Daria Rusu la ai săi 26 de ani este pasionată de arta vizuală și trăiește fiecare zi alături de pensule și culori. Ea iubește să așterne pe foaie amintiri din copilărie, momente din povești și personaje din propria imaginație. Daria spune că prin pictură își creează propriul univers.
Daria Rusu – Origini
Sunt din raionul Dondușeni, satul Rediul-Mare. După gimnaziu am plecat să învăț la Colegiul Tehnologic din Chișinău la specialitatea Tehnolog pe încălțăminte. Absolvind am lucrat un an în domeniu, dar am înțeles că nu este direcția în care aș vrea să mă dezvolt, apoi am mers să fac Facultatea de Jurnalism. A fost o alegere spontană, nu am mai activat în domeniul jurnalismului, dar sunt recunoscătoare pentru abilitățile obținute. După facultate am înțeles că totuși vreau să mă ocup cu pictura. Iar odată cu venirea pandemiei am avut mult timp să experimentez, să mă descopăr, să mă regăsesc și să înțeleg că pictura a fost parte din mine încă din copilărie.
De unde își ia începutul dragostea față de pictură?
Nu am studii în domeniul picturii, dar interesul față de artă a fost mereu. E ceva cu care m-am născut. Nu l-aș numi talent, căci acesta se dezvoltă pe parcurs. De mică eram foarte străduitoare la lecțiile de artă plastică, iar acasă desenam inspirându-mă din desene animate, din jocuri de masă și din imaginile din cărți. Spre finele gimnaziului eu desenam tot mai rar, mai mult mă pasiona atunci cântecul.
Cum ai revenit la artă după câțiva ani de pauză?
Sora mea mai mare mereu îmi spună să pictez, căci mi se primește bine. La acel moment eu desenam rar, poate făceam o lucrare în an. Apoi ea mi-a dat în dar un set de pictură, cu pensule, culori, stativ. De aici s-a început totul. Sora mi-a dat un impuls. Al doilea impuls a fost de la un prieten, care m-a rugat să fac un portret. Când eram mică eu copiam portrete, dar acesta a fost primul în culori. După aceasta oamenii au început singuri să mă contacteze și să dea comandă de portrete. În total vreo jumătate de an m-am ocupat doar cu ele. După aceasta am început să experimentez, să încerc diferite stiluri, să lucrez cu compoziția, să antrenez spiritul de observație, simțul estetic.
Care este sursa ta de inspirație?
Mă inspir din spiritul meu de observație, el mă ajută foarte mult. Cred că spiritul de observație este necesar, în special, pictorilor. Eu de mică eram foarte atentă. Îmi plăcea să văd cum merge cineva pe stradă, cum se mișcă corpul, cum se dau copiii cu săniuța, cum se schimbă mimica feței. Aceste lucruri mă ajută când pictez. Astfel, eu pot lua idei din capul meu, din memorie. De asemenea, mă inspir de la ilustratori, din cărți, de la pictori și deja înțeleg cu ce rezonez mai mult.
Ce loc ocupă cărțile în viața ta?
Vreau să recunosc că până în clasa 9-a eu nu am citit cărți. Când eram mică răsfoiam cărțile doar pentru imagini, preferam desenele animate. Mă captiva subiectul lor, acțiunea, culorile, personajele. Iar prima carte citită integral am ales-o o oră de vreme din o librărie din Rusia. Acum citesc o carte de povești, tradusă în limba rusă, Тонкий меч de Frida Nilsson. În povești îmi place cum autorul descrie detaliile, atmosfera, creează lumi prin cuvinte. Simt că de parcă trăiesc din nou copilăria citind cărțile de povești.
„Trăiesc din nou copilăria citind cărțile de povești”
Cum a apărut ideea să creezi propriile personaje de poveste?
Am înțeles că eu sunt despre poveste și vreau să creez povești. Când am o idee, fac schița, personajul și scriu povestioara. Am creat o poveste cu un ursuleț, care iubește tare mult mierea. Mama sa ascunde mierea pe rafturi înalte, ca ursulețul să nu ajungă la ea. Mama vrea să îl hrănească și cu legume, fructe, nu numai dulciuri. Și mă gândeam că o astfel de poveste ar fi interesantă când educi copiii să nu consume doar dulciuri, ci să aibă o alimentație echilibrată.
„Eu sunt despre poveste și vreau să creez povești”
De ce ai decis să treci de la pictatul pe foaie la pensula digitală?
Am făcut această trecere ca o adaptare naturală la cerințele timpului în care trăim. Înțelegeam că o să am mai multe comenzi, dacă trec pe platforma digitală. Plus la asta există o mai mare libertate acolo. Pot șterge de mai multe ori, pot face corectări, iar dacă ceva nu îmi place după ce am finalizat lucrarea, cu ușurință pot modifica. Mai mult ca atât, eu pot să merg în parc și să lucrez de acolo. Totuși desenul digital îți permite să fii flexibil și îți oferă multe oportunități noi de dezvoltare, inclusiv financiară. Am înțeles că nu trebuie să stau pe loc, ci să mă adaptez tendințelor actuale.
Cum ai ajuns să îți descoperi Eu-l interior?
Sunt diferite căi de a te găsi pe tine. Atunci când te simți pierdut și nu știi ce vreai, trebuie să te asculți pe tine. Atunci când ești pe această cale, nu poți să eviți momentul când activitatea ta o să te găsească. Pe mine m-au ajutat mult yoga și meditația. Când găsești liniștea în interior, este mai ușor să auzi ce îți șoptește eul tău adevărat. Trebuie să experimentezi, să nu își fie frică să te încerci în diferite domenii și atunci cu siguranță ce-i al tău se va descoperi. Trebuie să te asculți pe tine și să nu lași vocile străine să te stopeze. Niciodată nu e târziu să trăiești, să simți, să te deschizi lumii.
Ce planuri ai pe viitor?
Mă simt și pictor, și ilustator. Am senzația că o să ajung să public câteva povești ilustrate de mine. Vreau să creez un stil al meu unic. Iar în viitorul apropiat am în plan să printez ilustrațiile mele și să fac o expoziție. Vreau să le fac în format mare, ca să ai senzația că ilustrația te privește și transmite o stare.
„Ilustrația te privește și transmite o stare”
Blitz:
Acuarelă sau pensulă digitală? La moment e pensulă digitală.
Dimineața sau seara? Eu vreau dimineața, dar se primește seara. Vreau să fiu matinală, dar nu sunt.
Munți sau mare? Munți.
Punct sau virgulă? Virgulă.
Vin sau cafea? Vin.
A putea zbura sau a citi gândurile? A putea zbura.
Anastasia Suveică, stagiară
