați și femei, cu toții putem construi o societate egală”.

 Acțiunea este realizată în contextul campanie „16 zile de Activism împotriva Violenței în Bază de Gen” și campaniei globale derulate sub egida Secretarului General al ONU, cu genericul „Colorează lumea în oranj”.

Sursă foto: Fb/UN WOMEN

Bronz pentru Moldova. Doi polițiști de frontieră au obținut locuri de frunte la Cupa mondială de box din Germania

Davron Bozorov (69 kg) și Alexei Zavatin (+91 kg) sunt doi angajați ai Poliției de Frontieră care au câștigat bronzul la Cupa Mondială de box din Köln.

Moldovenii au reușit să se impună frumos în ring și să urce pe podiumul învingătorilor.

Sportivii se mândresc cu rezultatele obținute în competiție, iar bucuria este de nedescris.

„Fiecare luptă a fost dificilă în felul său. Toți adversarii erau demni, iar eu sunt bucuros că am reușit să particip cu succes”, ne-a relatat Davron Bozorov, sportiv de performanță.

Încântat de participare, dar și de rezultatul frumos este și sportivul Alexei Zavatin. „M-am simțit foarte bine și mă bucur că am reușit să obțin un rezultat mare pentru Republica Moldova”, ne-a spus Alexei.

După mai multe victorii, ambii sportivi au obținut locul III în clasamentul final.

TOMM REVIEWS, despre Mussels Seafood and Wine

Tomm Blănaru postează pe blogul „TOMM REVIEWS” diferite recenzii a mai multor localuri din Republica Moldova, și nu doar, de asemenea împărtășește cu cititorii săi și propriile încercări culinare. În acest material, publicat pe Facebook, Tomm a scris despre experiența sa la „Mussels Seafood and Wine”.

De la deschiderea restaurantului Mussels au trecut două luni, deci e timpul potrivit pentru a-i face o vizită. Prima oară am încercat să iau masa aici la câteva zile după deschidere, am venit fără rezervare și – ghinion – totul era ocupat. Vă recomand să vă rezervați din timp o masă, în special, dacă mergeți încolo într-o zi de odihnă ori de vreo sărbătoare dedicată femeilor.

Localul este destul de solicitat. Mussels Seafood and Wine este primul restaurant din Chișinău în care nu veți găsi nicio specialitate din carne, pentru că se specializează exclusiv pe fructe de mare și pește.

La intrare am fost întâlnit de chelnerul care s-a prezentat Vanea. Fără bună ziua, fără nimic, m-a întrebat chiar de la ușă dacă am masa rezervată. Deja nici nu mai vorbesc despre propunerea de a-mi lua scurta.

Apropo, cuierul este improvizat dintr-o bară, montată în centrul sălii, în imediata apropiere a cuierului este amplasată o masă. Cred ca este foarte deranjant să stai la acea masă. Duminică, la 13:00, o bună parte din mese erau ocupate, un indicator foarte bun.

Imediat după ce am intrat la Mussels, am simțit un miros puternic de pește. Se pare că sistemul de ventilare nu prea face față. Vitrina cu pește și fructe de mare era cam sărăcăcioasă. Mă așteptam să văd o diversitate mai mare într-un local specializat exclusiv pe produsele pescărești.

Meniul compact, pe o pagină, este în variantă rusă și română. Chelnerul mi l-a adus pe cel în limba rusă, chiar dacă am comunicat pe parcurs cu el în română. Mi s-a explicat că nu toate pozițiile ce pot fi servite la moment în local se regăsesc în meniu, deoarece se lucrează asupra unui meniu nou.

De exemplu, am aflat de la chelner că pot comanda 2 deserturi, fondant și șerbet, și două dish-uri din pește, despre care nu se zicea nimic în meniu. Așa că întrebați mai bine chelnerul ce mai au bun pe lângă pozițiile din meniu.

Din producătorii locali de vinuri, în meniu se regăsește doar Asconi. În vitrină, însă, sunt expuși mai mulți producători autohtoni, cum ar fi: Fautor, Gogu și Chateau Vartely.

Tradițional, vă prezint câteva poziții din meniu:

Midii cu ardei iuți, roșii și *erburi (așa e scris în meniu) aromate (700 gr. – 149 MDL); Midii în ulei de măsline pentru companie veselă (deci, dacă faceți parte dintr-o companie tristă nu puteți comanda acest fel de mâncare) – (100 gr. – 199 MDL); Stridii cu lămâie (100 gr. – 39 MDL); Supă Bouillabaise (400 gr. – 199 MDL); Paste cu fructe de mare (770 gr. – 299 MDL);

Un alt lucru care m-a deranjat aici este că tacâmurile stau pe masă într-o căldărușă, dar nu sunt aranjate de chelner înainte de a servi mâncarea pe care ai comandat-o. Cine știe de cât timp ele stau acolo, cine a mai pus mâna pe ele… suntem în pandemie, totuși.

Prima poziție comandată a ajuns pe masă în 10 minute. Stridii cu lămâie (100 gr. – 39 MDL)

Pentru 4 stridii am plătit 156 de lei. Recunosc, prima oară am gustat stridii și mi-au plăcut foarte mult. A fost o senzație tare faină, erau proaspete, am simțit mirosul mării, iar gustul stridiei a fost deosebit. Este important ca zeama din stridie să nu să se scurgă din scoică. Vă recomand să consumați cu atenție stridiile în localuri, să întrebați chelnerii când au fost acestea livrate, deoarece intoxicațiile cu stridii pot fi grave.

Midii cu ulei de măsline și vin alb (600 gr. – 99 MDL)

Știu doar câteva localuri din Chișinău unde midiile sunt gătite bine, pe placul meu. De astăzi, lista poate fi completată cu încă un local – Mussels. Ador momentul când ajung la zeama de la fundul vasului și înmoi pâine prăjită în ea. Kaifff!!! Singura obiecție: câteva midii din porția ce mi-a fost servită nu erau chiar bine curățite. Data viitoare voi gusta midii în sos de frișcă, sounds good.

Paella cu fructe de mare (1100 gr. – 399 MDL)

Headlinerul prânzului meu. Cea mai scumpă poziție din meniu. Înițial, prețul cam sperie, însă aveți peste un kg de mâncare. Paella era bogată în fructe de mare: langustine, creveți, calamari și midii. Orezul era bine pregătit, doar că puțin ars la fundul tigăii. Chiar am primit o satisfacție. Dacă veniți într-o companie mai numeroasă puteți comanda cu încredere o tigaie du paella. Nu veți da greș cu asta.

Cele 3 poziții comandate mi-au plăcut mult, totul avea gust și era proaspăt. Cu siguranță mai revin pe aici, cu atât mai mult că mi s-a promis că noul meniu va fi mai variat! Sper să se păstreze aceleași standarde de calitate în ceea ce ține de mâncare.

**********

Textul îi aparține lui Tomm Blănaru, food blogerul care postează recenzii despre mai multe localuri din Republica Moldova, și nu numai. Tomm spune că nu se poziționează ca un expert culinar sau un critic de restaurante: „Sunt un simplu oaspete al restaurantelor, la fel, ca și toți cititorii mei, care sunt niște persoane în căutare continuă de noi senzații gustative! Sper că experiențele pe care le am în diverse localuri vor prinde bine și altor oameni cărora le place să mănânce gustos și să descopere locuri noi”, spune Tomm pe blogul său – TOMM REVIEWS.

(VIDEO) Luminița Iabanji, fondatoarea Lirio.md: „Scopul nostru este să punem în valoare stilul și eleganța lecturii”

Luminița Iabanji este o tânără ambițioasă și creativă. Recent, aceasta și-a inițiat propria afacere de suflet, dedicându-și timpul pentru a coase huse pentru cărți.

Încă din copilărie o fascina croitoria, atunci și a început să facă primii pași în descoperirea acestui domeniu. Deși viața i-a oferit o altă profesie, pasiunea pentru cusut nu a dispărut niciodată, iar acum Luminița zilnic muncește și depune suflet pentru a crea ceva original și frumos.

„Acest proiect, husele pentru cărți, a fost o idee de a promova frumosul, de a promova cititul – ca o posibilitate de dezvoltare și de a deveni o versiune mai bună a noastră. Am zis că husele pentru cărți sunt cea mai bună opțiune pentru a păstra cărțile îngrijite, iar scopul nostru de bază este să punem în valoare stilul și eleganța lecturii.

În primul rând am început să creez huse pentru prieteni și am zis că husa mea trebuie să fie diferită și să fie ceva ce nu va plictisi niciodată. De aceea am optat pentru una verde, culoarea mea preferată și acest imprimeu.

Eu nu știu de unde vin toate ideile, sincer. Peste noapte mă trezesc cu noi idei. Îmi place de fiecare dată să merg să analizez țesăturile”, relatează tânăra.

Mai în glumă, mai în serios, afacerea Luminiței a început datorită unui proiect care a motivat-o și entuziasmat-o să creeze, îmbinând utilul cu plăcutul.

„Lucrurile au decurs foarte repede, pentru că la începutul lunii decembrie am aplicat la un proiect pentru femei, care promovează ideile femeilor de afaceri din Moldova. Eu, mai în glumă, mai în serios, am zis că aplic. Nu am nimic de pierdut. Eram entuziasmată, iar lucrurile au decurs destul de repede, pentru că trebuia să am și rezultate într-un timp scurt.

Erau momente în care nu mai doream nimic pentru că nu știam cum să creez husele. Am apelat la o doamnă care cunoaște domeniul, însă voiam și eu să cunosc cum se coase frumos, să fie totul atent și îngrijit. A fost un moment în care eu timp de două săptămâni nu am ieșit din casă, încercam fără oprire să cos, am stricat multă materie, m-am chinuit, dar am zis că eu trebuie să învăț și asta, iar acum, de una singură intuiesc cum ar trebui să decurgă lucrurile bine.

Eu văd doar produsul final. De șabloane am auzit doar la început. Dacă nu este domeniul meu, nu am de unde cunoaște asta, de aceea îmi imaginez produsul final și apoi încerc să intuiesc cum ar trebui să decurgă însăși procesul.

Mă gândesc acum și la un model care să fie ajustabil, dar încă e la nivel de implementare. De aceea eu creez toate husele la comandă, pentru că fiecare are gusturi diferite, dorințe diferite, dar și mărimile cărților diferă. Prin urmare, eu lucrez împreună cu clientul pentru că acesta îmi oferă mărimea exactă a cărții și stofa pe care și-o dorește, iar eu deja creez produsul final”, povestește Luminița.

Clienții săi, susține tânăra, sunt în mare parte iubitorii de cărți, care tind, cu orice preț, să-și păstreze biblioteca îngrijită.

Pentru viitor, Luminița susține că dorește o echipă mai mare, dar și colaborări frumoase cu brandurile autohtone.

„În 2021 ne-am propus ca, în primul rând, să ne mărim echipa, să creăm cât mai multe colaborări cu întreprinderi autohtone, și nu doar, pentru că aceste huse sunt Made in Moldova”, afirmă tânăra antreprenoare.

Job Announcement: Training Component Coordinator for the “Partnerships 4 Women Leadership and Good Governance” Project

Location: Chisinau, Moldova
Application Deadline: 05 April 2021
Starting date: 01 June 2021
Expected Duration of Assignment: 30 months, full time position

ABOUT PROJECT

“Partnerships 4 Women Leadership and Good Governance” Project is an EU/FES funded project implemented by the Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) in partnership with the AO “Institutum Virtutes Civilis” (IVC). The overall goal of the the Project is to contribute to strengthening the Moldovan civil society in order to engage in enhancing governance and shaping the life of their communities.

With a view to attaining the overall goal, the project aims at:

  • empowering and building the capacity of Civil Society Organisations (CSOs), Community-based organisations (CBOs) and Local Action Groups (LAGs) to influence policymaking at the local and national levels through the development and monitoring of public policies; the promotion of participatory budgeting, administrative transparency, including in public procurement; and, the promotion of gender-sensitive public policies;
  • building the capacity of Decision Makers (DMs) of all levels to develop and apply policies, including gender-sensitive ones, as well as to cooperate successfully with the CSOs, CBOs, LAGs in the participatory policymaking.
  • enhancing the capacity of women and girls in participating in the decision-making processes at all levels, by empowering and encouraging them to have a more active role in decision-making processes.
  • enhancing public awareness on women’s role in good governance and the importance of ensuring equal opportunities for their social, economic and political participation.

The project activities will include capacity building (workshops, trainings, conferences, roundtables, subgrants & mentorship, alumni networking platforms) for women, relevant CSOs & DMs, public policy development and monitoring, advocacy and participatory decision-making and awarenessraising on women’s role in good governance and importance of ensuring equal opportunities for social, economic and political participation.

ESSENTIAL DUTIES AND RESPONSIBILITIES may include, but are not limited to the following:

  • Pro-actively contribute to day-to-day project implementation and ensure conformity with the Project action plans and expected results
  • Arrange project activities (also virtual): meetings, round tables, trainings, conferences etc
  • Develop training curricula for building the capacity of CSOs, CBOs and LAGs to influence policymaking at the local and national levels through the development and monitoring of public policies
  • Develop training curricula for building the capacity of DMs of all levels to develop and apply policies, including gender-sensitive ones, as well as to cooperate successfully with the civil society in the participatory policy-making
  • Develop training programmes for building the capacity of women and girls to actively participate in the decision-making processes at all levels
  • Coordinate the Guidelines for Gender Audits development
  • Organize public events to present the conclusions and recommendations of the Gender Audits
  • Develop TORs for the trainers’ selection process together with the project team
  • Identify and participate in the selection of trainers
  • Develop public calls for participants’ selection for the capacity building activities (CSOs, CBOs, LAGs, women, DMs)
  • Identify potential participants in the project training activities
  • Coordinate and organize all project capacity building activities
  • Contribute to the development of project reports
  • Contribute to the promotion of project activities

TECHNICAL AND OTHER SKILLS 

  • Has good knowledge and understanding of gender equality and development issues, as well as of the fundamental concepts of good governance and civil society
  • Keeps abreast of new developments in the area of civil society development, gender sensitive public policies and development
  • Experience of working for the non-governmental sector
  • Experience of working with state stakeholders at national and local level
  • Demonstrate comprehensive understanding and knowledge of capacity building programme development
  • Maintains a high level of accuracy in his/her work
  • Have effective interpersonal and negotiations skills, ability to coordinate complex and multi-stakeholder activities, and be able to think in a strategic manner with regard to complex and difficult tasks
  • Strong drafting, presentation and reporting skills.
  • Has effective interpersonal skills and ability to work as part of a team
  • Previous experience in development and implementation of capacity development programmes and/or in an EU-funded project in an advantage.

REQUIREMENTS

  • University degree in social sciences, public administration, gender equality, economics, law or related areas
  • Minimum 3-years of professional experience in the fields related to the project activities
  • Fluent in Romanian, English and Russian languages
  • Flexibility to work outside the normal working hours.

DOCUMENTS TO BE SUBMITTED

To apply for the job, interested individuals must submit the following documents/information:

  1. Cover letter explaining why the individual considers him/ herself as suitable for the position
  2. CV, including information about past experience in similar positions
  3. Letters of recommendation from previous workplaces, if available.

Incomplete applications will not be considered.

A competitive salary goes with the position.

Please send your applications not later than April 5th to the following email address: info.aoivc@gmail.com . Subject: Application for Training Component Coordinator for the “Partnerships 4 Women Leadership and Good Governance” Project

IVC reserves the right to select one or more candidates from this vacancy announcement. We may also retain applications and consider candidates applying to this post for other similar positions with IVC at the same grade level and with similar job description, experience and educational requirements.

Only preselected candidates will be contacted.

Job Announcement: Monitoring and Evaluation Officer for the “Partnerships 4 Women Leadership and Good Governance”

Location: Chisinau, Moldova
Application Deadline: 05 April 2021
Starting date: 01 May 2021
Expected Duration of Assignment: 35 months, part-time position (50%)

ABOUT PROJECT    

“Partnerships 4 Women Leadership and Good Governance” Project is an EU/FES funded project implemented by the Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) in partnership with the AO “Institutum Virtutes Civilis” (IVC). The overall goal of the Project is to contribute to strengthening the Moldovan civil society in order to engage in enhancing governance and shaping the life of their communities.

With a view to attaining the overall goal, the project aims at:

  • empowering and building the capacity of Civil Society Organisations (CSOs), Community-based organisations (CBOs) and Local Action Groups (LAGs) to influence policymaking at the local and national levels through the development and monitoring of public policies; the promotion of participatory budgeting, administrative transparency, including in public procurement; and, the promotion of gender-sensitive public policies;
  • building the capacity of Decision Makers (DMs) of all levels to develop and apply policies, including gender-sensitive ones, as well as to cooperate successfully with the CSOs, CBOs, LAGs in the participatory policymaking.
  • enhancing the capacity of women and girls in participating in the decision-making processes at all levels, by empowering and encouraging them to have a more active role in decision-making processes.
  • enhancing public awareness on women’s role in good governance and the importance of ensuring equal opportunities for their social, economic and political participation.

The project activities will include capacity building (workshops, trainings, conferences, roundtables, subgrants & mentorship, alumni networking platforms) for women, relevant CSOs & DMs, public policy development and monitoring, advocacy and participatory decision-making and awarenessraising on women’s role in good governance and importance of ensuring equal opportunities for social, economic and political participation.

ESSENTIAL DUTIES AND RESPONSIBILITIES may include, but are not limited to the following:

  • Pro-actively contribute to day-to-day project implementation and ensure conformity with the project action plans and expected results
  • Develop the monitoring and evaluation framework and action plan in consultation with the Project management team
  • Develop and implement the necessary tools for monitoring and evaluation activities; plan and conduct monitoring activities for all project activities (also virtual)
  • Collect M&E data on the indicators set up in the Project documents and provide regular updates to the Project management team with a view to facilitating the continuous improvement of project deliverables
  • Plan meetings for M&E data analysis and corrective actions
  • Develop ToRs for conducting the Project external evaluation and identify experts to this end
  • Undertake and/or supervise baselines surveys to obtain data for the evaluation of the Project outcomes and impact
  • Lead monitoring visits and consultations on the review of Project progress on a regular basis and encourage stakeholders’ involvement at all stages
  • Prepare best practices and lessons learned  
  • Ensure regular checking and verification of data collected for completeness, consistency, accuracy, for the Annual Report
  • Compile quarterly, yearly progress and final M&E reports; coordinate and assist the Project external evaluation process etc
  • Contribute to the Project activities promotion

TECHNICAL AND OTHER SKILLS 

  • Has good knowledge and understanding of gender equality and development issues, as well as the fundamental concepts of good governance and civil society
  • Keeps abreast of new developments in the area of civil society development, gender sensitive public policies and development
  • At least three years of experience in monitoring and evaluation, with special experience in complex and multi-component programmes in national and international organizations.
  • At least two years of practical experience in monitoring and evaluation within an international assistance project/ programme that involves the participation of public authorities from the Republic of Moldova.
  • Experience in data collection and aggregation, data analysis and analytical reporting
  • Practical knowledge of M&E policies within international organizations or international funding institutions
  • Practical experience in developing M&E plans and M&E indicators
  • Experience of working for the non-governmental sector
  • Experience in working with state stakeholders at national and local level
  • Maintains a high level of accuracy in his/her work
  • Has effective interpersonal and negotiations skills and ability to solve complex issues
  • Strong drafting, presentation and reporting skills
  • Has effective interpersonal skills and ability to work as part of a team

REQUIREMENTS

  • University degree in social sciences, public administration, gender equality, economics, law, statistics or other related fields
  • M&E-related professional training courses provided by international organizations will be an advantage
  • Professional communication skills (written and oral) in English, Romanian and Russian
  • Flexibility to work outside the normal working hours.

DOCUMENTS TO BE SUBMITTED

To apply for the job, interested individuals must submit the following documents/information:

  1. Cover letter explaining why the individual considers him/ herself as suitable for the position
  2. CV, including information about past experience in similar positions
  3. Letters of recommendation from previous workplaces, if available.

Incomplete applications will not be considered.

A competitive salary goes with the position.

Please send your applications not later than April 5th to the following email address: info.aoivc@gmail.com . Subject: Application for Monitoring and Evaluation Officer for the “Partnerships 4 Women Leadership and Good Governance” Project

IVC reserves the right to select one or more candidates from this vacancy announcement. We may also retain applications and consider candidates applying to this post for other similar positions with IVC at the same grade level and with similar job description, experience and educational requirements.

Only preselected candidates will be contacted.

Job Announcement: Project Assistant for the “Partnerships 4 Women Leadership and Good Governance” Project

Location: Chisinau, Moldova
Application Deadline: 31st March, 2021
Starting date: 10 April 2021, negotiable
Expected Duration of Assignment: 36 months, full time position

ABOUT PROJECT

“Partnerships 4 Women Leadership and Good Governance” Project is an EU/FES funded project implemented by the Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) in partnership with the AO “Institutum Virtutes Civilis” (IVC). The overall goal of the Project is to contribute to strengthening the Moldovan civil society in order to engage in enhancing governance and shaping the life of their communities.

With a view to attaining the overall goal, the project aims at:

  • empowering and building the capacity of Civil Society Organizations (CSOs), Community-based organizations (CBOs) and Local Action Groups (LAGs) to influence policymaking at the local and national levels through the development and monitoring of public policies; the promotion of participatory budgeting, administrative transparency, including in public procurement; and, the promotion of gender-sensitive public policies;
  • building the capacity of Decision Makers (DMs) of all levels to develop and apply policies, including gender-sensitive ones, as well as to cooperate successfully with the CSOs, CBOs, LAGs in the participatory policymaking;
  • enhancing the capacity of women and girls in participating in the decision-making processes at all levels, by empowering and encouraging them to have a more active role in decision-making processes;
  • enhancing public awareness on women’s role in good governance and the importance of ensuring equal opportunities for their social, economic and political participation.

The project activities will include capacity building (workshops, trainings, conferences, roundtables, subgrants & mentorship, alumni networking platforms) for women, relevant CSOs & DMs, public policy development and monitoring, advocacy and participatory decision-making and awarenessraising on women’s role in good governance and importance of ensuring equal opportunities for social, economic and political participation.

ESSENTIAL DUTIES AND RESPONSIBILITIES may include, but are not limited to the following:

  • Pro-actively contribute to day-to-day project implementation and ensure conformity with the project action plans and expected results;
  • Provide assistance in the day-to-day implementation of the Project to the IVC Team Leader and the FES Project Coordinator;
  • Support of formal and informal communications in compliance with the IVC, FES and the EU requirements as well as with the national legislation; proper stewardship of project resources, and ensure project operational effectiveness;
  • Facilitate communication with all members of the project team, including the implementing partner organizations, project stakeholders and government representatives;
  • Prepare and distribute outgoing communications products including, but not limited to formal correspondence/letters/agreements, project fact sheets, minutes of the meetings etc.;
  • Compile data, perform data entry and data verification in relation to project administration processes and support the knowledge management and programmatic file storage of the Project
  • Provide assistance in delivery of activities on the ground, ensure communication with project beneficiaries, including the project grantees; 
  • Support travel and logistics arrangements for staff and visitors. Schedule and coordinate appointments. Provide logistical and communication support to event planning activities
  • Assist with the visibility of Project activities, etc.

TECHNICAL AND OTHER SKILLS 

  • Strong communication and interpersonal skills
  • Good time management skills with ability to work on multiple tasks
  • Proactive, resourceful, and results-oriented
  • Good knowledge and understanding of gender equality, good governance and civil society issues
  • Ability to work with figures, undertake basic research and gather information from standard sources
  • Experience of working for the non-governmental sector
  • Experience in working with state stakeholders at national and local level
  • High level of accuracy in work
  • Strong drafting, presentation and reporting skills
  • Effective interpersonal skills and ability to work as part of a team
  • Previous experience in projects financed by EU or other international agencies is in an advantage.

REQUIREMENTS

  • University degree in a relevant field such as social sciences, business administration, public administration, management, economic studies, marketing, international relations, or journalism;
  • Working experience of minimum 2 years in an office environment in a clerical or administrative role. Experience with local or international NGOs /companies and projects is an advantage;
  • Experience with data entry into online databases and forms;
  • Experience in MS Office package (Excel, Word, PowerPoint, etc.) and information management systems. Proficient in Word and Excel;
  • Experience designing communications products such as fact sheets, newsletters, blogs and social media posts is a strong advantage;
  • Strong desire to learn and grow and be part of social development in Moldova;
  • Fluent in Romanian, English and Russian languages;
  • Flexibility to work outside the normal working hours and able to travel across the country for periodic field visits.

DOCUMENTS TO BE SUBMITTED

To apply for the job, interested individuals must submit the following documents/information:

  1. Cover letter explaining why the individual considers him/ herself as suitable for the position
  2. CV, including information about past experience in similar positions
  3. Letters of recommendation from previous workplaces, if available.

Incomplete applications will not be considered.

A competitive salary goes with the position.

Please send your applications not later than March 31st, 2021 to the following email address: info.aoivc@gmail.com. Subject: Application for Project Assistant for the “Partnerships 4 Women Leadership and Good Governance” Project.

IVC reserves the right to select one or more candidates with regard to this vacancy announcement. We may also retain applications and consider candidates applying to this post for other similar positions with IVC at the same grade level and with similar job description, experience and educational requirements.

Only preselected candidates will be contacted.