1.1 C
Chișinău
joi, decembrie 12, 2024

Diana Bejenaru, despre decorarea obiectelor cu cristale swarovski

Diana Bejenaru este o tânără mămică care în concediu de maternitate s-a hotărât să caute o activitate ce poate să-i aducă plăcere, dar și profit. În urmă cu un an Diana a început dezvoltarea unei mini-afaceri de decorare a obiectelor cu cristale swarovski.

Stând acasă cu copiii în concediul de maternitate multe mămici se întreabă ce ar putea să mai facă, în acest material Diana vine cu un exemplu de activitate pe care o poți transforma într-o mini-afacere lucrând de la domiciliu.

–          Cum ți-a venit ideea de a decora obiectele cu cristale?

–          Mereu am iubit lucrurile strălucitoare, iar când am devenit mămică pentru a doua oară am decis că aș avea nevoie de o activitate care să mă ajute să produc măcar un mic profit și care să îmi aducă plăcere. Am tot răscolit internetul în căutarea unor idei de mici afaceri hand-made și m-am oprit la cursul de decorare cu cristale swarovski. Când am decis că vreau să fac cursul de decorare cu cristale eram într-o stare de fericire enormă. Știam din start că îmi va plăcea la nebunie să dezvolt această pasiune. Ceea ce ține de veniturile bănești din această activitate, pot să spun că până la momentul actual nu am ajuns la zero, iar satisfacția mea de a activa în acest domeniu este maximă și sunt sigură că într-un anumit moment pasiunea mea va deveni o afacere de succes.

–          Ce fel de cristale folosești?

–          În procesul decorării obiectelor optez pentru folosirea materialelor de calitate superioară, atât a adezivelor, cristalelor cât și a obiectelor (cănilor de exemplu). Cele folosite de mine în decorare sunt cănile din porțelan englez.  Sunt de părerea că folosirea materiei prime calitative îți garantează calitatea produsului final. La moment eu folosesc doar cristalele de marca swarovski pe care le procur direct din Austria. Desigur că mai sunt și alte firme producătoare recunoscute la nivel mondial, însă pe mine m-a cucerit strălucirea celor de la swarovski. 

–          De obicei, care sunt cele mai des cerute obiecte decorate cu cristale?

–          La momentul actual cele mai cerute obiecte decorate cu cristale sunt cănile pentru ceai sau cafea, ce fac diminețile clienților mei mai frumoase. Mai decorez și seturi de pahare, rame cu datele copiilor la naștere, cu data evenimentelor importante din viața oamenilor precum: nunta, logo-urile și de fapt, absolut toate ideile pot fi puse în aplicare pe orice suprafață.

–          De unde te inspiri atunci când creezi?

–          Inspirația lucrărilor mele vine chiar de la clienți. În timp ce primesc comanda încerc să aflu cât mai multe detalii despre ceea ce ar dori să vadă în produsul final. Ulterior fac câteva schițe, le trimit clienților iar ei aleg ceea ce li se potrivește mai bine. Ceea ce îmi aduce mie cea mai mare satisfacție este reacția lor la vederea produsului final și desigur atunci când revin cu o altă comandă.

–          De cât timp creezi aceste lucrări? Ai livrat și în afara țării?

Creez aceste minunății sclipitoare de un an, iar prima mea comandă care a ajuns peste hotarele Republicii Moldova a fost logo-ul unei clinici stomatologice care a ajuns la Sibiu, România. Am mai livrat și la Pitești, Timișoara iar de curând șase dintre lucrările mele au ajuns în Statele Unite ale Americii și vor ajunge în mâinile proprietarilor de drept chiar de Crăciun.


Fotografii: Arhiva personală

Zinaida Capațina

Zinaida Erhan
Zinaida Erhan
Zinaida este cea mai tânără membră a echipei Știri Pozitive. Îi place să învețe lucruri noi, să facă poze și să meargă la interviuri. Dacă ar putea, ar face câte un stand-up pentru fiecare reportaj.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente