12.2 C
Chișinău
sâmbătă, mai 18, 2024

CONCURS: Granturi 2021 pentru sectorul de tineret

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat Programul de Granturi 2021 pentru sectorul de tineret  prin care se va oferi, în bază de concurs, suport logistic și financiar pentru realizarea inițiativelor, programelor și proiectelor de tineret, consolidând în acest mod cooperarea cu societatea civilă, anunță civic.md.

La concurs pot participa:

• Organizațiile necomerciale de tineret din Republica Moldova care desfășoară proiecte și programe cu impact pentru tineri.

• Pentru a se înscrie în concurs, organizația trebuie să dețină personalitate juridică, să aibă statut de organizație necomercială, iar scopurile sale statutare să fie orientate spre dezvoltarea personalității tinerilor și integrarea lor în viața publică.

• Proiectele pot fi depuse de către organizațiile de tineret care dispun de cofinanțare, acorduri de parteneriat din partea diferitor instituții și donatori locali și internaționali și pot justifica o contribuție proprie de cel puțin 20 la sută din valoarea totală a proiectului.

Printre prioritățile generale pentru anul 2021 se numără:

• Dezvoltarea cetățeniei active și spiritului civic în rândul tinerilor;

• Instituirea unui program de instruire continuă a lucrătorilor și specialiștilor de tineret;

• Creșterea competențelor digitale și susținerea activității de educație în domeniul mass-media în rândul tinerilor;

• Stimularea participării tinerilor în procesul decizional și consolidarea structurilor de co-management la nivel local;

• Consolidarea capacității autorităților publice locale privind implementarea politicii în domeniul de tineret.

Dosarul complet va fi depus online (PDF și Word/Excel) la adresa pg2021@mecc.gov.md, până la data de 08.02.2021, ora 12.00.

Mai multe detalii despre concurs puteți găsi AICI.

„Centrul de suport în afaceri Orhei” contribuie la dezvoltarea afacerilor acasă!

Ajută antreprenorii din raionul Orhei, care vor să exceleze și să devină mai buni, să inițieze, înregistreze, planifice și gestioneze o afacere. Fiind un promotor al dezvoltării businessului mic și mijlociu, „Centrul de Suport în Afaceri Orhei” a reușit până acum să instruiască, informeze, consulte și ghideze peste 280 de persoane. Centrul a fost fondat de A. O. „Agenția Regională de Dezvoltare Durabilă Orhei”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Suediei.

 „Inițial, am selectat șase localități, orientându-ne după cele 6 principale artere de drum ale raionului Orhei, în care am organizat instruiri „Start -Up ciclul 1” pentru persoanele care doreau să se lanseze în afaceri. Ulterior, cei care au vrut să meargă mai departe au participat la instruirile noastre organizate în orașul Orhei. Unii au venit din pură curiozitate și deja au ajuns să gestioneze o întreprindere. În total, noi am organizat 24 de instruiri pentru începători pe zece tematici diferite, în dependență de necesitățile fiecărei localități în parte. În plus, centru dispune și de o echipă mobilă de experți, care le oferă beneficiarilor ghidare și consultanță în afaceri, în domenii precum: finanțe, contabilitate, probleme fiscale, resurse umane, accesare de fonduri, elaborarea business planului”, spune Directorul „Centrului de Suport în Afaceri Orhei”, Elena Lupan.

Cele 280 de persoane din Orhei au fost ajutate să-și seteze afacerea, începând cu identificarea unei idei, planificarea businessului și stabilirea managementului financiar, au aflat despre oportunitățile de finanțare și au studiat managementul resurselor umane și legislația muncii. „Un alt scop pe care-l avem este consolidarea capacităților companiilor regionale si pregătirea acestora pentru importul sau exportul de produse pe piața Uniunii Europene”, spune Directorul „Centrului de Suport în Afaceri Orhei”.

Totodată, experții au menirea de a ghida antreprenorii mici și mijlocii să treacă mai ușor peste provocările cu care se confruntă. „Noi am chestionat 182 de întreprinderi mici și mijlocii cu privire la activitatea antreprenorială, dezvoltare, probleme și necesități de susținere. Pentru acești antreprenori au fost organizate nouă instruiri la care au participat 158 de persoane. Multe dintre ele au fost desfășurate în parteneriat cu Asociația Businessului European, cu ajutorul căreia au fost organizate mai multe întâlniri cu reprezentanții lanțurilor comerciale, dar și o vizită peste hotare a producătorilor mari de fructe și legume”, spune Elena Lupan.

Centrul fondat de A.O. „Agenția Regională de Dezvoltare Durabilă Orhei” impulsionează asocierea și crearea de parteneriate între antreprenori, pentru a-și realiza mai ușor produsele, nu doar în țară, dar și peste hotare. „Asocierea este un element important și vital pentru Republica Moldova. Am întrunit în ședințe antreprenorii din sectorul textilelor, meșterii populari, producătorii de fructe, producătorii de pomușoare, producătorii de legume și crescătorii de animale. Cei mai deschiși spre asociere au fost producătorii de textilele, care discută despre formarea unui cluster textil local”, afirmă Elena Lupan.

În colaborare cu „Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri din Orhei”, „Centrul de Suport în Afaceri Orhei” a dezvoltat un Program de Mentorat & Coaching pentru tinerii antreprenori. Astfel, pe parcursul a 8 luni, antreprenorii au beneficiat de instruiri tematice, ghidare și business breakfast-uri cu diverși antreprenori de succes. Centrul a fost creat în 2018 de A.O. „Agenția Regională de Dezvoltarea Durabilă Orhei”, care a beneficiat de un grant de 60 de mii de euro, din partea Uniunii Europene și Suediei, prin intermediul unui proiect implementat de Fundația Est-Europeană. „Noi am creat acest Hub de business din dorința de a-i ajuta pe cei care vor să se lanseze în afaceri, pentru că este destul de complicat la început de cale, dar și în prima perioadă de activitate. În acest mod, noi le întindem o mână de ajutor, pentru că, pe lângă curaj, la această etapă, au nevoie de foarte multă susținere”, precizează Elena Lupan.

Șase din cei unsprezece beneficiari ai Centrului, care au aplicat la fondurile pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor, au obținut finanțare, iar patru sunt în așteptarea unui răspuns.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”, proiect implementat de către Fundația Est-Europeană, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

Imagini: arhiva personală

Podcast cuMINTE: Neticheta și regulile de comportament în mediul online


Într-o nouă ediție a Podcastului cuMINTE aflăm ce înseamnă netichetă, care sunt bunele maniere de urmat atunci când comunicăm pe Internet, dar și de ce defăimarea sau injuriile nu-și au locul în online. Să avem grijă de comportamentul nostru în lumea virtuală este îndemnul acestei ediții.

Peste 4,5 miliarde de oameni, adică aproape 60% din populația globului, sunt utilizatori activi ai rețelei Internet, arată ultimele date publicate de site-ul Statista în luna octombrie a anului trecut. Acum un deceniu, lucrurile arătau cu totul altfel – în 2008, cam 83% din locuitorii Terrei nu utilizau Internetul, potrivit European Computer Driving Licence, un program internațional de certificare a competențelor digitale. Ne-au trebuit doar 10 ani ca să răsturnăm cifrele și să ne pomenim cu toții într-o imensă societate digitală. Și asta pentru că Internetul a îmbunătățit și, pe alocuri, a ușurat majoritatea proceselor din viața noastră, atât acasă, cât și la muncă. Dar cu cât mai mulți oameni, servicii și oferte mișună pe online, cu atât cresc și riscurile care apar atunci când navigăm pe Internet, fie că este vorba de phishing, hărțuire cibernetică, știri false sau trolling.

Pe 11 februarie vom celebra la nivel mondial Ziua Siguranței pe Internet, un prilej să readucem în discuție multitudinea problemelor legate de mediul online, dar și să ne reamintim despre importanța unei bune conduite pe Internet. Salut! Sunt Ana Sârbu și astăzi, la Podcast CuMINTE, vorbim despre netichetă, cetățeni digitali și regulile pe care trebuie să le respectăm atunci când ne aflăm în mediul online.

Ai auzit de netichetă? Este un termen relativ recent care presupune un set de reguli de „bună purtare” în lumea virtuală – exact ca bunele maniere pe care le urmăm atunci când interacționăm cu cei din jur, doar că aplicate comunicării din online. Acest cuvânt provine de la îmbinarea termenilor etichetă şi net, adică Internet, iar conceptul a apărut din necesitatea de a proteja utilizatorii din mediul online, odată ce riscurile și comportamentele inadecvate au sporit. De-a lungul timpului, regulile de netichetă au fost separate în funcție de mijloacele de comunicare folosite – mail, chaturi, rețele sociale, forumuri, bloguri, jocuri și tot așa.

Și chiar dacă nu există o singură netichetă proclamată la nivel universal, principalele reguli pe care trebuie să le respecţi atunci când navighezi pe Internet sunt în mare parte aceleași și sunt, de fapt, similare cu cele din viaţa reală. Regula de aur este să-i tratăm pe ceilalți așa cum dorim să fim tratați noi înșine.

Pentru a vedea ce alte norme presupune neticheta, accesează http://mediacritica.md/ro/neticheta-si-regulile-de-comportament-in-mediul-online/.

Ascultați-ne pe SoundCloud, Google Podcasts și Apple Podcasts.

Ne găsiți și pe Facebook.

Grădina Zoologică din Chișinău va bucura vizitatorii cu noi viețuitoare

sursa: chisinau.md

Grădina Zoologică din Chișinău și-a mărit familia viețuitoarelor cu 31 de exemplare noi, anunță primăria capitalei.

Printre animalele aduse din Federația Rusă, din grădinile zoologice din Novosibirsk și Habarovsk, se numără șapte specii noi, care nu s-au mai întâlnit în Moldova. Acestea fiind: lemuri, caracal (râs african), serval, mara (iepure de Patagonia), capybara, capricorn (capre de munte), lupoaice și maimuțe.

La momentul de față, animalele se află în carantină, iar vizitatorii le vor putea admira abia din primăvară. Până atunci, însă, urmează să fie amenajate volierele pentru acestea.

În prezent Grădina Zoologică din Chișinău numără peste 1100 de viețuitoare de pe toate continentele, animale și păsări din 169 de specii.

imagini: chisinau.md

Cubul de apă, de la Beijing 2008, își schimbă „starea de agregare”

Cubul de apă

Centrul Național Acvatic Beijing, cunoscut sub numele de „Cubul de apă”, care a fost construit pentru Jocurile Olimpice de vară de la Beijing 2008, va deveni arenă de curling pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, din 2022.

Bazinul unde în urma cu 12 ani au fost stabilite 25 de recorduri mondiale, iar înotătorul Michael Phelps a câștigat 8 medalii de aur, a făcut parte dintr-o arenă complexă care a fost construită în trei ani și a costat 94 de milioane de euro.

Între pereții cu bule se află cinci piscine (inclusiv una cu valuri), un restaurant și facilități pentru 17.000 de spectatori. Fațadă durabilă, sustenabilă și distinctivă a dat formă clădirii. Ea este inspirată de formarea naturală a bulelor de săpun. Datorită acoperișului din etilen – tetrafluoretilen (ETFE) s-a redus consumul total de energie cu 30%, a fost salvat consumul de iluminare cu 55% iar energia solară folosită pentru încălzire este în procent de 20%, transmite olympic.md cu referire la cosr.ro.

Instalația va fi folosită ca un cub de apă pentru sporturile nautice în primăvară, vară și toamnă și ca un cub de gheață în timpul iernii după desfășurarea Jocurilor Olimpice din 2022, a declarat Yang Qiyong, directorul general al proiectului, pentru chinadaily.com.cn.

Sursă foto: https://bit.ly/3sFKxYj

Construcția podului peste Nistru – finanțată de Ucraina

sursa: pxhere.com

În urma vizitei sale la Kiev, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că țara noastră urmează să relanseze relațiile moldo-ucrainene. Un pas spre consolidarea acestora urmează a fi construcția unui traseu care va uni cele două capitale – Chișinău și Kiev.

O parte a acestui traseu o va constitui un pod peste râul Nistru, care, conform spuselor șefului adjunct al biroului președintelui Ucrainei, Igor Jovkva, va fi construit din bugetul de stat al Ucrainei. „Unul dintre proiectele pe care le vom începe imediat va fi construcția unui pod peste Nistru, în regiunea Yampol-Cosăuți, și a autostrăzii corespunzătoare, ce va face legătura între Kiev și Chișinău”, a declarat acesta în urma întrunirii, transmite IPN, cu referire la tsn.ua.

Ucraina își asumă construcția podului și a autostrăzii până la Kiev, iar Moldova ulterior va răspunde de construcția autostrăzii de pe teritoriul său.

Cei doi președinți au convenit asupra construcției unui pod peste Nistru, la punctul de trecere a frontierei Cosăuți-Yampol, în timpul întrevederii oficiale a Maiei Sandu cu Vladimir Zelenski, la Kiev, în data de 12 ianuarie.

Anul Eugeniu Coșeriu și Vladimir Beșleagă. Inițiativă înaintată de către Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

La data de 22 decembrie 2020, Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a înaintat un demers prin care vine cu inițiativa de a declara anul 2021 în numele a două personalități notorii, anunță reprezentanții muzeului.

În contextul acestui demers, în domeniul științei a fost numit „Anul Eugeniu Coșeriu”.

Eugeniu Coșeriu (27.07.1921-07.09.2002) a fost filosof al limbajului, scriitor, profesor universitar și lingvist de notorietate internațională, iar în acest an se vor împlini 100 de ani de la nașterea ilustrului cărturar, născut în Nordul Basarabiei.

În domeniul culturii și literaturii a fost numit „Anul Vladimir Beșleagă”.

Vladimir Beșleagă (25.07.1931) este scriitor, om de cultură și deputat în primul parlament al Republicii Moldova. În acest an, ilustrul scriitor, născut în Transnistria, va împlini 90 de ani de la naștere.

Demersul ce include solicitarea a fost adresat Ministerului Culturii, Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Documentul poate fi accesat AICI.

„Viitorul din Maramonovca”: Asociația Obștească care motivează tinerii să activeze acasă și să inițieze noi afaceri

Implicarea este puterea de a schimba lumea. Condus de acest deziderat, Artur Gheorghilaș din orașul Drochia a deschis un atelier de reparație și comercializare a calculatoarelor. Tânărul cu dizabilități a fost ajutat să-și urmeze visul de Asociația Obștească „Viitorul din Maramonovca”, prin intermediul căreia a obținut un grant de 4500 de euro, din partea UE și a Suediei. Proiectul este implementat de Fundației Est-Europeană.

Din cauza hemofiliei, Artur Gheorghilaș a petrecut mult timp prin spitale și a studiat de acasă. Boala l-a ținut departe de oportunitățile de care se bucurau semenii săi. Tânărul nu a încetat să lupte pentru o viață mai bună, iar acum, la 26 de ani, învață să administreze și să planifice o afacere la Colegiul de Studii Integrate din Drochia, acolo unde și-a deschis și atelierul de reparație și comercializare a calculatoarelor. Antreprenorul este ajutat de frații săi mai mici, diagnosticați și ei cu această maladie ereditară.

„Atunci când am aflat că am câștigat, am fost cel mai fericit om din lume. Niciodată nu am crezut că voi avea propria mea afacere. Mă bucur nespus de mult că pot să-mi ajut frații, tot pasionați de calculatoare. Acum avem un loc de muncă. Îmi propun să ajut nu doar oamenii din Drochia dar și pe cei din regiune”, afirmă Artur Gheorghilaș.

Visul lui Artur a devenit realitate datorită organizației „Viitorul din Maramonovca” care a crezut în el și l-a ajutat să scrie un proiect dar și să obțină creditul nerambursabil. Acum, afacerea îi aduce o sursă de venit. „Întreprinderea a fost înregistrată, am reușit să comercializez două calculatoare. Până acum, am recepționat patru comenzi de reinstalare a softului la calculatoare. Această afacere mi-a dat un scop în viață”, adaugă antreprenorul.

Organizația „Viitorul din Maramonovca” a motivat alți patru tineri din raionul Drochia să-și transpună ideile în proiecte, menite să îmbunătățească condițiile de viață ale oamenilor din regiune. La doar 18 ani, Olesea Zagnitco gestionează o afacere de producere a foilor de ceară, împreună cu tatăl său. Antreprenoarea este la etapa de experimentare și contractare de servicii.

„Am decis să lansez această afacere pentru a ajuta apicultorii din nordul țării să găsească mai ușor foile de ceară. Livrăm produse calitative și sigure. Am început să activăm în a doua jumătate a lunii mai. Avem multe comenzi, chiar dacă nu am stabilit deocamdată un contract de colaborare cu cineva. Îmi place mult ceea ce fac”, spune tânăra antreprenoare.

Tinerii mobilizați și instruiți în cadrul Centrului Rural de Instruire Maramonovca, creat în 2018, au devenit promotori ai stilului de viață antreprenorial și susțin ideea creării unui incubator de afaceri în orașul Drochia, în baza Colegiului de Studii Integrate.

„Colegiul dispune de spații libere și Senatul Colegiului este predispus să colaboreze pentru dezvoltarea antreprenoriatului, prin valorificarea spațiilor și atragerea investițiilor. În acest context, se discută semnarea unui contract dintre Colegiu, A.O. „Viitorul din Maramonovca” și A. O. „Centrul de Resurse Univers”. Se presupune că instituția de învățământ va asigura baza materială și partea de instruire, iar ONG-urile vor lucra tinerii din localități. Suntem în căutarea oportunităților de finanțare pentru această idee”, precizează coordonatorul de proiecte a Asociației „Viitorul din Maramonovca”, Angela Croitor.

Pentru crearea CRIM, instruirea antreprenorială a tinerilor și oferirea granturilor, organizația a beneficiat de un suport de 45 de mii de euro, din partea Uniunii Europene și a Suediei, prin intermediul Fundației Est-Europene. În total au fost instruiți 47 de tineri.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”, proiect implementat de către Fundația Est-Europeană, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

Concurs de selectare a unui/unei expert/e care va facilita dialogul cu reprezentanții OSC și APL din raionul Ungheni, în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni” | Termen: 25 ianuarie 2021

Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis” (AO IVC) în parteneriat cu IP CRAION CONTACT-Cahul anunță concurs pentru selectarea unui/unei expert/e în vederea facilitării dialogului cu reprezentanții APL și OSC din raionul Ungheni și participarea la activitățile din cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni”, care va fi implementat în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2022.

Proiectul „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni” este parte a proiectului „EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF, al cărui obiectiv principal este promovarea egalității de gen, abilitarea femeilor și combaterea violenței împotriva femeilor și copiilor.

Proiectul „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni” are drept scop încurajarea implicării societății civile în promovarea egalității de gen la nivel local și integrarea acesteia în procesul de elaborare a politicilor locale și procesul decizional. Astfel vor fi susținute 12 localități din raioanele Cahul și Ungheni, unde prin dezvoltarea capacităților locale și consolidarea cooperării dintre actorii neguvernamentali și cei guvernamentali se va facilita asigurarea mediilor lipsite de discriminare, vor fi elaborate planuri locale de promovare a egalități de gen, vor fi dezvoltate platforme de dialog și schimb de experiențe locale în domeniul promovării egalității de gen și vor fi susținute financiar inițiative locale, care tind să îmbunătățească respectarea drepturilor femeilor în aceste două raioane.

Proiectul se va focusa pe dezvoltarea capacităților OSC-urilor locale, Grupurilor de acțiune locală (GAL) și Grupurilor de inițiativă a femeilor pentru promovarea drepturilor omului, inclusiv drepturilor femeilor și care vor demonstra disponibilitatea de a se implica în activități de pledoarie la nivel local la acest subiect. În cadrul proiectului vor fi instruiți și reprezentanții administrației publice locale în domeniul asigurării egalității de gen, bugetării participative, integrarea dimensiunii de gen în politicile publice locale, construirea de parteneriate cu organizațiile societății civile pentru dezvoltare durabilă și societate incluzivă.

Totodată activitățile vor include măsuri de conștientizare și educare continuă a publicului din raionul Ungheni cu privire la egalitatea de gen și abilitarea femeilor în procesele locale de luare a deciziilor.

Rezultate așteptate la final de proiect:

1) Capacități consolidate ale OSC locale și APL din raioanele Ungheni și Cahul în domeniul participării, promovării și protecției drepturilor femeii;

2) Parteneriate consolidate între OSC, APL pentru dezvoltarea planurilor de acțiune locală sensibile la dimensiunea de gen și implementarea proiectelor comunitare, care promovează egalitatea de gen;

3) Conștientizarea sporită a publicului cu privire la importanța eliminării tuturor formelor de discriminare.

Obiectivul contractării unui/unei expert/e:

AO „Institutum Virtutes Civilis” și IP CRAION CONTACT-Cahul vor contracta un/o expert/ă care va avea drept sarcină promovarea proiectului, buna lui organizare și atragerea actorilor interesați în activitățile proiectului, desfășurate pe teritoriul raionului Ungheni, în perioada februarie 2021 – octombrie 2022. Persoana contractată va fi în contact permanent cu diverși actori locali pentru a facilita o implicare cât mai mare a publicului din acest raion în activitățile proiectului. Expertul/a va oferi asistență în implementarea și promovarea proiectului în regiunea cheie Ungheni.

Sarcina expertului/expertei va include, dar nu se va limita la:

  • Identificarea organizațiilor locale, Grupurilor de acțiune locală și Grupurilor de inițiativă a femeilor din raionul Ungheni care sunt disponibile să se implice în activități de promovare a egalității de gen și să dezvolte instrumente eficiente de implicare a lor în activitățile proiectului;
  • Facilitarea implicării reprezentanților administrației publice locale din r. Ungheni în activitățile proiectului și în promovarea egalității de gen prin politici sensibile la dimensiunea de gen;
  • Să asiste echipele locale în procesul de elaborare a planurilor locale de asigurare a egalității de gen;
  • Să ofere asistență experților naționali în organizarea activităților proiectului pe teritoriul raionului Ungheni;
  • Să asiste echipa de proiect în evaluarea inițiativelor locale care vor fi finanțate din sursele proiectului;
  • Să ofere consultanță echipelor locale care vor obține finanțare pentru implementarea inițiativelor locale pentru asigurarea egalității de gen;
  • Să încurajeze femeile active din raionul Ungheni să devină parte a platformei femeilor lidere pentru promovarea șanselor egale pentru femei și bărbați în raionul Ungheni;
  • Să colecteze și analizeze informații utile pentru procesul de implementare a proiectului în raionul Ungheni;
  • Să participe la toate activitățile planificate în cadrul proiectului. Ținând cont de situația pandemică, activitățile din cadrul proiectului vor fi organizate în format online și fizic.

Perioada de realizare a sarcinilor: 15 luni (7 zile /lună), începând din luna martie.

Cerințe de calificare

  • Studii superioare;
  • Experiență în domeniul promovării egalității de gen;
  • Experiența pozitivă de dialog cu diverși actori guvernamentali și neguvernamentali;
  • Experiență de activitate în programe de dezvoltare locală reprezintă un avantaj.

Dosarul de participare la concurs va conține următoarele:

  • Scrisoare de intenție și oferta financiară pentru prestarea serviciilor în calitate de expert (în lei moldovenești per zi);
  • CV-ul expertului/expertei.

Aspecte organizaționale

Expertul/ta selectat/ă își va desfășura activitatea sub supravegherea directă a coordonatorului de proiect. Preferabil este ca expertul/experta să locuiască pe teritoriul raionului Ungheni.

Termenul limită pentru depunerea dosarului este 25 ianuarie 2021, ora 18:00.

Dosarul va fi expediat în format electronic la adresa de e-mail: info.aoivc@gmail.com cu titlul „Expertiză_Ungheni”.

În caz de necesitate puteți adresa întrebările de concretizare pe marginea acestui concurs, care vor fi expediate pe adresa info.aoivc@gmail.com până pe data de 22 ianuarie 2021.

Nota bene! Doar persoanele selectate vor fi contactate. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.

Interpretul Ion Popescu: „Mă simt apreciat acasă, în Republica Moldova”

Ion Popescu este un tânăr interpret, originar din localitatea Cociulia, raionul Cantemir, dar stabilit de ani buni la Berlin, Germania. Interpretul a debutat în muzică cu balada romantică „Mă Cauți” și a început noul an cu piesa „Privirea ta”.

L-am provocat pe Ion să-și definească personalitatea, iar acesta a răspuns: „Un băiat simplu, de la țară, crescut într-o familie simplă, care mai apoi a început să-și dobândească și crească singur calitățile”, spune Ion Popescu.

Cum a început cariera ta muzicală?
– Familia mi-a descoperit vocea încă din copilărie. Cântam în școală la diferite numere artistice, fiind organizate la noi în clasă eu eram printre primii care avea rolul cântecului. Eram clasa a VII-a când am început să studiez muzica la Școala Muzicală din Cantemir, unde am învățat timp de  doi ani. Apoi mi-am făcut studiile la Colegiul de muzică „Ștefan Neaga” și am învățat instrumentul cobza la profesorul de muzică – Pavel Țurcan timp de patru ani. Am continuat cu muzica la „Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP)”, la același profesor studiind tot cobza. Muzica mereu mi-a fost dragă. Am încercat să și predau cobza, la propunerea directorului de muzică de la Școala de Arte Strășeni. Acolo am predat timp de un an și jumătate, după care aveam puțin timp pentru că studiam și la academie în anul III, IV fiind mai ocupat.

Cum te-ai simțit în calitate de profesor?
– La început a fost un pic de panică, pentru că eu fiind un băiat tânăr și cu un temperament mai aprins credeam că nu o să meargă, dar am fost susținut de profesorul meu de specialitate și de către directorul școlii. Ei mă încurajau și credeau în mine și atunci când cineva crede în tine devii mai puternic. Apoi aveam plăcerea de a lucra, când vedeam copiii că îmi zâmbesc și așteaptă rezultatele eforturilor depuse.

Locuiești de ani buni la Berlin, Germania și totuși ai decis să te promovezi în Republica Moldova. De ce?
– Știți cum se spune: „plânsul, râsul și muzica sunt chestii pe care nu contează în ce limbă le interpretezi sau intonezi”. Eu sunt moldovean, eu vin din Republica Moldova și sunt crescut aici. Reprezint un neam, în sufletul și inima mea bate ritmul de Moldova. Pe viitor aș vrea să fac și ceva din muzica populară, care simt că îmi bate în inimă. În Berlin nu cred că aș fi avut vreo șansă să mă promovez în muzică. În școală am studiat franceza, necunoscând engleza îmi lipsește accentul, iar germana este o limbă foarte grea. De aceea am decis să interpretez în limba română.

Cum și de unde a apărut ideea de colaborare cu EL Radu și „The Master Of The Sound”?
– Aproximativ un an și ceva în urmă noi am avut o petrecere la Berlin, unde a fost și Radu. Am decis să cânt și eu la acea petrecere și Radu a rămas plăcut surprins când m-a ascultat. A interpretat și el câteva piese și ne-am cunoscut practic după ce am cântat. Radu mi-a spus că aș putea să fac ceva și eu având această dorință încet, încet a luat amploare ideea.

Urmează și alte colaborări pe plan muzical cu EL Radu?
– Sigur, idei și planuri strategice în muzică mereu au fost și vor fi. Eu consider că noi mai avem încă multe de făcut împreună.

Ai venit în Republica Moldova pentru promovarea piesei, ce sentimente te încearcă când revii în țară?
– Sentimentul de mândrie stă pe prim-plan, fiindcă mă simt apreciat anume acasă.

De ce Berlin și nu Chișinău?
– Chișinău este un oraș în care mă simt cel mai bine, ca peștele în apă. Cunosc toate străzile, am studiat opt ani în oraș, dar Berlin a fost o alegere de a pleca undeva. Am ales să plec în Germania, iar în Berlin am ajuns datorită unor prieteni care m-au invitat. Am lucrat, am locuit împreună și așa am rămas acolo. Nu mai simt nevoia să schimb alt oraș.

Cum a apărut ideea piesei „Mă Cauți”, cea cu care ai debutat în muzică?
– Aceasta a fost prima piesă. Eu chiar am vrut să fac ceva ce am trăit și suferit pentru a reda ceea ce simt. Ideea mi-a venit după o poveste de dragoste trăită, mulți cred că este o dedicație însă este doar ceea ce am simțit eu și am vrut să redau. Ideea și schițele îmi aparțin, dar împreună cu Radu am ajuns la un text și melodie frumoasă.

Cum are loc procesul creării unei piese de ale tale, tu doar o interpretezi sau te implici și în crearea versurilor sau a liniei melodice?
– Doar să interpretezi poți un cover sau o altă piesă sau ceva ce mergi la piață și cumperi. Noi am încercat să facem o piesă de dragoste de care avem nevoie.

Ai început anul 2021 cu o piesă nouă – „Privirea ta”, care este povestea ei?
– „Privirea ta” este cea de-a doua piesă care a venit ca soluție pentru prima. „Mă Cauți” a fost o poveste de dragoste tristă, iar cea de-a doua a venit ca soluție – o poveste cu un final fericit. Această piesă a fost dedicată prezentei povești de dragoste trăită în Berlin.

Este muzica doar o carieră pentru tine sau și un stil de viață?
– Pentru mine este un stil de viață muzica. Ce ține de carieră vom vedea cum va primi publicul munca mea. Eu fac din plăcere ceea ce fac.

Cât de important este ca lumea să simtă ceea ce transmiți prin piesele tale?
– Asta este răsplata eforturilor mele și sigur că este importantă.

Imagini: Alex Gurduza