(VOX) Semnificația Drapelului de Stat pentru tinerii din Republica Moldova

27 aprilie 2021

Astăzi, 27 aprilie în Republica Moldova este marcată Ziua Drapelului De Stat. Această sărbătoare a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la 23 aprilie 2010, iar tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat de către deputații primului Parlament la 27 aprilie 1990. Cu ocazia respectivei sărbători am întrebat mai mulți tineri ce semnifică pentru ei această zi, iar răspunsurile le vedeți în acest material.

„Probabil că însemnătatea tricolorului a crescut o dată cu plecarea la studii în altă țară, care m-a făcut să înțeleg că nicăieri nu-i ca acasă. Ziua aceasta pentru mine semnifică că am o Patrie frumoasă, că am unde să mă reîntorc de fiecare dată când plec și că mereu cineva drag mă va aștepta acasă cu brațele deschise! Albastru, galben și roșu reprezintă mai mult decât trei culori, reprezintă veșnicia Moldovei și istoria neamului nostru, care ne definește ca fiind un popor harnic și înțelept. E una dintre cele mai importante sărbători naționale pe care trebuie să o păstrăm pentru a ne aminti cine suntem cu adevărat și de unde am plecat!”. (Dumitrița Cojocaru)

„La fel precum imnul și stema, și drapelul face parte din lista simbolurilor statului, iar Ziua Drapelului Național al Republicii Moldova este o sărbătoare prin care trebuie să ne reamintim de evenimentele ce au avut loc odată cu anul 1990, culminând cu anul 1991 când s-a semnat Declarația de Independență. Tricolorul simbolizează trecutul, prezentul și până și viitorul neamului nostru. Este cel reflecta democrația, principiile și onoarea noastră”. (Adriana Borza)

„Pentru mine Ziua Drapelului Național înseamnă suveranitatea și independența statului nostru pe care am obținut-o atât de greu în fața uzurpării sovietice. Este o eliberare, este puterea noastră ca neam ce ne demonstrează că împreună putem face schimbări, schimbări mărețe!”. (Petru Beșleagă)

„Drapelul Național este un simbol al țării noastre, un trio de culori care duc faima noastră în lume. Eu sunt mandră că sunt moldoveancă și că pot celebra frumos această sărbătoare națională, care pentru mine semnifică o adevărată bogăție istorică, culturală și sufletească nu în ultimul rând. Pentru că un om care își apreciază istoria și valorile naționale, va fi cu siguranță un om iubit de patrie. În această zi, ar trebui ca să arborăm drapelul așa cum putem, unii își permit pe vârful casei să-i facă loc de cinste, alții ținându-l pe un suport pe masă, dar în gând ar trebui să răsune imnul și fericirea de a ne putea bucura de libertate, democrație și un drapel care este doar al nostru”. (Mirela Gonța)

„Pentru ca și oricare cetățean a acestei țări „Ziua Drapelului de Stat” are o semnificație deosebită pentru mine. Acesta este un element important care ne reprezintă țara și cărui trebuie să-i cunoaștem valoarea atât cei care locuim în Republica Moldova, cât și cei din diasporă”. (Larisa Mihailiuc)

„Pentru mine ziua drapelului național al Republicii Moldova semnifică o reîntoarcere în trecut, o revizuire a prezentului și o călătorie în viitor. În această zi ne amintim de adevărata semnificație a acestui drapel, este un simbol oficial major al suveranității şi independenței Republicii Moldova. Reflectă principiile democratice, tradiția istorică a poporului, egalitatea în drepturi, prietenia și solidaritatea tuturor cetățenilor. Tricolorul a devenit drapel naţional acum 30 de ani, printr-o hotărâre a Parlamentului. Iar sărbătoarea a fost instituită de Parlament în 2010. La sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut, tricolorul a devenit simbol al renaşterii naţionale. Drapelele tricolor au fost purtate la mitingurile Frontului Popular din Moldova, dar şi la Marile Adunări Naţionale. Albastrul de pe drapel semnifică speranța și stabilitatea, galbenul este simbolul valorilor materiale și spirituale, iar roșu reprezintă focul veșnic și sângele vărsat în numele libertăţii”. (Adriana Grițco)

Inițierea unei platforme comune a femeilor active din 12 comunități ale raioanelor Cahul și Ungheni

26 aprilie 2021

O platformă comună a femeilor active din raioanele Cahul și Ungheni a fost inițiată, la 26 aprilie 2021, în cadrul unui eveniment online desfășurat sub auspiciile proiectului „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni”. Evenimentul a reunit peste 40 de reprezentante ale administrațiilor publice locale și consiliere și femei active în alte domenii din cele 12 comunități partenere ale proiectului – 6 localități din raionul Cahul – comunele Andrușul de Jos, Larga Nouă, Slobozia Mare, Văleni, Zârnești și orașul Cahul, și 6 localități din raionul Ungheni – comunele Manoilești, Măcărești, Pârlița, Rădenii Vechi, Zagarancea și orașul Ungheni.

Proiectul „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni” este realizat de către IP CRAION CONTACT-Cahul și Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova, și a fost lansat, în cadrul unui eveniment desfășurat în februarie 2021.

Obiectivele constituirii acestei platforme a femeilor consiliere din Cahul și Ungheni de către liderele celor două organizații inițiatoare ale proiectului: Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, și Directoarea Executivă IP CRAION CONTACT-Cahul, Silvia Strelciuc.

„Lansăm astăzi împreună un dialog cu participarea femeilor active din raioanele Cahul și Ungheni despre modul în care putem promova mai bine drepturile femeilor la nivel comunitar și cum ne putem susține reciproc în activitatea profesională cotidiană sau în promovarea unor proiecte interesante și necesare oamenilor. Avem siguranța că aceste discuții vor genera nu doar ideii, ci și acțiuni și proiect pentru comunitățile dumneavoastră”, a afirmat Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici.

Directoarea Executivă IP CRAION CONTACT-Cahul, Silvia Strelciuc, a subliniat, la rândul său, în mesajul de salut adresat participantelor, că „în cadrul acestui proiect cooperăm atât cu organizațiile societății civile, cât și cu autoritățile publice locale din cele 12 comunități partenere. Prin eforturi comune vom îmbunătăți situația la nivel local prin promovarea egalității de gen, astfel încât aceasta să aducă un nivel mai mare de prosperitate în localități și o grijă mai mare pentru ambele genuri – și pentru femei, și pentru bărbați”.

Ședința de inițiere a platformei femeilor consiliere din raioanele Cahul și Ungheni a inclus o scurtă sesiune de prezentare a fiecărei alese locale participante la eveniment, urmată de un modul de instruire în domeniul egalității de gen și abilitării femeilor, prezentat de o expertă națională gender.

Subiectele discutate au vizat instrumentele de abilitare a femeilor la nivel local și elementele care determină abilitarea economică, socială și politică a femeilor.

În același timp, problemele legate de egalitatea de gen propuse spre discuție de către participantele la ședința online au fost: drepturile inegale ale elevilor la anumite discipline școlare (educația tehnologică), violența în familie, dezvoltarea unei culturi juridice în comunități, afirmarea limbajului incluziv etc.

În finalul evenimentului, participantele au convenit asupra necesității de organizare a unei serii de mai multe ședințe ale platformei în cadrul cărora să beneficieze de mentorat în domeniul abilitării femeilor și alte domenii relevante în contextul egalității de gen. Ședințele platformei vor fi organizate cel puțin o dată pe lună și vor dezbate subiecte agreate în comun de către participante.

#EVAProject #ImpreunaMaiPuternici #EU4Ungheni #EU4Cahul #EU4Moldova #StrongherTogether #OrangeTheWorld #GenerationEquality

Această activitate este realizată de către IP CRAION CONTACT-Cahul și Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). Părerile și opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.

Veronica Slivca, fondatoarea atelierului BOHÉME: Croitoria e o împlinire sufletească

25 aprilie 2021

Veronica Slivca este o tânără mămică, care combină viața de familie cu croitoria. După profesie ea este învățătoare de istorie, dar spune că preferă istoria modei în schimbul istoriei universale.

De unde își ia începutul dragostea față de croitorie?

Eu am locuit la bunica și bunica era genul de om care strângea toate rochiile din tinerețea ei în garderobă. În adolescență îmi plăcea foarte mult stilul vintage. Când am venit în Chișinău am început să caut piețile second-hand și mă îmbrăcam doar de acolo. Și dacă găsești haine de la second-hand, nu le găsești pe mărimea ta evident. Atunci am zis că eu trebuie să mă învăț să cos ca să le pot face pe corpul meu. Cineva mi-a cadonat o mașină veche Zingher și cu ajutorul tutorialelor de pe youtube croiam hainele pe mine. Uite așa mi-am dezvoltat dragostea față de croitorie.

Care a fost primul lucru cusut integral de tine?

A fost o fustă. După cunoștințele pe care le am acum, a fost cusută foarte stângaci, pentru că eu știam multe tehnici, dar nu știam teorie și nu se combina una cu alta. Mi-a luat cam 2-3 săptămâini să o fac. Mai târziu eu am făcut cursuri de croitorie, am învățat teoria și deja cusutul a mers ca pe roate.

Cum a venit ideea să deschizi un atelier?

Eram însărcinată în luna a șasea și știam că vine o perioadă de stat mai mult acasă. Am zis că vreau să îmi dezvolt hobby-ul meu, poate în timpul liber să fac ceva, adică să nu fiu doar în rutina de îngrijire a copilului. Așa la a șasea lună de sarcină am deschis atelierul și până în luna a noua am cusut. După ce am născut am luat o pauză de jumătate de an. Acum totul ce este pe pagina atelierul este cusut de mine, cât doarme copilul. Îmi place ceea ce fac, nu o fac din datorie sau cu scop financiar. Asta e hobby-ul meu, visul meu.

De unde provine denumirea „BOHÉME” a atelierului?

Eu am organizat nunta în stil Boho și atunci descopeream abia stilul acesta. Mulți îmi spuneau să numesc atelierul cu numele meu de familie – Slivca. Dar îmi părea foarte banal și fiindcă numele meu e Slivca și există noțiunea de „Сливки общества”, am ajuns la Bohéme, clasa bohemică din Franța. Așa a apărut denumirea atelierului.

A fost greu să combini rolul de mamă și pasiunea ta, lucrând de acasă?

Da, foarte des au fost momente dificile. Am zilnic provocări. Mai ales, ceea ce ține de camera de croitorie, este foarte periculos să aduci copilul cu tine. Camera unde eu cos practic tot timpul e încuiată și dacă trebuie să merg să cos, el plânge sub ușă. În fiecare zi mă provoc să fac ceea ce îmi place.

Ce sentimente te însoțesc în procesul de creare a hainelor?

Eu simt că sunt folositoare. Eu nu cresc doar un copil, eu nu uit și de mine, și aceasta este o împlinire sufletească. Când cos eu nu mă duc să lucrez, eu mă duc ca să mă odihnesc.

Care a fost cea mai dificilă lucrare pe care ai cusut-o?

Rochia de mireasă. A fost o rochie de mireasă cu corset și asta nu e stilul meu. Când am deschis atelierul eu făceam și la comandă, dar am înțeles că nu mai vreau să o fac. Este foarte greu să coși ceea ce nu îți place ție, ceea ce nu este al tău. Rochia de mireasă a fost ceva nou și greu de realizat tehnic, dar am acceptat fiindcă sunt o persoană care greu refuză și era o prietenă din anturajul meu. Dar după această rochie am zis că nu mai cos la comandă. Clienții sunt foarte diferiți și nu-i scopul meu să deschid un atelier ca să cos la comandă dorințele clientului. Vreau să cos în stilul meu.

De unde vine inspirația pentru rochițele cusute de tine?

Îmi place foarte mult stilul Boho, rustic, ceva mai country, mai de la sat, cu istorie. Acesta este stilul meu. Dar te poți inspira de oriunde, mai ales în secolul acesta, și din tablouri și din flori, din poze vechi.

Cum alegi stofa pentru lucrările tale?

Mă strădui să cumpăr cât mai multă stofă în variantă unică. Eu cumpăr stofa de la un magazin, care importă de la uzini din Germania, Olanda. Din stofa pe care o cumpăr doar o rochie îmi poate ieși. Este stofă unică și mă bucur că pot să ofer o a doua viață fragmentelor de material.

Am văzut pe pagina de instagram a atelierului că ai început a coase gulerașe detașabile. Cum am putea să le integrăm în garderoba de zi cu zi?

Ideea mi-a venit de pe Pinterest. Am văzut că până a ajunge trendul la noi se purta foarte mult în Europa. Gulerașul îl putem asorta cu orice. El rămâne a fi un accent pe ținută, și la rochie, și mai ales la bluzițe. Dacă bluzițele au volum asta îi ideal. Gulerașele pot fi de diverse culori, nu optăm doar pentru standartul alb. Albul e clasic evident, dar gulerașul poate fi și colorat.

Pentru cine sunt rochiile din atelierul Boheme?

Pentru fete simple. Nu vreau să fac brand, să fie cu poze de jurnal. Vreau să fie pentru fete simple, casual îmbrăcate, cu o pereche de teniși, care merg la o cafea. Sunt rochii pentru purtat zilnic.

Sursa foto: Arhiva Personală

Anastasia Suveică, stagiară

Povestea bonei cu chip de mare calmă, ale cărei abisuri n-ar putea fi ghicite de nimeni. Recenzia romanului „Cântec lin” de Leïlei Slimani

25 aprilie 2021

Lumea în care trăim poate avea noi dimensiuni de care noi nici nu putem să bănuim. Aceasta este divizată în categorii de oameni, oameni care se invidiază, oameni care încearcă să caute fericirea și să-și regăsească un cămin, un loc în care va fi primit mereu și unde va fi ascultat și ajutat. Ei încearcă să fie parte a unei societăți, a unei familii.

În acest context, cartea Leïlei Slimani „Cântec lin” este o creație care poate schimba păreri, atitudini și fapte. În mare parte, ea reprezintă divizarea lumii între stăpân și angajator, între cei fericiți și cei nefericiți. Lumea trebuie să cunoască povestea „bonei albe”, venită din altă lume, pe care Leïlei Slimani o descrie cu cea mai mare precizie, conturându-i cele mai ascunse trăsături.

Leïlei Slimani, autoarea lucrării, este o scriitoare și jurnalistăcunoscută îndeosebi anume pentru romanul „Cântec lin”. Autoarea a debutat cu romanul „În grădina căpcăunului” în 2014, dar s-a remarcat abia doi ani mai târziu prin romanul psihologic „Cântec lin”, lucrare ce a transformat-o într-o vedetă literară în Franța și a făcut-o cunoscută și publicului internațional.

Așadar, „Cântec lin” cu titlul original „Chanson douce” este un roman publicat în anul 2017 de editura „Pandora M”, tradusă fiind de Nadine Vlădescu. Cu un număr de 174 pagini, romanul îmbină trăsăturile unui thriller, cu cele ale unui roman psihologic, în care se prezintă gândirea și faptele persoanei aflate la limita singurătății, depresiei și chiar a dereglărilor mentale.

Romanul se remarcă prin descrierea elementelor de portret și prin construirea unui erou înconjurat de diferite caractere secundare: de la oameni dedicați în totalitatea profesiei, până la colerici. De aceea, fiecare capitol al cărții poartă numele unuia dintre personajele secundare. Autoarea prezintă lumea unei bone care încearcă să se regăsească în familia copiilor de care aceasta îngrijește. Paradoxal este faptul că acest personaj îi consideră pe copiii străini ca fiind „ai săi”, pe când singura sa fiică a dispărut pe când era adolescentă. Totuși, în acest roman, Leïlei Slimaninu urmărește descrierea unei legături negative dintre mamă-fiică, ci legătura între diferite clase de oameni: între cei care își permit plăcerile vieții și cei care nu, între cei care pleacă acasă cu gândul că îi așteaptă cineva și cei care se reîntorc seara în căminul lor rece și pustiu.

La crearea acestei lucrări, autoarea contribui cu originalitate, descriind realitate. Deși, acțiunea acestui roman pare a fi cea a unui film de groază și asta datorită scenei de la început și de la final, autoarea include totuși aspecte reale, iar cititorul trebuie să pătrundă în esența lor.

În acest context, Leila Slimani nu încearcă ca prin acest roman să aducă argumente în favoarea unei bone firave, cu trăsături netede, zâmbet cinstit și „un chip ca o mare calmă, ale cărei abisuri n-ar putea fi ghicite de nimeni”, care a fost capabilă să comită un omor, ci dorește să redea dorința acesteia de a fi parte a unei lumi a fericirii, alături de familia Masse. Cu alte cuvinte, acest roman nu condamnă crima, acesta urmărește ca cititorul să accepte și să înțeleagă de ce anume s-a întâmplat această tragedie.

Acest roman invită cititorii să cunoască o viață a dezamăgirii, singurătății și sărăciei Louisei, o bonă ce seamănă cu Mary Poppins, care îngrijește de copiii avocatei Myriam Masee și a soțului ei Paul, care este producător de muzică. Clipele petrecute alături de cei doi copii, Mila și Adam, fericirea acestora, dar și fericirea amoroasă a soților Masse o face pe „bona albă” să fie stăpânită de invidie, care ulterior duce la tragedia propriu zisă. Aceste aspecte au tangențe cu însăși autoarea cărții. Întrucât în copilărie, , Leila Slimani a fost crescută parțial de o bonă, iarîntr-o postfață din ediția în limba engleză, își amintește dedepresia și agresivitatea bonei sale.

Romanul este unul captivant, iar stilul lui Slimani este unulhipnotic. Chiar dacă cartea se deschide odată cu uciderea copiilor și cititorul știe de la început identitatea suspectului,intensitatea psihologică crește puțin câte puțin cu fiecare pagină citită. Astfel, lectura acestui roman mi-a creat o privire criminalistică asupra adevărurilor legate de inegalitate, drepturi și, de asemenea, de rasă care se află în centrul societății moderne.

Specificul cărții reiese din citatele reprezentative ce rămân tipărite în mintea cititorului. „Nu vom fi fericiți decât atunci când nu vom mai avea nevoie unii de alții. Când vom putea trăi o viață proprie, o viață care să ne aparțină, care nu are legătură cu ceilalți. Când vom fi liberi.” Cel puțin aceasta este definirea fericirii în viziunea eroinei principale. „O ură urcă în ea. O ură care vine să-i dea peste cap elanurile servile și optimismul copilăresc. O ură care răvășește tot. E cufundată într-un vis trist și confuz. Bântuită de senzația că a văzut prea multe, c-a auzit prea multe din intimitatea altora, o intimitate la care ea nu a avut niciodată dreptul.”

Romanul „Cântec lin” are tangențe cu primul roman al autoarei. În ambele creații, Leila Slimani pune accent pe familii ce au vieți sociale împlinite și pe nevoile femeii de a simți că trăiește.

În recenzia sa, Andreea Chiuaru spune că „„Cântec lin” a fost construcția ingenioasă. Și poate și îmbinarea stilurilor. E o dramă, asta e clar, dar nu e genul de dramă pe care o citești de fiecare dată”. De asemenea, Sever Gulea consideră „Cântec lin” „este un roman cu o deschidere extrem de brutală care i-ar putea face pe cei mai sensibili, după doar câteva pagini, să renunțe la a-l mai parcurge, dar care, ulterior, ne invită într-o zonă gri a interacțiunilor umane croită parcă după modelul războiului rece: interacțiunile pasiv-agresive”.

La lectura acestei cărți, cititorul trebuie să pătrundă în fragmentele cu referire la descrierea personajului principal, dar totodată să înțeleagă și să analizeze și celelalte caractere, întrucât ele au fost sursa apariției unei stări depresive și singuratice și au generat „un urlet de lupoaică” care face să se cutremure zidurile.

Recomand „Cântec lin” cu încredere, mai ales celor pasionați de drame și de setea de a cunoaște o altă latură a psihologiei umane.

Foto copertă sursa: citestema.ro

Olga Mocanu, stagiară

(VOX) Situații amuzante din timpul orelor online

24 aprilie 2021

Cu toții știm despre situația pandemică și trecerea la învățământul în regim online. Această schimbare a fost una imprevizibilă și a creat unele dificultăți. Dar cu toate acestea sunt sigura că au fost și momente amuzante. Deci haideți să aflăm de ce situații amuzante au avut parte elevii și studenții în timpul orelor online.

– În timpul sesiilor de iarna, la examenul de matematica, profesoara făcea apelul la examen. În momentul cela m-am certat cu sora pentru faptul că a vrut sa ia o haina de a mea. În momentul cela ea ca să se răzbune a luat și a stins wi-fi-ul, routerul de fapt și astfel sa manifestat că profesoara a făcut apelul fără mine și nu am fost admis la examen.

– O situație amuzantă a fost atunci când în timpul orelor aveam testare și pisica mea sa suit pe laptop și mi-a stins laptopul. Și după asta după ce am intrat înapoi nu a vrut să mă primească în conferința. Deci asta chiar a fost o situație amuzantă.

– În una din lecțiile online în timpul povestirii temei profesorului, papagalul a început să zboare prin aer și să spună „prezent, prezent, prezent”.

– O întâmplare amuzanta din timpul orelor online, a fost atunci când eram la o pereche și câinele mereu întâmplător a apăsat cu nasul pentru a porni camera, și față lui era direct în ecran. Toți din grupa și profesoara inclusiv a văzut acest cadru și a fost amuzant și cam așa.

– Asta era prin septembrie, țin minte noi aveam un obiect nou cu un profesor nou și el voia să facă cunoștință, eram online. A început să spună aprindeți camerele să va văd una alta, să vă văd la fața. Și eu mă trezisem, am întârziat cu vreo 25 de minute țin minte, intrasem somnoros. El a început să spună că vă rog să fiți îmbrăcați adecvat una alta, acuși vă văd fetele în sutien, băieții fără maiouri, prin pat. Eu chiar eram in pat, fără maiou, tot ideal. Și profesorul îmi spune iaca tu, se adresa la mine, ia aprinde camera să te văd. Așa de tare nu am vrut dar am aprins-o. El se uită la mine, începe să se râdă, toți încep să se râdă. Eu deodată râd, spun ca tot bine, îmi i-au maioul acuși. Nu și iaca asta a fost un moment așa hazliu.

Mihaela Țvintarnîi, stagiară

Destinații acasă: cinci escapade din Moldova care nu trebuie ratate

23 aprilie 2021

Mulți moldoveni pleacă peste hotare pentru a vizita cât mai multe atracții turistice, fără a conștientiza faptul că Moldova e invadată de locuri autentice, pline de farmec și istorie. Republica Moldova este o țară care ascunde în orice colț locuri spectaculoase ce au nevoie doar de câteva secunde pentru ați cuceri inima.

1. Molovata, raionul Dubăsari

Satul însuși este foarte pitoresc, situat în amfiteatrul stâncilor care înconjoară lacul de acumulare. Aici, lățimea Nistrului ajunge până la 2 km și formează un lac de acumulare, unde poți pescui sau plimba cu barca, admirând toată splendoarea locurilor.

Impresionante sunt și malurile stâncoase, înalte, de deasupra marginii apei, întretăiate pe alocuri de defileurile adânci și foarte pitorești. Din aceste defileuri se deschid cele mai spectaculoase vederi spre lacul de acumulare, dar și spre satul Molovata.

2. Vadul Rașcov, raionul Șoldănești

Aici veți găsi peisaje care vă vor rămâne, cu siguranță, în suflet. De asemenea puteți admira un sfinx făcut de Mama Natură. Dacă mai exact este o stâncă ce seamănă cu sfinxul egiptean și face parte din Carsturile de la Rașcov, ce cuprind partea de vest a Dealului Roșu, cu o suprafață de 123 ha.

3. Orheiul Vechi

Această destinație este perfectă pentru cei care își doresc să bucure sufletul cu o priveliște nemaipomenită dar și pentru cei ce sunt interesați să cunoască și să vadă istoria, arheologia, etnografia și arhitectura rurală. Orheiul Vechi este renumit și prin mănăstirile sale rupestre localizate în stâncile de calcar sarmațian.

4. Cetatea Soroca

Cetatea Soroca este un monument istoric unic în arhitectura construcțiilor defensive ale Moldovei medievale și a fost înălțată de Ștefan cel Mare în ultimul sfert al secolului al XV-lea. Fortăreața sau cum mai este intitulată Bijuteria medievală de pe malul Nistrului, este simbolul ținutului și cartea noastră de vizită. Dacă urci pe ziduri vei putea admira panorama orașului Soroca dar și cursul domol al Nistrului.

5. Naslavcea, raionul Ocnița

Satul este situat pe dealuri pitorești, care creează o impresie vizuală a unui adevărat sat de munte. În mijlocul râului Nistru, Mama natură a creat o insulă sub forma unei inimi. Acea mână de pământ, acoperită de o pădure pitorească de plopi și sălcii, deschide o priveliște uimitoare, ce nu poate fi văzută mai bine de nicăieri, decât din punctele înalte ale satului Naslavcea.

Mihaela Țvintarnîi, stagiară

Tatiana Cucu despre vise, muzică și cum îmbină școala cu lucrul manual

23 aprilie 2021

Tatiana Cucu, originară din comuna Grătiești, este o tânără pasionată de muzică și mai recent de lucrul manual. De 12 ani ține în mână vioara, și cu multă dragoste și căldură face parte din lumea muzicii. De la ea putem afla cum să credem în visele noastre și să nu ne fie frică să ne avântăm în experiențe noi.

Tânăra are 18 ani și își face studiile la Cluj-Napoca, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” și totodată este pasionată de lucrul manual, confecționând fundițe din in cu brodături personalizate.

___

„Uneori pentru a realiza cât de mare e lumea în care trăim
și cât de binecuvântați suntem, trebuie doar să pășim ușor
peste toate limitele, fricile și convingerile impuse de noi înșine.
Doar atunci vom putea privi în orizontul larg cu ochii deschiși”

___

Cum ai ajuns să ții în mână în loc de vioară acul și ața?

A fost ceva spontan. A fost o plăcere. Eu voiam să-mi fac una mie și am zis că, dacă îmi reușește, voi face și prietenelor mele.Nu știam nimic despre cum să le fac, dar aveam proiectat în minte cum aș vrea să arate. De aici au început primele căutări pe internet pentru croitul și brodatul unei fundițe, iar din câteva încercări și schițe am reușit să fac primele fundițe.

Te-a ajutat familia în procesul de confecționare a fundițelor?

Sigur. Părinții m-au susținut chiar de la începutul apariției ideii, iar la confecționarea primelor fundițe am avut parte de ajutorul mamei și bunicii. A fost un lucru în echipă. Mă bucur pentru sprijinul și ajutorul pe care mi-l oferă.

Ce brodezi cel mai des pe fundițe?

Brodez totul ce e legat de natură – flori, frunze, fluturi. Abstract încă nu brodez, dar cine știe pe parcurs.

___

„Florile simbolizează sentimente și stări,
iar uneori vorbesc pentru noi”

___

Nu ți-a fost frică să începi ceva nou, despre care nu cunoști nimic?

Am zis că mai bine să încerc, indiferent de rezultat, decât după să-mi pară rău că nu am încercat.

___

„Nu aștepta momente speciale, crează-le”

___

Care a fost prima fundiță pe care ai vândut-o?

Prima fundiță, pe care am făcut-o și am îndrăgit-o tare, am zis că o să fie a mea. Era una lungă de culoarea roșie și exact ea prima s-a vândut. I-am spus mamei că eu atât de mult am stat la ea, să o brodez pe o parte, apoi pe alta, mi-a luat cel mai mult timp și până la urmă ea prima s-a vândut.

Te ajută rețelele de socializare în promovarea creației tale?

Cu siguranță da. Prin intermediul rețelelor de socializare, în cazul meu Instagram și Facebook, am avut oportunitatea de a face promovarea produsului mai ușor. Cu ajutorul unei prietene am realizat pozele pentru pagină, iar în februarie am făcut prima postare și peste ceva timp au apărut primii cumpărători .

În ce momente apar cele mai frumoase idei?

Pot spune că în momentele în care nu te aștepți. Așa a fost in cazul meu și a fost unul amuzant, pentru că eram în baie și mi se descărcase telefonul, că de obicei ascult muzică. Atunci mi-a apărut întrebarea ce aș mai putea adăuga la fundițe. Am ales să rămân calma și am lăsat ca gândurile să vină într-o stare de flow și astfel mi-a apărut ideea de a broda afirmații pe fundițe, ele transmițând o energie înaltă și frumoasă pentru cel ce o va purta . Primele fundițe de acest fel le-am făcut pentru prietenele mele și mai apoi și mie .

___

„Noi, oamenii ne lăsăm copleșiți de frumos și fără să ne dăm seama,
ne bucurăm de lucrurile mici. Ne delectăm cu emoțiile acestea pozitive,
pline de căldură și pace, care ne crează starea noastră de bine”

___

De ce ai decis primele fundițe să le dăruiești prietenelor tale?

A fost o surpriză pentru ele, dar și pentru mine că s-au primit fundițele frumoase. Mă bucur că o să le rămână amintire. E ceva simbolic.

Ce planuri sau idei ai vrea să realizezi în viitor?

Îmi plac lucrurile brodate și, dacă să vorbesc despre idei din aceeași sferă, cred că aș vrea să-mi fac o IE, chiar dacă necesită mult timp pentru confecționare.

Ce loc ocupă muzica în viața ta?

Muzica ocupă un loc important pentru mine. Prin ea am învățat să mă exprim și să transmit emoții. De 12 ani cânt la vioară, iar pe parcursul acestor ani am făcut parte din mai multe orchestre, am făcut voluntariat și am participat la concerte. Îmi place starea când sunt ocupată, chiar dacă pe alocuri este și obositor să stau multe ore în picioare. E fain, o fac din plăcere și asta-i cel mai important lucru. Mă gândesc să studiez în continuare muzica, dar paralel aș vrea o a doua facultate în alt domeniu.

Arta poate fi o profesie?

Dacă te dedici total artei, da. Mai contează și cum te simți și dacă o faci într-adevăr din plăcere.

Crezi că, în timpul în care trăim, oamenii trebuie să fie multifuncționali?

Eu cred că noi învațăm pe tot parcursul vieții, iar scopul nostru pe pământ e să ne (re)găsim vocația. Uneori pentru a ajunge la acest punct, eu cred că e binevenit să fim multilaterali. Mie îmi place să învăț diverse domenii, pentru a înțelege care este al meu .

Dacă există dorință, crezi că nu există obstacole în realizarea acesteia?

Exact. Treci peste tot indiferent de circumstanțe. Eu sunt mega visătoare și aș vrea multe să încerc.

___

„Lasă fluturii să-ți zboare prin păr,
lasă-i să-ți insufle libertate, încredere și
putere să zbori cât mai departe”

___

Dacă ai privi în trecut cu câțiva ani, ai crede că o să ajungi să confecționezi fundițe brodate și chiar o să se primească bine?

Nu. Sigur că nu m-aș fi gândit că o să fac așa ceva. Atunci aș fi văzut această activitate ciudată sau fără o mare importanță.

Ce importanță are activitatea ta pentru tine la moment?

Pentru mine este și relaxare, dar și un lucru prin care eu transmit ceva și în momentul cela în care eu dau fundița, dau o parte din mine. Încerc să mă împart cu ceva frumos.

___

„Unele accesorii trezesc emoții. Emoții pline de
căldură și pace, emoții la care vrei să revii iar și iar”

___

Ce mesaj ai vrea să transmiți tinerilor, pentru ca ei să nu aibă frica să meargă în întâmpinarea schimbărilor?

Just do it. Aventurați-vă în necunoscut și permiteți-vă să fiți deschiși către noi oportunități, fără frică de eșec. Eu sunt recunoscătoare că am făcut pasul să plec peste hotare la studii. Cred că acesta a fost printre cele mai importante schimbări. Acolo a fost o lume nouă, oameni noi, anturaj nou și eram pentru prima dată singură, fără părinți. Aceasta m-a pus în situația în care trebuia să aleg și am învățat să fiu mai sigură pe alegerile mele. În România am început a vedea lucrurile din mai multe perspective. Înainte știam că poate fi doar într-un mod și punct. Dar acum mi-am lărgit spectrul de vedere și am început să am mult mai multe idei.

De unde vine inspirația ta?

Din natură. Ador natura! Și uneori mă inspir din alți oameni. Încerc să văd lucrurile frumoase și bune.

Care este cel mai mare vis al tău?

Să fiu fericită. Să am o viață trăită la maxim și să nu îmi pară rău de nimic. Să am experiențe cât mai diverse și să mă cunosc pe mine din diferite perspective.

Care este motto-ul după care te conduci în viață?

I am strong. Eu știu că o să pot.

___

„Fiecare om își pictează viața în culorile sufletului său.
Eu aleg culorile naturii, ele mă încarcă cu o energie minunată.

Tu ce alegi?”

Sursă foto: Arhiva personală

Anastasia Suveică, stagiară

Jane Eyre: Un contrast, o contradicție între lumea interioară și cea exterioară

23 aprilie 2021

Dacă sunteți în căutarea unei lecturi pentru această primăvară și nu știți cu ce să vă delectați sufletul, atunci Jane Eyre este alegerea perfectă. Se zvonește că „Jane Eyre” este un simplu roman pentru fete tinere, o simplă poveste de dragoste, condimentată cu descrierea epocii victoriene. Vreau să risipesc acest mit și să vă las să simțiți pe propria piele profunzimea acestei istorii.

Pentru început, „Jane Eyre” este un roman scris de autoarea engleză Charlotte Brontë în 1847. Când a fost publicată, cartea a fost intitulată „Jane Eyre: An Autobiography” și pentru un motiv întemeiat. Charlotte Bronte a avut o copilărie dificilă și a petrecut un an la o școală ieftină pentru fiice de preot, unde mâncarea proastă și disciplina exagerat de severă a ruinat sănătatea surorilor ei mai mari, Maria și Elizabeth, care au decedat la 10 și respectiv 11 ani. Această etapă a vieții sale i-a oferit material pentru conturarea școlii din Lowood în romanul „Jane Eyre”. După câțiva ani petrecuți acasă ca instructoare pentru surorile ei mai mici, Charlotte a revenit la școală ca guvernantă. Mai târziu ea a activat în rol de profesoară la o altă școală pentru fete. Autoarea a trăit o viață plină de lipsuri și suferință, iar experiențele sale vor fi evocate în scrierile literare, care au fost asemenea unor confesiuni asupra realității în care se afla. Astfel, romanul „Jane Eyre” este o lucrare cu nuanțe autobiografice, care redă atmosfera epocii victoriene și luminează multe întrebări importante: Ce este credința? Există oare Dumnezeu? Cum să alegi între datorie și sentimente? Cum să nu pierzi puritatea interioară? Ce este „dragostea adevărată”?

„Jane Eyre” este o carte care te face să simți, trezește emoții, provoacă lacrimi și bucurie, și chiar îți schimbă viziunea asupra lumii. Descrierile incredibile ale naturii și vieții din prima jumătate a secolului XIX sunt hrană pentru suflet și oferă spațiu vast imaginației. Fără să observi, te regăsești în acele zile în care parcă urmărești lumea din spatele unui copac sau printr-o gaură de cheie. Rar se întâmplă să te cufunzi atât de adânc într-o carte, când se pare că ai putea simți și aroma printre literele înșirate. Citind acest roman simți puritatea emoțiilor și sentimentelor umane, ceea ce deseori lipsește în lumea modernă. Iar pentru iubitorii de istorie, Jane Eyre este un document minunat, care reflectă spiritul vremurilor din epoca victoriană. Pe parcurs o să observați cum au fost răsturnate conceptele de religie, cum înflorea inegalitatea socială, cum s-a deformat conceptul de căsătorie și cum femeile se ciocneau cu prejudecăți din partea societății.

Jane Eyre, personajul principal al romanului, deși nu poate fi numită feministă, cum este acum la modă, a gândit și a acționat diferit față de o fată obișnuită din secolul XIX. Jane Eyre este nobilă, deși săracă, reținută, dar nu insensibilă. Ea are un suflet blând și caracter puternic, care o ajută să treacă prin diferite etape ale vieții. Am urmărit-o pe eroină cu o ușoară frământare de-a lungul întregului roman și împreună cu ea am trăit dificultățile, am confruntat problemele, am experimentat fericirea și durerea, iar spre final am descoperit dragostea adevărată.

Povestirea începe cu copilăria lui Jane, care era o fetiță de 9 ani. Părinții săi au decedat, ea fiind nevoită să trăiască cu mătușa sa și verișorii. În casa mătușii ea a fost umilită și bătută constant, disprețuită chiar și de verișorii săi. Dacă îndrăznea să spună măcar un cuvânt contrar, era pedepsită prin închiderea în „camera roșie”, locul unde a decedat unchiul ei. Curând mătușa o trimite pe Jane departe de casă, la o Școală de fete – Lowood sau, atfel spus, un orfelinat. Deși condițiile de trai erau mizerabile, camerele erau reci, copiii subnutriți, Jane reușește să găsească prieteni și învață să fie rezistentă la orice circumstanțe ale vieții. După absolvirea școlii, Jane rămâne și lucrează acolo ca profesor timp de doi ani. Dar, înțelegând că viața ei stagnează, ea se angajează guvernantă pentru micuța Adele, în casa domnului Edward Rochester. Aici începe perioada romantică în viața lui Jane. Edward, un bărbat încrezător, ironic, ușor morocănos, a cucerit inima eroinei. Ea se bucură de conversații lungi de seară cu Rochester, ea strălucind cu ingeniozitate, viziunile sale neobișnuite, dar și puritatea interioară. Între ei se naște o dragoste, dar, din păcate, soarta îi desparte pe iubiți și o vreme ei nu știu nimic unul despre celălalt. În acest timp se întâmplă multe, atât vesele, cât și dureroase, triste, cât și tragice. Nu vă voi spune prea mai multe detalii, pentru a păstra gustul cărții și pentru a vă oferi ocazia să descoperiți această frumoasă poveste de viață.

Citind ultimele pagini, am simțit o ușurare, o bucurie interioară, care s-a păstrat încă mult timp în suflet. Jane Eyre este unul din acele romane pe care ajungând la final vreai să-l citești din nou. Îți oferă un sentiment de pace, împlinire și fascinație față de puterea spiritului eroinei principale. Jane a făcut alegerea corectă – Dumnezeul ei este Dragostea.

Tema principală a cărții este voința, forța interioară care rezistă tuturor nenorocirilor ieșite în cale. Pot spune cu siguranță cu nu fiecare bărbat are la fel de mult curaj cum are Jane. Ea nu acceptă constrângerile, nu se conduce după prejudecăți, ea provoacă patriarhatul, arătând că femeia poate fi independentă. Pe de altă parte, Charlotte Brontë a reușit să îmbine frumos puterea feminină și dragostea, tandrețea, pasiunea. Autoarea a arătat idealul unei relații, în care există loc pentru amândoi. Am fost martoră a unei iubiri, care nu cunoaște limite, care persistă și atunci când ai fi spus că e imposibil.

„Jane Eyre” este, într-adevăr, un roman de secole, un roman pe care recitindu-l la diferite vârste, îl înțelegi și îl simți diferit. Este una din acele cărți care te face să te simți Acasă, care îți captivează atenția de la primele pagini. Simplitatea copilărească a povestirii, susținută de emoții și acțiuni pure, m-au făcut să caut sens mult mai profund în interiorul inimii mele. Există cărți de care pur și simplu te atingi fugitiv, trecând rapid paginile, dar „Jane Eyre” este o carte în care vreai să te cufunzi complet, să te învelești în ea ca într-o plapumă, să îți iai o cană de ceai fierbinte, să inspiri adânc și să înțelegi că timpul s-a oprit.

Jane Eyre este un contrast, o contradicție între lumea interioară și cea exterioară

Romanul dezvăluie că în viață, pe lângă frumusețea lucioasă exterioară, există o frumusețe interioară, mult mai importantă. De fapt, lucrarea lui Charlotte Brontë, creată în 1847, este un ghid pentru a păstra convingerile și, în același timp, a trăi sentimente reale în lumea dualităților. Cartea o puteți găsi în orice librărie sau în format electronic, accesând acest link: http://101books.ru/carte/descarca-charlotte-bronte-jane-eyre-pdf

Anastasia Suveică, stagiară

Ileana Ciobanu: Când mă așez să țes un covor nu îmi trebuie absolut nimic, pot să stau ore întregi

23 aprilie 2021

Ileana Ciobanu este o tânără pasionată de broderie și tapiserie, menținând vii valorile strămoșești. Ea este originară din satul Hiliuți, raionul Râșcani, unde a crescut înconjurată de perne brodate de mama și covoare țesute de bunica. Iar când urma să decidă cu ce vrea să se ocupe în viața, a ales calea femeilor din neamul său.

„Eu sunt o persoană care iubește foarte mult solitudinea, mie îmi place să lucrez în singurătate. Îmi place să stau liniștită undeva, să ascult niște muzică bună și să îmi încarc bateriile mele. De asta am ales profesia pe care o practic. Atât broderia, cât și tapiserie este o muncă pe care o faci foarte mult timp, în liniște și în singurătate. Este un lucru meditativ și mie asta foarte mult îmi place. Mâinile lucrează, iar mintea este liberă și poți să te gândești la orice sau poți să nu te gândești la nimic”.

Cum în copilărie se manifesta dragostea față de lucrul manual?

Eu priveam ceea ce a făcut mama mea, bunica, priveam cum muncește sora, dar eu nu încercam niciodată, pentru că atunci când eram mică nu eram interesată de lucrul manual. Eram un copil activ, îmi plăcea să mă ocup cu sportul și mai puțin cu lucrurile care presupuneau șezutul îndelungat. Dar mă uitam la covoarele țesute și mă minunam cum e posibil să faci așa ceva, se deschidea o lumea aparte acolo.

Când eu m-am născut la noi în casă s-a țesut ultimul covor și asta a fost un moment pe care eu l-am memorat pentru totdeauna. Îl am în memorie, fiindcă au dispărut toate ustensilele pentru covoare și oamenii au început tendința de a se debarasa de covoare, schimbându-le pe covoare persiene. Și cel mai mult în adolescență m-a marcat acest fapt, pentru că eu am început să simt cum din casă dispar lucrurile autentice, pe care le-a făcut bunica. În anii 90 oamenii au început să uite de însemnătatea muncii manuale și au început să creadă că aceasta deja nu mai este la modă, nu mai este bine.

Cine din familia ta se mai ocupă cu broderia sau tapiseria?

Brodează sora și mama. Sora brodează foarte mult. Eu de la ea m-am inspirat. Ele au o tehnică perfectă și eu mult timp nu am putut să o repet. De la început brodam într-un stil mai liber, artistic, dar totodată ceream sfaturi de la sora, de la mama, pentru ca să-mi antrenez tehnica, iar acum pot să spun că am ajuns la un moment în care mă mândresc cu lucrările mele. Pot să îi arăt mamei și ea spune că este foarte frumos. Pentru mine asta e cel mai important.

Care a fost prima lucrare brodată?
Prima a fost un pește, care l-am cusut pe spatele unei cămăși. A fost prima lucrare, pe care am început să învăț a broda, dar am lăsat-o pe câțiva ani. Este un pește în stil mexican cu mai multe culori. Sora mea m-a învățat să brodez peștele acesta.

Am întâlnit pe pagina ta de instagram termenul de supra-reciclare, ce presupune el?

Nu știu dacă există un astfel de termen în limba română, dar eu am tradus din limba engleză termenul de up-cycling și am ajuns la cuvântul „supra-reciclare”. Asta înseamnă să preschimbi lucrurile. Există reciclare și supra-reciclare. Reciclarea presupune faptul că tu iai un lucru și îl transformi total în altceva, iar supra-reciclare este atunci când tu ai un lucru, dar el nu chiar te aranjează și vreai să îl schimbi un pic, ca el să își mențină forma, dar totodată să fie util și mult mai frumos ca înainte. Acum în lume des se practică supra-reciclarea hainelor și vreau ca în Moldova această practică tot să fie renumită, să învingem consumerismul.

Cum a apărut primul covor țesut de tine?

Primul covoraș l-am dăruit unui prieten. Inițial, când am început să țes covoare, m-am inspirat de la el. Eu mă gândeam că vreau să țes pe un război mare, dar el mi-a propus să încep să țes pe un război mai mic. După asta eu mi-am făcut un război cât o ramă și am început să țes. Am început să dăruiesc prietenilor covorașe și așa am înțeles că îmi place foarte mult să țes. Când mă așez să țes un covor nu îmi trebuie absolut nimic, pot să stau ore întregi și să fac acest lucru, fără să mă gândesc la mâncare, la divertisment sau la alte chestii.

Proiectul la care lucrezi se numește Atelier Cuminte, dar știu că au fost mai multe variante de nume pe parcurs. Ce te-a motivat să alegi anume această denumire?

Inițial mă gândeam să numesc proiectul In-Pelin și o perioadă a fost cu numele acesta, dar nu mă aranja. Am schimbat apoi denumirea în neo-folklor, pentru că inspirația o am din folclor, dar la moment nu poți să restabilești folclorul și să faci exact cum făceau buneii. Din acest motiv era „neo-folklor”. Dar până la urmă am găsit numele perfect, care a venit ca o rază de soare, care m-a luminat. Vorbind cu un prieten, am ajuns la ideea că termenul de „cuminte”, pe care îl auzim din copilărie, nu înseamnă atât de mult cât suntem copii, cât înseamnă când ajungem maturi. Cuvântul începe să fie foarte vast, e un cuvânt care îți dă o senzație plăcută. Aș vrea ca oamenii, gândindu-se la mine și la lucrările pe care le fac, să aibă o senzație de cumințenie, de căldură și de bine. Asta este și scopul lucrurilor pe care eu le fac, ca ele să emane căldură și să fie plăcute oamenilor.

De unde vine inspirația pentru ideile brodate?

Mă inspir de la artiști, care fac ilustrații. Inițial mă inspiram de la simbolurile culturilor mexicane, indiene și pentru mine asta rămâne a fi o sursă de inspirație. De asemenea, și simbolurile noastre, ale dacilor, îmi plac foarte mult, dar încă nu am reușit să le integrez total. La fel, mă inspiră foarte mult japonezii, anume unele aspecte filozofice, cum văd ei lumea și cum văd în lucruri viață. Pentru ei sunt mai importante lucrurile, care au trăit foarte mult timp. Ei pun în evidență că lucrul acesta are o istorie și el a trăit o viață îndelungată.

Care este ideea de bază a Atelierului Cuminte?

Să fim respectuoși cu lucrurile și cu planeta noastră, cu noi înșine și să nu alergăm după lucrurile noi, când am putea să le transformăm pe cele vechi.

Cum planuri de viitor ai pentru proiectul tău?

Ideea mea de bază este tapiseria și spre asta merg, pentru că am două ramuri ale proiectului Cuminte, pe care vreau să le dezvolt și vreau să le unesc într-un punct. O ramură este reciclarea. Primul pas este de a scăpa de lucruri, a atinge un minimalism în lucruri, a atinge independența față de consumerism. Iar al doilea pas este ca într-o atmosferă deja cuminte să creez un atelier în care să pot face covoare. Acum îmi este complicat să fac covoare, pentru că am multe lucruri în spațiul în care lucrez și nu mă pot simți relaxată. De aceasta am decis să fac totul liniștit, calculat, în două etape și să nu mă grăbesc nicăieri, să nu arunc toate lucrurile pe care le am, dar să le transform, să le dăruiesc într-un mod frumos și în așa mod să mă despart de ele.

Dacă ar fi să alegi unde să locuiești, ai prefera viața la oraș sau la sat?

Eu m-am născut la țară și tot timpul am vrut să mă întorc acolo. Am avut un șoc cultural, când am venit la Chișinău, acum am un șoc că trebuie să stau pe timp de pandemie aici. Eu nu știam cum asta să stai mult timp închisă într-un apartament și eu foarte tare aș vrea să mă întorc la țară, să trăiesc acolo, să am o gospodărie. La țară parcă timpul este mai lent și nu se întâmplă multe schimbări. De aceasta nu ești stresat și ești sănătos. Te trezești cu cântecul cucoșul, ieși afară și aerul curat, natura te cuprinde și deodată vreai să faci ceva. Nu poți pur și simplu să stai. La țară e aproape natura și de aceasta îmi place cel mai mult acolo. Totul din jur te motivează să te miști și, prin urmare, să trăiești.

Ce este fericirea pentru tine?

Pentru mine fericirea este liniștea și anume liniștea foarte îndelungată, ceva care nu se schimbă și e permanent. Fericirea este o liniște interioară, pe care poți să o simți oriunde nu te-ai afla, în orice condiții. Aceasta este ceea spre ce tind.

Sursă foto: Arhiva personală

Anastasia Suveică, stagiară

„De unde venim? Încotro ne îndreptăm?”

23 aprilie 2021

Recenzia romanului „Origini” de Dan Brown

„De unde venim? Încotro ne îndreptăm?”. Marea dorință a omenirii de a afla răspunsul la aceste întrebări a existat din toate timpurile. Pe lângă oamenii de știință, care au ridicat întrebările și au expus diverse teorii pe baza acestui subiect, fiecare dintre noi și-a dorit măcar odată să cunoască care ne sunt originile și ce ne așteaptă în viitor.

În acest context, cartea lui Dan Brown „Origini” este o creație care poate schimba atitudini, gânduri și păreri, fiind într-o oarecare măsură deținătoare a răspunsurilor elucidate mai sus.

Dan Brown, autorul lucrării, este un autor american de thrillere detective. Autorul a debutat cu romanul „Fortăreața Digitală” în 1998, iar în 2017, acesta atinge un nou succes prin cartea „Origini”, care a avut o imprimare inițială de 2 milioane de exemplare, cu set de tipărire pentru 42 de limbi. Alte opere semnificative ale autorului sunt: „Îngeri și demoni”, „Simbolul pierdut”; „Inferno” și „Codul lui da Vinci”. În 2007 Dan Brown a câștigat premiul Goodreads Choice pentru Mister și Thriller și premiul Booksense Book of the Year for Adult Fiction. În 2020, Dan Brown a fost nominalizat la premiul acordat pentru cea mai bună carte din ultimii 30 de ani. Toate cărțile sale sunt scrise în limba engleză, iar succesul acestora le face să fie traduse în peste 40 de limbi.

„Origini” este un thriller misterios publicat în anul 2017 de editura „Doubleday” în Statele Unite ale Americii, fiind a cincea carte din seria autorului, intitulată „Robert Langdon”. Traducerea cărții în limba română apare la editura RAO în 2020 , tradusă fiind de Adriana Bădescu. Cu un număr de 724 pagini, romanul îmbină stilul polițist cu thriller-ul și de asemenea teoria conspirației, toate specifice autorului. Cercetată și scrisă de Brown timp de patru ani, „Origini” s-a plasat în anul 2018 pe primul loc în lista bestsellerurilor din New York Times, fiind un roman dedicat mamei autorului, care a murit în 2017.

Romanul se remarcă prin elemente deosebite care alții nu ar avea curajul să le scrie. Autorul plasează în această lucrare știința în antiteză cu creaționismul. În acest sens, Dan Brown nu urmărește persuadarea cititorilor, până la urmă fiecare alege în ce să creadă și în ce nu. Cartea a atins succesul prin teoria expusă prin intermediul personajului său, futuristul Edmond Kirsch. La crearea acestei lucrări, Dan Brown contribui cu originalitate, deoarece autorul include aspecte reale, iar cititorul trebuie să pătrundă în esența lor. Chiar la începutul romanului, Brown specifică că „toate lucrările de artă și arhitectură, toate informațiile de ordin științific și toate organizațiile religioase care apar în acest roman sunt reale”.

Romanul începe cu întâlnirea lui Edmond Kirsch cu membrii Parlamentului Mondial al Religiilor, cu scopul de ași dezvălui noua sa teorie ce va „încetini religia” și va schimba viziunea omenirii asupra acesteia. Însă, odată ajuns în ziua dezvăluirii teorii pentru întreaga lume, Edmond Kirsch este asasinat, iar descoperirea acestuia riscă să se piardă. În acest context, un rol important îi revine personajului principal din creațiile lui Brown, Robert Langdon, un profesor de simbolistică care are misiunea de a descifra toate codurile pentru a afla descoperirea studentului său, Edmond Kirsch, și de a o face publică. În încercarea de a găsi adevărul istoric, Robert Langdon, împreună cu Ambra Vidal sunt nevoiți să-l înfrunte pe cel care încearcă cu orice preț să ascundă descoperirea care după spusele Ambrei: „nu va zdruncina fundațiile, ci le va sfărâma”.

Încă de la începutul romanului, Dan Brown oferă o doză de mister în discursul lui Kirsch: „Vă invit să fim aidoma primilor exploratori, cei care lăsau totul în urmă și se avântau pe oceanele nemărginite… cei care zăreau pentru prima dată un țărm nou, necunoscut de nimeni… cei care se prăbușeau în genunchi conștientizând cu uluire că lumea era mult mai mare decât îndrăzniseră filosofii lor să-și imagineze. Cu vechile lor credințe despre lume spulberate în fața noilor descoperiri”. Această idee pune în corelație legătura religie și știință – aceasta fiind o mare bătălie în lumea noastră de astăzi.

Astăzi trăim într-o lume în care toți suntem dornici de noi descoperiri, de dorința de a evada din cotidian și de a afla cine suntem cu adevărat, în ce să credem și în ce nu. Structurată într-un prolog, 105 capitole și un epilog, „Origini” este cartea ce mi-a permis să cunosc alte dimensiuni, punându-mă în fața a o mulțime de coduri, mistere și conspirații. Titlul cărții se referă la începuturi, la punctul de pornire a omenirii, drept rezultat, cartea oferă un răspuns mai complet la prima întrebare: „De unde venim?”.

Fiind mereu în căutarea și admirarea noilor tehnologii, opera va rămâne pentru mult timp în topul preferințelor, iar acest lucru se datorează aspectelor de actualitate și prezența unor invenții informaționale, deoarece, personajul Edmond Kirsch este și un informatician. În romanul lui Brown, acesta este inventatorul unui computer inteligent pe nume Winston, care îl ajută pe Langdon în descoperirea misterului, astfel accentuând relația om-tehnologie. De asemenea, în această lucrare, Edmond deține o mașină Tesla, a companiei cu același nume, fondată de Elon Reeve Musk.

Comparativ cu celelalte cărți din seria „Robert Langdon”, „Origini” oferă în mare parte aceleași teorii ale conspirației, deși diferă în mai multe moduri. În recenzia celor de la The New York Times, Janet Maslin afirmă că „Dan Brown și ideile serioase se potrivesc împreună în Origini mai bine ca niciodată până acum”. Și The New Republic specifică că „Origini prezintă câteva dintre temele recurente ale lui Brown. Un cult malefic, inspirat de catolicism, în acest caz Biserica Palmariană, este responsabil pentru un val de crime. Iar câteva opere de artă ascund cheia elucidării misterului”.

Cititorii acestei cărți nu trebuie să se aștepte la o povestire ireală, deoarece vor găsi o adevărată documentare și numeroase argumente ce susțin ideile lansate. Personal, mă așteptam la un roman obișnuit, detectiv, despre asasinare și găsirea făptașului, dar lectura acestuia m-a surprins cu subiectul abordat și cu semnificațiile unor semne pe care nu le știam.

La lectura acestei cărți, cititorul trebuie să pătrundă în fragmentele cu referire la teoria conspirației, dar totodată să nu rămână influențat de aceasta, doar să se facă cunoscut cu interpretările simbolurilor. Recomand „Codul lui da Vinci” cu încredere, deoarece este o carte ce demonstrează că nimic nu este întâmplător, chiar și acele semne a căror semnificație ești sigur că le cunoști, nu par ceea ce sunt. Creațiile lui Brown au fost întotdeauna despre teme cu adevărat interesante, care m-au făcut să meditez asupra subiectelor abstruse.

„Origini” este cartea ce își merită banii. La un preț de peste 200 de lei, aceasta poate fi procurată din librăriile „Bestseller”, „Librarius”, în magazinul „Elefant”, sau poate fi citită în format electronic, pe adresa https://www.academia.edu/40508058/Dan_Brown_Origini .

Întrebările esențiale „De unde venim? Încotro ne îndreptăm?” sunt folosite de autor pentru a-l atrage cu adevărat pe cititor în această călătorie conspiraționistă. Descoperirea care stă la baza acestei lucrări și care „va schimba fața științei pentru totdeauna” este uimitoare, de aceea se merită călătoria alături de Roberd Langdon pentru că doar în finalul cărții se dezvăluie esența acesteia. De aceea, avântați-vă în cele peste 700 de pagini pentru a afla cine este inamicul ce nu dorește aflarea unei „teorii îndrăznețe” și pentru a descoperi misterul lui Edmond Kirsch.

Olga Mocanu, stagiară

1...535455...133 Pagina 54 din 133